27
Artifficial Intelligence is no match for Human Stupidity
Vă voi ruga în avans să iertaţi dimensiunile acestui entry. Aşa a ieşit, independent de voinţa mea.
În holul facultăţii mele se află un automat care “vinde” sucuri şi junk food. Funcţionarea acestuia este departe de a fi ireproşabilă, deoarece se întâmplă destul de des una din următoarele, sau chiar combinaţii intre ele: 1. automatul nu primeşte banii, deşi e clar că bancnota nu e falsă; 2. automatul indică greşit lipsa produsului cerut; 3. produsul cerut nu cade; 4. cad două exemplare din produsul cerut, deşi a fost cerut unul singur; 5. de fapt, nici nu se pot cere două produse în cadrul aceleiaşi comenzi, pentru că automatul “uită” că e dator.
Obişnuiam să cred că e pur şi simplu prost făcut, dar pe măsură ce trece timpul sunt tot mai aproape de concluzia că s-a încercat obţinerea unui model cât mai apropiat de un vânzător real.
In complexul studenţesc “Regie” se află un Fast-Food. Atunci când clientul (cunoscut şi sub denumirea de “stăpân” în cultura occidentală, respectiv “fraier” în cea autohtonă) dă banii, primeşte (mai nou) un bon. V-aţi putea inreba de ce. Cel mai probabil din cauza mea, pentru că sunt un aurolac înfometat care nu are altă treabă decât să enerveze lumea.
Zilele trecute îmi era foame. Am decis aşadar să îmi iau o Schawerma (5RON), scop în care m-am aşezat la coadă alături de colegul şi devotatul meu amic Sandu, mai precis în urma acestuia. Voi sări peste detalii şi vă voi spune că una dintre cele două tipe (îmbrăcate identic) care serveau a uitat că mi-a luat banii.
Discuţia noastră de trei minute a fost mai lungă decât am eu răbdare să scriu şi voi să citiţi, dar voi extrage unele replici relevante. “Numai mie puteai sa mi-i dai, că eu încasez” … “Nu mi i-ai dat” … “Îţi zic sigur, că doar nu uit de la mână pân’ la gură” “Aici trebuie să vă contrazic” (de fapt… ea bagă banii în gură?) … “Vă rog să nu mă ignoraţi. Nu am să plec pur şi simplu.” … “Ce, crezi mă fac pe mine 50 000?” “Credeţi că <
În cele din urmă mi-a fost făcut un imens (divin chiar) favor şi am căpătat schawerma pe care o plătisem, chiar fără să scuipe cineva în ea (m-am uitat cu atenţie, din motive evidente). Spre surprinderea mea, nu a trebuit să ridic prea tare vocea, nu a trebuit să pronunţ “O. P. C.”, şi în general nu a trebuit să mă chinui prea tare ca să capăt ceea ce pentru ei era o schawerma gratis.
Mă gândesc că un personaj mai tupeist decât mine ar fi putut chiar să mănâne gratuit folosind o tactică asemănătoare. Acum se dau bonuri. Sigur, această metodă a fost implementată cel mai probabil de către un discipol al lui Peter Griffin, deoarece nu se şi iau înapoi odată cu servirea comenzii, ceea ce mie mi se pare foarte comic. A fost înlocuit un sistem simplu cu unul mai complicat, dar fără avantaje.
“I may be an idiot, sir, but there is one thing I am not. And that sir, is an idiot.”, îmi şopteşte suav proprietarul afacerii.
21
In copyrightul meu
În South Park, în episodul “Christian Rock Hard”, Stan, Kyle şi Kenny au o formaţie şi înainte de a scrie măcar o notă sau un vers intră în grevă, cerând ca toată lumea să înceteze downloadul ilegal de muzică. Au în cele din urmă revelaţia faptului că dacă sunt cu adevărat buni, CD-urile lor vor fi cumpărate oricum.
Aparent fără legătură, Dan a observat pe un afiş desenul de mai sus, desen iniţial făcut (prost) de către mine. Evident, autorul afişului a luat desenul de pe siteul pe care îl decorasem cu acesta. Aş putea să mă simt lezat, ce copyrightul meu?!
Spre surprinderea mea însă, m-am simţit foarte fericit să fiu apreciat, chiar şi un pic, chiar şi de către (încă) unsingur individ . Desenul acela este făcut din pasiune (pasiunea cu care urăsc UPB), şi dacă alţii exprimă propria pasiune prin intermediul meu, asta nu poate decât să mă bucure. E ca şi când eu m-aş emoţiona ascultând melodii downloadate ilegal (de către alţii, nu eu, nu eu!).
A, şi nu am iluzii de grandoare, sunt perfect cUPBonştient de micimea evenimentelor ce mă conţin, precum şi de micimea mea faţă de diverse formaţii. V-aş ruga însă ca dacă folosiţi ceva făcut de mine, să mă anunţaţi, ca să pot să mă bucur.
14
O sinceră ipocrizie
Conştientizarea acestui fapt mă face însă să mă gândesc la diverse situaţii în care sinceritatea ar face (celor din jur) mai mult rău decât bine. De asemeni, deşi apreciez sinceritatea, îmi aduc aminte de câteva momente când aş fi apreciat mai degrabă diplomaţia, când am fost de cealaltă parte a antipatiei.
Îmi dau aşadar seama că nu e atât de simplu, şi apoi îmi dau seama şi unde greşeam: condamn folosirea prejudecăţilor, dar în a fi sincer tot timpul, sau in a fi diplomat tot timpul se ascunde de fapt o prejudecată. Mi-am încălcat aşadar un principiu prin aplicarea altuia.
Să mă iert, să nu ma iert… ? În cele din urmă, a fi cât mai bun este scopul meu, şi dacă asta înseamnă să nu fiu mereu sincer… voi putea să mă consolez cu gândul că sunt diplomat. Sper doar să nu ajung să folosesc cele două atitudini ca scuze pentru a mă comporta aşa cum îmi este mai uşor.
8
Online
Mie nu îmi place să vorbesc la telefon, nu ca scop în sine. Tehnologia m-a facut leneş. Mă surprind discutând cu cineva în timp ce sunt cu gândul în altă parte, pentru că ştiu din reflex că am loguri la conversaţie. Uit să fac multe treburi dacă nu îmi pun reminder, şi aşa mai departe.
Dacă stau bine şi mă gândesc, nu cred ca există vreun cunoscut al meu care să nu aibă ID de Messenger. Teoretic, am putea vorbi online între noi şi nu ar fi nevoie să ne vedem fizic niciodată. Am viziunea unui viitor în care stăm cu toţii într-un spaţiu virtual la bere.
Era un individ care asculta muzică foarte tare şi vecinii lui au hotărât să îi zidească uşa. În viitor, cu toţii vom avea uşile zidite, pentru că va fi de neconceput să ieşim din casă sau să ne vedem personal, exact ca într-o carte de Asimov. Cunosc indivizi care ar fi în stare să nu iasă din casă.
Am evoluat deja atât de mult încât semnificaţia acţiunilor noastre ar fi de neconceput pentru un om de acum 1000 de ani. În această ordine de idei mă întreb ce va fi normal şi logic in mileniul 4?