Don’t Worry, I’m a Web Developer

Poza e de aici

Am purtat de multe ori, de obicei la petreceri, următoarea discuție (aproximativ):

Interlocutor: Cu ce te ocupi?
Tudor: Sunt programator pentru web.

De multe ori, ea se oprește aici, domeniul fiind unul străin interlocutorului. Oricât de mult m-aș întrista că nu trăim într-o țară de programatori web și că nu pot să agăț tipe lăudându-mă cu lungimea liniilor de cod, am ajuns să apreciez prezența de spirit a acelor interlocutori care își dau seama că nu este o mare rușine să nu cunoască un domeniu-nișă, admițând zâmbitori că nu au idee “cu ce se mănâncă” așa ceva.

Moral, îi situez cu mult deasupra mea în timpul examenelor de la Politehnică, transcriind zâmbitor rezolvările de la colegul din față, mereu mai bine pregătit decât mine. Mai sunt câțiva interlocutori care mă întreabă dacă se câștigă bine sau de cât timp lucrez, poate din politețe, sau poate pentru că se pregătesc să își schimbe radical cariera. Întrebări care deși mi se par ușor offtopic, sunt totuși în limitele normalului.

Cireșele încep să apară pe tort atunci când interlocutorul încearcă să stabilească un raport între noi, scop în care încearcă să deschidă un subiect din acest domeniu pentru că, știe el din filme, programatorii nu știu să vorbească decât despre programare. Să zicem că e de iertat această abatere de la logică, întrucât e greu să judeci un om a cărui unică opțiune socială este să pornească o discuție despre dezvoltarea web, cu grația unei pisi care pornește o discuție despre mașini cu un mecanic auto.

Amuzamentul maxim apare atunci când încearcă să se arate un fin cunoscător al subiectului, punând întrebări de specialitate ca “A, ești web-designer? Am și eu un văr…” sau “A, faci saituri de-alea? Am și eu un văr, lucrează la HotNews…”. Pentru că și pisi are un gagi care conduce o mașină, ceea ce înseamnă că ea și mecanicul auto au multe în comun. Și se întâmplă câteodată să dau peste acest interlocutor bine-intenționat care îmi zice “auzi, am eu o idee de afacere pentru tine: un magazin online cu piese de calculatoare. Ascultă-mă pe mine!”.

Cu alte cuvinte, “acum… eu habar n-am despre ce spui tu acolo, dar pentru ca sunt mult mai inteligent ca tine, pot să deduc logic în câteva minute tot ce ție ți-a luat câțiva ani să înveți de pe net sau de la alții, și să port cu tine o discuție informată.”

Data viitoare când voi cunoaște un dentist, de exemplu, voi începe următoarea conversație:

Tudor: Si, cu ce vă ocupați?
Dentistul: Sunt dentist..?
Tudor: Și, lucrați cu plombe, cu de-astea?
Dentistul: Mda…
Tudor: Da, pai știu cum e, ca și vărul meu lucrează la o farmacie și vinde mereu periuțe de dinți.
Dentistul: Da… Va cred…
Tudor: Auziți, dumneavoastră vă pricepeți la asta cu igiena orală, vă cer și io un sfat: prietena vărului meu…

Updates

Buna seara, dragi cititori!

Asa cum Google Analytics mă asigură că ați observat, nu m-am mai adresat Internetului de ceva vreme. Vă veți bucura poate să aflați că sunt relativ sănătos, începând probabil de mâine, și că îmi continui cruciada împotriva somnului, intitulată sugestiv “I’ll sleep when I’m dead“. Adevărul este că între lucrul la fabrica de internet și alte proiecte artistice mi-a rămas mult prea puțin timp liber pentru scrie pe blog fără a face un compromis în ceea ce privește calitatea. Partea bună este că în urma acestui (nou) hiat am luat câteva decizii în ceea ce îl privește pe onlineself. Contrar obiceiului meu, o să le scriu aici, ca să fiu mai motivat să le respect.

Voi scrie pentru blogul ART Fusion, și speranța mea este că voi scrie într-o bună zi și pentru blogul DotWeb. În ideea că voi fi constrâns de Google Calendar să am aceste două activități, poate că va apărea conținut scris de mine într-un mod mai regulat. Și chiar dacă temele vor fi altele decât cele cu care ne-am obișnuit, speranța mea este că stilul meu “Duet Ion Creangă – Mihai Eminescu, editat de Vadim Tudor” va fi suficient de cool încât să vă trezească interesul despre voluntariat și web. Dacă nu, mă voi baza exclusiv pe stilul de Twitter, intitulat sugestiv “sinucidere la persoana a 3-a”.

Prima problemă pe care o voi rezolva este această temă de wordpress, care a primit feedback pozitiv doar din punct de vedere estetic. