Despre fotbal, în fond de ce nu?

Am reușit să închei studiul asupra conjugării vorbelor și acțiunilor. Concluzia la care am ajuns, cu destul de puțină surprindere, este că persoana a treia vede lucrurile altfel decât persoana întâi. Din perspectiva persoanei a treia, alegerile făcute sunt chiar alegeri, nu acționarea conform unor principii, în încercarea de a păstra consecvența.

Din perspectiva persoanei a treia, nimic nu e chiar în halul ăsta de greu sau de înfricoșător, și orice rezultat negativ era de fapt perfect previzibil. Colegii mei de apartament se uitau într-o seară la meci, prilej de parcurgere a întregului spectru emoțional fără a părăsi măcar fotoliul. Și, vorba lor, e ușor să joci fotbal de la TV. Microbiștii mi-au devenit mult mai simpatici în această nouă lumină, a abilității de a folosi cunoștințe existente pentru rezolvarea de situații noi, urcând cu această ocazie în clasament în defavoarea multora care de-a lungul timpului au tot rămas corijenți la această materie.

Se ia așadar una parte critică neconstructivă, una parte lipsă de empatie (din comerț), se amestecă de mai multe ori, până când se obține o pastă de culoarea ciocolății. Se adaugă necunoștință de cauză și importanță proprie după gust. Apoi se țipă ritualic “fault!” și se servește brusc. Varianta maritimă este cunoscută și sub numele de morala lui Pește, conform legendei.

Cluj în pripă

Am fost la Cluj, am tras ca un voluntar ce mă cred, sa vada și ninja că nu-i ca-n filme. Ce să vă spun, dragi cititori, sper că absența mea nu v-a îngrijorat prea tare, mai fac de-astea, dar în aceste patru zile am cugetat și am luat notițe, deci pe parcursul următoarelor zile probabil că veți fi victimele revelațiilor mele, într-o formă sau în alta. Până una-alta, să vă spun despre impresii, în lipsă (momentan) de poze.

Cluj mi-a părut a fi un fel de Sibiu, mai mic și totodată mai mare. Mai mic pentru că l-am prins mai puțin aglomerat, și mai mare din considerente geografice. Ei bine, a trebuit să mă duc la Cluj ca să mă simt cu adevărat bucureștean. Spun asta pentru că nu prea am văzut clujeni care să traverseze aiurea sau pe rosu. Când traversam pe verde, eu eram de fiecare dată primul care pășea de pe bordură, ajungea aproape de mijlocul străzii și se minuna despre cum abia atunci ceilalți pășeau la rândul lor.

Spun asta pentru că deși nu eram un grup de cocalari, eram gălăgioși prin contrast. Am primit mereu restul fix pentru ce am cumpărat și mă simțeam puțin jenat de asta. Am fost la supermarket, știți, din acela cu coșuri, porți cu un singur sens și case de marcat, și nu mică mi-a fost mirarea când am observat că nu existau detectoare anti-furt.

Impact ArtFest la Cluj a constat într-o zi de sâmbătă plină de activități și o seară cu concerte. N-o să recapitulez programul, însă o să vă spun că a auzi concertul Lemon m-a făcut să ascult astăzi aproape continuu cele două melodii de pe siteul lor.

Unii vor spune poate că voluntariatul și Clujul nu se potrivesc tocmai bine din cauză că voluntariatul cere inițiativă și clujenii pășesc greu de pe bordură. Am conștientizat cu această ocazie că voluntariatul presupune mai degrabă bunătate, deschidere, toleranță decât inițiativă. Pentru că sigur, inițiativa e cât de cât măsurabilă, însă celelalte trei construiesc fondul, contextul dar mai ales atmosfera acestuia. La Cluj, cel puțin. Vorbeam acum o săptămână despre voluntariat și despre cum societatea nu e adaptată acestuia, despre cum nu e pregătită să îl primească; ei bine, mie mi s-a părut că societatea din Cluj e pregătită.

Mi-a plăcut deci, și m-am simțit bine, deși nu ăsta era scopul meu acolo. Îmi pare rău că n-am stat mai mult, îmi pare rău că n-am apucat să văd cu atenție o grămadă de locuri. Și datorită lui Eugen, știu acum să exprim în cuvinte întrebarea “dar până când așa, în pripă?”

plat, de toamnă.

No, urmează să plec la Cluj, la Impact Artfest și respectiv pregătirile pentru acesta. ART Fusion participă cu o piesă de Teatru-Forum, de data asta construită pe un alt calapod decât deja consacratul “Omul cu Visu’”. Rolul meu în aceasta? Voi fi un polițist episodic și neutru, a cărui particularitate e însuși faptul că duce o acută lipsă de particularități. Ca și rolul pe care l-am avut în “Condimente”, el va ieși (teoretic) în evidență tocmai prin platitudinea sa. Deci da. Așa-mi trebuie dacă nu particip activ la construirea piesei. Voi vedea în schimb mai de aproape acest oraș pe nume Cluj.

