Fresh de perfecțiune

Orgoliul meu a suferit ieri o oarecare lovitură: mi-am dat seama că nu sunt perfect, și nici nu voi fi vreodată. Asta poate că e ceva ce ar fi trebuit să știu, și probabil că și știam în adâncul meu, însă îngropasem atât de adânc pentru a mă motiva pozitiv să păstrez, respectiv să îmbunătățesc sinele.

Un alt gând din acest context este că, fără să îmi dau cu adevărat seama, de ceva vreme încercarea mea de a fi cât mai bun a însemnat a mă raporta la perspectivele altora despre asta. Ocupat fiind să fac backflip prin cercurile de foc ale așteptărilor am pierdut din vedere că aprecierea câștigată în acest fel are valoarea de bonding a unui secret smuls cu forța.

Vorbesc la persoana întâi pentru că doar despre mine pot să monologhez cu certitudine în voce. Cred însă că pentru fiecare dintre noi există un grup restrâns și totodată foarte prețios care ne-ar da aprecierea lor și fără să încercăm să o obținem, care ne-ar accepta unicitatea, care ar înțelege că și defectele joacă un rol hotărâtor în definirea personalității, că, în cele din urmă, dincolo de modă și auto-educare suntem în continuare aceleași persoane.

Majoritatea covârșitoare a cunoscuților ar fugi însă dezgustată în secunda etichetată “2” de la punerea față-în-față cu sinceritatea absolută. Și chiar mai trist decât asta este că nimeni nu poate afirma cu deplină sinceritate că “frate, eu nu aș face așa”. Și mă gândesc că poate aici am putea să încercăm să fim mai buni, poate că inspirați de cei ce țin la noi în ciuda imperfecțiunilor noastre am putea să îi judecăm pe cei din jurul nostru mai rar decât îi înțelegem, sau măcar decât îi acceptăm.

Poate că perfecțiunea nu stă în a atinge niște standarde imposibile, în a jongla cu favoruri și zâmbete. Poate că a fi mai bun înseamnă pur și simplu a nu îi judeca pe ceilalți. Sau poate că ar trebui să ne mulțumim cu un loc călduț în majoritate, înconjurați de aprecierea stoarsă de la semenii noștri.

Behind the scenes

Astăzi este o zi specială: voi ieși din personajul zeflemitor pentru a vă adresa un mesaj sincer, și pentru a vă oferi o privire furată către interiorul blogului. Să încep așadar cu privirea furată.

Blogul cel Rau împlineste astăzi doi ani. Doi ani de când mă plâng despre sau iau la mișto tot felul de prostii cotidiene, doi ani de cand prostiile cotidiene sunt mult mai rare decat s-ar astepta cineva, doi ani în care m-ați iertat pentru asta, citind în continuare.

Atunci când am început acest blog, am făcut-o cu scopul de a avea un jurnal al gândurilor. Pe măsură ce timpul a trecut însă, faptul că sunt înconjurat de cititori și că mesajul meu nu se pierde în vid mi-a dat un sentiment din ce în ce mai plăcut. Pe măsura ce a trecut timpul, am început să mă adresez tot mai des la persoana a doua, iar acum sunt foarte conștient și măgulit de prezența voastră.

Vă mulțumesc așadar.

Update or something of that kind

Nu am vreo scuză pentru pauza imensă pe care am luat-o de la a scrie în blog. Am bineînțeles motive, dar pe cine să “încălzească” ele? Nu a fost ceva planificat, ci pur și simplu realitatea cotidiană a inistat să mă țină ancorat într-însa și departe de blogosferă. Nu credeam să apară vreodată “blogosferă” pe blogul cel rău.

În orice caz, iată-ne aici, în această situație, în blogosferă. Vestea proastă este că din motive necunoscute nu pot să scap de acest stil vorbit-scris. Vestea bună este că înainte să nu mai pot să scap am reușit totuși să scriu doua entries, ca să compensez pentru săptămânile de absență din blogosferă. Acesta este un update triplu, deci.

Antropologie futuristă pleacă de la o idee care mi-a mai stat și cu alte ocazii agățată în interiorul craniului, ca o bucată de carne, deci, pentru Dănuț de exemplu, ar putea să nu fie o noutate, așa cum nu este o noutate nici expresia cu bucata de carne, plagiată din romanul lui, Dormind cu ochii deschiși. Virgulă. Blogosferă.

Master of His Domain nu este despre Dumnezeu sau Chuck Norris. Este în schimb despre o categorie de oameni care cred că le calcă pe urme, când de fapt acestea sunt ale lui Gigi Becali și Vadim Tudor, și un pic cu vecinul meu de la etajul 2. Am menționat că acest site/blog este un pamflet? Menționez acum. Oricum, întreaga blogosferă este un pamflet.

