18
Stiu, stiu!
Imi pare rau, n-am putut sa scriu de ceva vreme in blog. Va asigur ca am avut niste scuze foarte intemeiate, pe care nu le nominalizez ca sa puteti voi sa le luati drept motive. In aceasta situatie, va rog sa imi mai oferiti ragaz si saptamana asta. Sa fim seriosi, nu e ca si cand blogul meu ar fi biblia voastra. Inca. Dar stati sa infiintez religia proprie, si atunci sa vedeti. Va pregatesc insa (unora dintre voi) (din greu) o surpriza.
Ca sa va ofer totusi ceva pana atunci, o sa scriu o bucatica de blog entry in stilul clasic. Sunt bolnav, am gripa. Vinerea trecuta am terminat de jucat Episode Two si am vrut sa ma culc, doar ca sa constat ca mor de frig (desi eram imbracat cu haine de strada). Cu dintii clantanind mi-am pus deci geaca si o a doua pereche de sosete si m-am culcat in sacul de dormit halucinand de la febra 40. Imi aduc aminte ceva despre un metrou din laptopuri.
Inainte de asta imi uitasem cheile la birou, si ajung acasa in fata unei usi incuiate, iar in spatele ei nu era nimeni. Dorinta stringenta de a merge la toaleta, precum si speranta ca Stefan mai e inca acolo si poate sa mi le aduca m-au facut sa stau cu laptopul in brate pe scara blocului, conectat la propriul router wireless. Dar nu, Stefan nu era acolo, asa ca m-am multumit sa vorbesc online cu Vladutz si sa ii comunic situatia mea. A fost insa prima oara cand multitudinea de gadgets cu care m-am inconjurat (aproape ca) mi-a folosit la ceva. Deci “lol”.
Sa ne citim sanatosi!
2
Electronics are people too
Sunt din ce în ce mai obosit, aş putea sa zic chiar că am ajuns să fiu obosit din fire. Demult apuse sunt vremurile în care nu era musai să pun ceasul/telefonul să sune ca să mă trezesc dimineaţa. Problema cu butonul de snooze este că nu oferă o rezolvare a problemei, ci doar o amânare. (butonul de snooze: prieten sau duşman?)
Asemănător, în realitatea mea mă văd nevoit să amân diferite probleme. Aceste probleme fiindu-mi expuse cel mai des de către oameni (şi eu fiind nedormit) nu pot să nu mi-i închipui pe toţi ca pe nişte telefoane mobile. În mod asemănător, mă pot eu însumi închipui ca telefon mobil atunci când expun o problemă altcuiva.
Analogiile pot continua, iar eu ajung la concluzia că modelele de tehnologie pe care le concepem funcţionează după aceleaşi principii ca şi noi. Dacă nu, asta e din cauza limitărilor inerente lor mai degrabă decât a viziunii noastre. Unde vreau să ajung? Obiectele pe care le creăm se arată, la nivel principial cel puţin, ca noi. Sunt după chipul şi asemănarea noastră, am putea spune.