Tren de noapte singur și cazare la hostel, iar al meu laptop va rămâne cu siguranță la serviciu, unde va fi în siguranță. În cazul în care voi găsi vreun wireless pe undeva, veți constata deci din partea mea o acută lipsă de diacritice, și în general un discurs plat; pentru că a încerca să exprimi ceva printr-un personaj cu discurs plat e cam ca și când ai scrie pe blog de pe un handheld fără tastatură qwerty. Darla întoarcere plănuiesc să vă arăt poze, poate și filmulețe, cine știe? Mă întorc luni, și poate reușim să fim cu toții sănătoși.

Să purtăm șlapi

Am adus vorba zilele trecute de înverșunații utilizatori PC care declamă ca “macs are gay” cam în același fel în care orice mascul cu vise de pornstar declară că ar împușca toți gayii, în schimb vizionează filme porno cu girl-on-girl action. Fără a avea o mare legătură, asta mi-a adus aminte de ceva, respectiv am să vă relatez un episod la care am fost martor acum câțiva ani. Era vorba despre prima paradă gay-pride din românia, ocazie cu care un grup de tineri băieți și fete au străbătut bulevardele, trecând în odiseea lor și pe sub geamul meu (etaj 2).

În urma reportajelor TV cu imagini de arhivă, mă așteptam să văd haine colorate și lenjerie dezgustător de strâmtă, și mă împăcasem deja cu ideea că în viață nu e bine să privești prea des pe fereastră. Nimic nu mă putea pregăti însă pentru ceea ce urma să văd: băieți și fete în haine de stradă, privind în jos, pășind învinși pe sub înjurăturile, huiduielile și obiectele aruncate de pe trotuar sau de la etajele blocurilor, înconjurați de jandarmi, urmați îndeaproape de un grup de cocalari antrenați într-un flash-mob, scandând mereu “nu vrem să fim / neam de poponari !”. Baeți dă cartier, pensionari, lucrători de toate vârstele se adunaseră sub același steag, uniți în gând și în simțire de scopul lor comun: să transforme parada în oprobiu public. Aveam să aflu seara că printre participanții la paradă se aflau și cupluri hetero, care au primit în cele din urmă bătaie și înjurături cot la cot cu prietenii lor de orientări mai puțin biblice.

S-a nimerit sa fie cu homosexuali, dar sunt sigur că lucrurile nu ar fi stat prea diferit la un Gipsy Pride Parade, de exempluSă . Sigur, poate că nu a fost cea mai buna idee să se mândrească cu asta, dar nimic, absolut nimic nu scuza comportamentul concetățenilor care se apleacă cu strângere de inimă să își lege șireturile.

Blogul cel rău V3

Cadou pentru voi, dragi cititori: această nouă temă de wordpress (via Smashingmagazine). Imediat vă zic și de ce. Un fel de beta, nu toate merg așa cum mi-aș dori, dar în timp dezvoltatorul web din mine își va face răbdare. Că doar nu arde.

Găsesc printre taste un nou motiv de bucurie. Ceea ce citiți acum este un blog entry ce are numărul 100. 100 de entries din iulie 2005 până acum, undeva între 4/lună și 1/săptămână, destul de aproape de ce îmi propusesem inițial. Dar în loc să mă bat singur pe spate, voi recapitula puțin. Atunci când am început un blog, am intrat în ceva ce mi se părea atunci a fi un peisaj trist, autointitulat “blogosfera”. La vârsta de 100 de entries pot să declar că, în esenta, nimic nu s-a schimbat, și să mă consolez cu gândul că măcar nu trec pe listă încă un punct de reper al îmbătranirii mele.

Încă se poartă agregarea de conținut, alegerea arbitrară a unei păreri proprii, sămânța de scandal din care cresc clickuri. Încă se mai poartă egocentrismul și îngâmfarea, încă se mai poartă stilul agresiv la adăpostul domiciliului necunoscut. În cele din urmă, e un business: se identifică o nevoie a consumatorului internaut de scandal și agresivitate, se găsește un țap ispășitor, și dă-i! Subiectul fierbinte generează interes, interesul generează clickuri, clickurile generează trafic, iar bannerele curg lanț.

În această ordine de idei, noul design de blog vine cu mai mult spațiu ce ar putea fi si publicitar. Deci dacă aveți o cauză nobilă sau o idee interesantă, contactați-mă pentru a primi niște vizibilitate la mne pe blog. Evident, nu vo face asta prea des, și evident voi decide unde, cum și cât timp. Dar hei, e gratis.

Mă întreb cum ar arăta o lume fără advertising, sau chiar una în care advertisingul ar fi ilegal. Eu unul nu îmi pot imgagina, și asta mă sperie puțin. Mă întreb dacă persoanele publice ar mai avea blog, sau dacă siteurile de prezentare ar mai exista. Dar mai ales mă întreb dacă Vali Petcu ar mai purta tricou cu “Zoso”. Unde e limita dintre informație și reclamă? Oare va avansa această limită până când brandingul va dispărea cu totul?Oare am ști să trăim fără ca cineva să ne polueze mințile? Pentru că eu cred că dacă brusc nu ni s-ar mai băga pe gât diverse ne-am simți al naibii de bizar.

Despre voluntariat

Cu riscul de a nu spune ceva cu totul nou, o să confirm că voluntariatul este un mediu în care la tot pasul dai de oameni deosebiți, un mediu care dă o altă perspectivă asupra a tot, și nu în ultimul rând, formează un caracter mai puternic. Toate acestea, deși adevărate, pot fi încadrate de către mulți în categoria “propagandă”. Adevărul e că voluntariatul nu este format doar din zâmbete și cântece, și de fapt a face voluntariat este mult mai greu decât ar crede cineva.

Voluntariatul înseamnă a lucra și după serviciu. Înseamnă a lipsi de acasă, câteodată pentru a suporta vreme nu tocmai prietenoasă, alte dăți pentru a sacrifica bucuria unei vremi perfecte. Câteodată înseamnă a risca ridiculizarea propriei persoane sau chiar a fi supus unor acte de violență verbală. Înseamnă de multe ori a nu dormi, a nu mânca și a nu sta locului, toate acestea în intensități și durate trecute cu mult peste limita confortului. Înseamnă, incredibil de des din nefericire, a te confrunta cu prejudecățile unei societăți neadaptate, care nu vrea în ruptul capului să creadă că un om poate ajuta un alt om pur și simplu pentru că sunt amândoi oameni și pentru că asta înseamnă ceva. De multe ori, beneficiarii actelor de voluntariat nu vor mulțumi. Alte dăți, ajutorul dat pur și simplu nu va fi destul, pentru că o mână de oameni nu pot rezolva brusc probleme mai bătrâne decât ei.

Voluntariatul înseamnă efort, dedicare, salturi în întuneric, și toate acestea gratis. Toate acestea fără garanția unui succes. Și totuși, voluntarii sunt cei mai veseli oameni pe care i-am întâlnit. Sunt oamenii care se demoralizează greu și se distrează mereu pe cinste. Sunt oamenii care își însușesc natura dincolo de apartenența la un ONG. Sunt oamenii care se descurca cel mai bine, indiferent de situație. Sunt oamenii care știu cel mai bine să lucreze în echipă. Pentru că greutățile sunt cele care apropie oamenii, pentru că efortul este cel ce scoate la iveală focul interior al fiecăruia, pentru că un voluntar nu e aproape niciodată singur.

Voluntariatul este în cele din urmă un munte greu de urcat. Un munte pe care mulți nu l-ar aborda, iar un alpinist entuziasmat va fi privit mereu cu mult scepticism. Câteodată ești tras în sus, alte dăți tu ești cel care îi ajută pe ceilați să urce, însă niciodată nu ești singur, iar asta te apropie de ceilalți mai mult decât orice teambuilding cu biliard și discotecă. Drumul este lung, greu, și nu lipsit de pericole, însă odată ajuns în vârf, te cunoști mai bine. Odată ajuns în vârf, vezi mai multe, și e greu să te mai supere ceva. Odată ajuns în vârf, știi că poți să faci cam orice ți-ai propune. Odată ajuns în vârf îți dai seama că de fapt asta e ceva ce doreai dintotdeauna să faci.

Impact ArtFest: Cluj, 11 octombrie

Iata unde ma voi duce eu weekendul viitor:

De ce? De-aia:

Ce puteți face voi? Voi puteți veni. Iar dacă asta nu e destul, și ați vrea să faceți mai mult, puteți să luați unul din bannerele de mai jos și să îl puneți pe site, pe blog, în semnături pe forumuri, unde vreți voi, cu link către http://artfusion.ro , iar eu vă voi mulțumi și rămâne dator. Later edit: daca aveti blogspot sau o alta solutie care nu permite asa ceva, puteti sa puneti si un post cu bannerul respectiv, oricum arata frumos. Contactati-ma daca aveti nevoie de alte marimi. ART Fusion si blogul cel rău vă mulțumesc foarte mult.

No, bun. Sa ne vedem cu bine!