Trăiască blogosfera, căci ea este locul în care ne putem judeca și/sau înjura unii pe ceilalți la adăpostul anonimității.

Master of his domain

Vorbeam acum ceva vreme despre prestarea de servicii, iar cândva acum doi ani despre un stapân și jumătate, care opresa niste prestatori de servcii, aflat într-un acces de nesimțire. Tristul adevar e că tot mai mulți români optează pentru un vocabular redus, confundând “client” cu “stăpân”. Poate ca n-aș fi avut de ce să mă mir deci, când într-o zi de lucru m-am găsit discutând cu un asemenea stapân, deghizat pervers în beneficiar.

În lumina acestei experiențe, iată un tutorial pentru dezvoltarea abilităților de baștan infatuat. Vă voi lăsa să trageți singuri concluziile din faptul câ asimilarea cunostințelor conținute în acesta durează în jur de 10 minute. Enjoy!

În primul rând, tu știi deja tot ce e de știut, oricine (chipurile) încearcă să îți explice ceva vrea doar sa te abureasca.

În aceeași ordine de idei, tu ești un expert în orice domeniu, și poți oferi consultanță. Explică-le ce e în neregulă cu businessul lor, și spune-le cum să rezolve situația. Îți vor fi recunoscători.

In al doilea rand, oricum tu esti cel mai inteligent om din incapere, asta e clar. Daca nu ai inteles ce ti-au spus, asta e din vina lor, pentru ca toata lumea stie ca prestatorii de servicii sunt incapabili sa comunice cu oamenii. Asa ca nu-i lasa sa iti piarda timpul, mult mai bine folosibil de către tine ca să le explici din nou exact ce vrei de la ei. Neapărat întrerupe-i când vorbesc, așa le arăți cine e șeful.

Nu uita că prestatorii de servicii înțeleg greu, deci cel mai bine simplifici printr-o analogie simplă. Nu contează că analogia nu ilustrează de fapt situația, important e ca ei să înțeleagă analogia și sa se simtă astfel încurajați, crezând că nu sunt proști.

Este important ca prestatorii de servicii să te cunoască, asta duce la o calitate mai puțin scăzută a serviciilor. Povestește-le deci despre tabieturile tale, despre ce hobbyuri ai, despre ceasul tău de mii de Euro, despre orice le va arăta cât de cool ești tu. Nu te lăsa indus în eroare de semnele de plictiseală pe care le vor da: e felul lor ciudat de a-și manifesta aprecierea.

Acești sclavi ai tăi trăiesc doar pentru a te servi, asta dă sens vieții lor. Ține un contact apropiat cu ei, întreaba-i cum merge treaba măcar o dată pe oră, vor fi încântați. Nu neglija week-endurile, serile sau pauza de masă: în aceste momente, ei îți simt lipsa cel mai tare, așa că abordeaza-i online, sau cel mai bine caută-i la telefon. Și neapărat răzgândește-te cât mai des. În fond, vremurile se schimbă dintotdeauna, e cazul să țină pasul.

Stoarce cât mai mult din înțelegerea pe care o aveți. În fond, aceasta arată clar un singur lucru: că scopul ambelor părți e ca tu să o duci mai bine. De ce nu ai încerca atunci să ai avantajul maxim?

Oricum sunt cu toții niște nemernici puși pe furat, și habar n-au să o facă nici pe asta. Oricum, dacă te superi, îi cumperi pe toți, cu tot cu firma lor de doi lei și apoi îi dai afară doar ca să te amuzi. Oricum, la cât îi plătești ar trebui să-ți zică “sărumâna, nașule!” și apoi să o facă.

( Foto: Alexandru Velcea )

Antropologie futuristă

Dacă dintr-un motiv oarecare s-ar întâmpla cu noi ce se presupune că s-a întamplat cu dinozaurii, ce ar găsi o civilizație mai evoluată decât a noastră peste milioane de ani? Oare așezarile noastre impunatoare vor fi considerate forme de relief în care ne-am săpat locuințe sau vor fi studiate cu același interes cu care studiem noi acum mușuroaiele de furnici? Vor fi căruțele noastre fără cai niște viețuitoare care populau odinioară văile și se hrăneau cu oameni, pe care îi digerau foarte lent, sau vom fi noi înșine priviți ca o specie misterioasă, care a făcut atât de multe cu unelte atat de primitive?

Ce parere vor avea antropologii viitorului despre zeul din metal și plastic în fața căruia cu siguranță ne închinam, purtând mereu în jurul gâtului sau în buzunar talismane care sa il reprezinte, făurite din trupul său? Cum vor privi ei altarele din locuintele noastre, construite pentru acelasi zeu, in fata statuii căruia sacrificam mancare și petreceam apoi ore întregi așteptand îndrumare și nădajduind la mai bine?

Toate acestea și multe multe altele, dar mai ales: vor fi prea departe de adevăr?