Moving on

Bine v-am (re)-gasit!

Am onoarea de a fi citit de către voi, şi am simtit deci că este cazul să beneficiati temeinic de prezenţa mea online. Doresc pe această cale să aduc multumiri si dorinţe de bine pe lumea cealaltă următorilor: lx.ro, care mi-au oferit gratuit o găzduire în valoare totală de 2 RON. Doresc de asemeni să transmit respectul meu si dureri de măsele angajaţilor RNC, care prin dedicaţia lor faţa de birocraţia standardizată m-au ajutat să vă ţin în suspans cu privire la celebra surpriză cu o lună mai mult decât plănuisem. Respect şi pace. Ca urare de bine, le doresc să nu ne întâlnim, scăpându-i astfel cu viaţă.

Trecând la chestii mai serioase, hostingul actual mi-a fost oferit prin amabilitatea DotWeb, nişte băieţi foarte cool, cărora le doresc bani, maşini, şi să îi iubească femeile. Despre povestea cu RNC, povestea cu PC Garage şi altele, intr-un viitor apropiat, când nu voi avea un deadline care să mă preseze.

De fapt e vorba doar de lene

Îmi amintesc de un trecut nu foarte îndepărtat, trecut în care citeam că vechiul joc al tinerilor în care era antrenat vocabularul prin asocieri de cuvinte a fost înlocuit de mimă, un joc asemănător, ce dezvoltă expresivitatea prin vorbirea fără cuvinte.

Steagul Web 3.0 ar putea foarte bine să fie microblogging, care presupune încă şi mai puţin efort intelectual decât bloggingul despre omleta de dimineaţă, în schimb este asociat cu o dorinţă de povestire despre sine proporţional crescută.

Moda devine din ce în ce mai mult despre arătatul pielii, iar sexul pur şi simplu devine din ce în ce mai comun. Căutăm deci metode pentru a ne expune încă şi mai vizibil. Eu cred că facem asta pentru că ne vedem nevoiţi să decojim din ce în ce mai mult pentru a găsi în noi înşine ceva de arătat lumii.

Problema cu asta? Pe un măr curăţat în grabă din câteva tăieturi nu prea mai e loc de curbe subtile, iar limba îşi pierde rolul tactil, rezumându-se doar la a simţi gustul. Relativ asemănător, în cultura modernă dispar nuanţele. Diferenţele dintre “ai înţeles greşit” şi “ai înţeles prost”, dintre “îmi pare rău”, “scuză-mă” şi “iartă-mă”, şi multe multe altele sunt ceva asemănător cu o durere de cap, aşa că ne mulţumim să le folosim ca şi când ar fi sinonime totale.

În vederea de ansamblu, ne mulţumim să exprimăm fapte mai degrabă decât idei, pentru că certitudinea mai degrabă decât interpretabilitatea este comodă. În cele din urmă, asta face parte din evoluţia societăţii, aflată într-un proces de acomodare cu informaţia simplificată pentru eficienţă, la fel cum mai vechea societate se obişnuia odinioară cu materialele pre-procesate de maşini.

November 17th 2007

Pe 24 ianuarie 1989 Ted Bundy, criminal în serie şi student, era executat pentru cele minim 29 de crime comise. Cât timp era încă în viaţă însă, pe 17 noiembrie 1984, studentul criminal ajuta poliţia la prinderea lui Gary L. Ridgeway, cunoscut şi sub numele de “The Green River Killer”, asemănător cu felul în care personajul lui Anthony Hopkins ajută la prinderea lui Buffalo Bill în “Silence of the Lambs”.

În aceeaşi zi, în România, fericirea făcea un scurt popas în casa Marciu, iar 23 de ani mai târziu, campusul Universităţii Politehnice Bucureşti încă se cutremură la amintirea unei atrocităţilor comise de Bogdan Dinu, care a ucis zeci de vise ale onoraţilor profesori de a îi obliga pe strudenţi să efectueze manual toate calculele în secolul 21. În urma unei analize amănunţite a programelor, autorul a fost identificat după textul “© 2005 Bogdan Dinu” înscris în interfaţa programului.

Brigada de criminalistică a Politehnicii îi cere în 2007 ajutorul deţinutului pentru a îl prinde pe Tudor Marciu, criminal atroce, cunoscut şi sub numele de “Tudor de la grupaluioctav” sau “Tudor cel Rău”. Acesta se făcea vinovat de uciderea sistematică a reputaţiei UPB prin repetate acţiuni de defăimare şi calomnie. Autor al unor siteuri ca grupaluioctav.lx.ro sau tudorcelrau.lx.ro/blog/ , inculpatul a pus în circulaţie prin metode virale celebra schiţă cu UPB personalizat în Pac-man cu dinţi care este pe cale să înghită un student.

Aceasta din urmă a pus bazele unui cult, schiţa jucând atât rol de steag, cât şi de semn de recunoaştere, mebrii cultului afişând-o tatuată pe fereastra de Yahoo Messenger™ în timpul sesiunii. Se presupune că există şi o variantă internă a acestei schiţe, cu studentul care urinează în gura instituţiei personificate, dar este posibil ca acesta să fie doar un mit. Un sfidător din fire, Tudor Marciu nu s-a lăsat prins, astfel încât pentru identificarea acestuia a fost nevoie de geniul criminal al lui Bogdan Dinu, care a sugerat brigadei criminalistice a UPB să verifice respectivele pagini web ale acestuia pentru adrese de e-mail de tip prenume.nume@gmail.com .

O astfel de adresă a fost găsită pe una din pagini, monstrul putând în cele din urma fi identificat ca fiind Tudor Marciu, IT-ist cu vise de a deveni artist (după propria sa caracterizare). Cu ocazia arestului, acesta a avut o atitudine sfidătoare, dar a manifestat şi grave probleme de neadaptare socială, invocând nişte fictive drepturi ale omului, sau chiar ridicolul drept la exprimarea opiniei în mod civilizat. În urma analizei psihologice s-a determinat că inculpatul suferă de o condiţie psihică rară, condiţie ce îl determină să uite ca în calitate de student nu are drepturi.

În timpul interogatoriului, Marciu a mărturisit implicarea sa la nivel ideologic cu actul terorist (rămas nerevendicat) din sesiunea de restanţe 2005-2006, act ce s-a soldat cu mutarea semnului “Rezervat Decan” din parcarea instituţiei în uşa unei toalete neîngrijite a facultăţii. Actul terorist este încă un subiect disputat, întrucât se presupune existenţa unei legături între acesa şi brusca renovare a toaletelor, în anul universitar ce a urmat.

Continuând atitudinea de sfidare, inculpatul a pledat vinovat, afirmând însă că lui nu i se pare că ar fi făcut ceva greşit. Din cauza problemei psihice, sentinţa a fost blândă, acesta executând în prezent ultimul an de pedeapsă, urmând a fi eliberat în vara anului 2008. Odată cu avansarea cercetărilor în cazul atentatului terorist “plăcuţa sfidătoare”, au apărut zvonuri conform cărora sentinţa s-ar putea prelungi până în februarie 2009 sau chiar toamna 2009.

Digital-analog

Citeam mai demult că cele mai de succes afaceri nu au venit neapărat cu o idee inovativă, ci pur şi simplu cu un plan bine făcut, plan de care au reuşit apoi să se ţină. Asta ar fi o reţetă pentru succes doar în cazul ideal în care mediul de afaceri nu se schimbă, şi în care (sub infuenţa mediului sau nu) afacerea în sine nu se schimbă.

Valoarea patronului stă atunci în capacitatea de a reevalua în mod constant afacerea în raport cu mediul, astfel încât ea să poată funcţiona în continuare cât mai bine. Pe de altă parte, etica profesională va opri un patron bun de la a schimba afacerea dincolo de nişte limite, şi asta o va opri de la a pierde credibilitatea în faţa colaboratorilor şi competitorilor. În cel mai rău caz, atunci când va constata că modelul nu mai poate funcţiona, sau că oricât l-ar adapta, el nu va putea vreodată să funcţioneze corespunzător, patronul va retrage afacerea şi va porni o alta.

Să vă povestesc un pic despre latura mea de dezvoltator web şi programarea orientată pe obiecte. Un obiect este de fapt o noţiune abstractă, poate fi orice. Din punct de vedere programatic, un scaun nu este fundamental diferit de o veioză. Amândouă au nişte proprietăţi comune (culoare, greutate, etc.) şi nişte metode comune (ridică, aruncă, atinge, etc.).

Pe lângă proprietăţile şi metodele comune, fiecare le are şi pe cele specifice (lampa poate fi aprinsă, pe scaun te poti aşeza, etc.). Dar faptul că ele au proprietăţi comune poate fi eficientizat ca şi concept prin faptul că amândouă derivă din categoria (clasa, daca vreţi) obiectelor pe care le-am găsi într-un birou. Putem deci să ne gândim că avem un model (obiect) de bază, pe care îl extindem cu proprietăţi şi metode pentru a obţine orice obiect specific.

Apare deci un fel de paralelism între obiecte, paralelism în care o proprietate sau o metodă a unuia îşi va găsi corespondent în celălalt. Extrapolând în lumea reală, se pot găsi analogii între persoane, situaţii sau chiar noţiuni. În această ordine de idei, o viaţă poate fi privită ca fiind o afacere, unde filozofia de viaţă este planul de afacere.

People are electronics too

La Politehnică este inclus în programa mea un laborator de optimizare şi informatizare a proceselor energetice. Un neiniţiat ar putea crede că e vorba despre folosirea unor programe de calcul pentru a rezolva o problemă dată. De fapt, este vorba despre o problemă pe care studenţii o rezolvă pe foaie, urmând să introducă datele in respectivul program. In Soviet Russia, computer uses you to calculate.

1984 este anul în care m-am născut. Este de asemeni anul în care Orwell plasează acţiunea romanului cu acelasi nume. După cep am citit cartea, mi-am dorit multă vreme să văd filmul. De prisos să spun că atunci când, într-un final, am reuşit, am fost crunt dezamăgit. În fond, ar fi fost greu ca filmul de două ore să sintetizeze ce am citit eu în câteva zile. Pot să spun cu destlă siguranţă că mi-a plăcut mult mai mult “Brazil”, deşi este poate că îl plagiază un pic. Ce au aceste două filme în comun, şi de ce vorbesc eu despre ele? Răbdare.

Poate nu aţi observat, zona Piaţa Victoriei este una foarte aglomerată, la mai toate orele din zi. Asimov povestea în “Caves of Steel” cum oamenii lucrau şi trăiau adânc sub pământ, într-un fel de planetă-metropolă. Aceste trei referinţe mi-au trecut prin minte în timp ce ieşeam de la metroul Victoriei într-o dimineaţă. Felul ordonat în care urcam cu toţii scările îmi aminteşte de o maşinărie complexă şi bine unsă.

Facem totul sau aproape totul fără să ştim sau să ne intereseze ce se întâmplă în spatele ghişeelor la care ne înghesuim, uşilor care se închid, aparatelor pe care le folosim. Cumva, “Matrix, frate!” nu este atât ficţiune pe cât este metaforă.