Cealaltă față a pragmatismului

Decembrie este luna cadourilor. Ne-am aștepta ca în anticiparea volumului mare de vânzări, comercianții să reducă prețurile. De fapt, aceștia vor specula momentul și vor încerca să stoarcă un maxim de bani din portofelele clienților. Problema este că în general comercianții vor specula momentele în care cererea depășește oferta, și asta, oricât de bizar ar părea, derivă din ceva încă și mai adânc. Ce, cum? De unde și până unde? Aflăm imediat, după aceste mesaje publicitare.

Te afli în zona Universitate? Vrei să bei ceva? Te așteptăm la Cafeneaua Actorilor, unde poți servi bere de la prețul de 9 RON. Dacă nu îți convine, pleacă! Găsim imediat alți fraieri. Cafeneaua Actorilor: pentru că putem.

Vino să vezi filmele la Hollywood Multiplex / Mall Vitan. Nu îți dăm voie să intri cu suc sau mâncare, pentru că știm cât îți place să stai la coadă la barul nostru ca să plătești mai mult. Tot pentru că te cunoaștem, dacă ai norocul ca filmul tău să se termine după ora 23, te vom expulza cu dispreț pe ieșirea din dos, la minim 500m de unde ai parcat, fără a îți da șansa de a trece pe la toaletă întâi. Nu e nevoie să ne mulțumești, faptul că urinezi cu iubire pe clădirea noastră ne bucură îndeajuns.

Ți-ar plăcea să mănânci ceva, nu? La Club Pirahna te vom ajuta să fii sigur de asta. În cele 30 de minute petrecute în așteptarea ospătarului vei ajunge să îți cunoști limitele. Cu un pic de noroc, foamea te va putea duce într-un fel de transă; vei putea descoperi ce îți dorești să mănânci, apoi vei afla că nu avem, sau că nu mai servim sau că nu poți să comanzi doar o garnitură. Nervii tăi nu au mai fost vreodată la fel de exersați. Pirahna: Pub de dezvoltare personală.

Bine v-am regăsit! Discutam înainte de pauză despre obiceiul de a mulge clienții. Ana-Maria Tinu, deținătoare a 84% din acțiunile „Adevărul” povestea mai demult cum și de ce s-a certat cu consiliul director al publicației. Printre altele, exista o diferență de viziune: în timp ce naivii jurnaliști se credeau la cârma unui ziar, al cărui scop era să informeze, Ana-Maria Tinu și-a dat seama că de fapt este vorba de o afacere, menită să genereze profit.

Exemplul ar putea fi oricare altul, dar concluzia e clară: din activitatea comercianților lipsește pasiunea. Un patron de restaurant nu vrea să dea de mâncare oamenilor, ci să le ia banii. Unui operator de telefonie puțin îi pasă cât de bine comunică oamenii cu ajutorul său, atâta timp cât plătesc pentru asta. Și tot așa.

Cititorii mei mai pragmatici vor afirma poate că dincolo de aspectul moral nu e nimic în neregulă cu asta, iar eu, poate, voi fi dezamăgit. Atât de puțini înțeleg că a avea banii ca scop final înseamnă de fapt a ne limita la a îi produce; dureros de puțini înțeleg ca a face cu pasiune ceea ce faci, a încerca mereu să fii mai bun la asta este ceea ce ridică de fapt. Dacă e musai ca banii să conteze, nu putem măcar să ne dăm seama că atunci când punem cu adevărat suflet, ei nu vor întârzia să apară?

Anul trecut v-am propus să încercăm cu toții să fim mai buni. În speranța că ne-a reușit, acest Crăciun vreau să vă provoc cu încă ceva. Haideți să facem ce ne pasionează, haideți să fim plini de energie, sincer entuziasmați, implicați. Și dacă tot facem ce e apropiat de noi, haideți să punem suflet în ceea ce facem!

Crăciun fericit!

Lăpușneanu are încă dreptate

Acum ceva vreme, la Forumul Donatorilor am pus în scenă o piesă de teatru-forum, menită să evidențieze, printre altele, felul în care implicarea corporațiilor în dezvoltarea comunității este de multe ori îngreunată de minți închise acestei direcții. Personajul meu, șeful cel mare spunea amar la un moment dat despre asta “Credeam că este momentul să creștem ca și companie, dar constat că mă înșel, se pare că noi de fapt nu merităm așa ceva”.

Am cunoscuți care se plâng de prestația lui Băsescu sau se amuză la gândul că Becali se vrea domnitor peste români, iar eu am o problemă cu asta. Sigur că nu consider că vreunul dintre ei merită a-mi fi președinte, și dacă ar fi decizia mea nu l-aș încorona pe vreunul dintre ei. Dar acestea sunt niște vremuri apuse, cu boieri, răzăși și jalbe în proțap. În prezent, decizia aparține majorității. Majorității majore și vaccinate, responsabilă pentru acțiunile sale. Și din păcate, personaje de acest fel reprezintă al naibii de bine majoritatea.

Precum întreaga populație a Bucureștiului și a câtorva județe învecinate, am fost de 1 Decembrie să privesc folosirea banilor publici pentru aprinderea celui mai mare brad de Crăciun din Europa. Am avut astfel ocazia să stau printre analfabeții patriei, scuipătorii de semințe a căror conversație furunculară poate fi acoperită doar de manelele de pe telefon.

Mi-am privit concitadinii îmbulzindu-se în metroul deja plin, împingându-se în mulțime, călcându-se în picioare aproape. Am ascultat reprezentante ale sexului frumos spunându-și “Fă!” și înjurând în feluri anatomic imposibile. Am simțit coatele ascuțite ale unor tineri cărora instinctul de coadă la pâine li s-a transmis genetic.

Printre toate acestea mi-a fost din ce în ce mai clar că, 1 Decembrie fiind, asist la o sărbătoare a identității naționale, că sunt martorul unei afirmări a acesteia. Pentru că oricât de rotunzi ne-am da față de străini, de fapt ăștia suntem, și atâta timp cât rămânem proști și mulți, ne merităm atât imaginea cât și soarta.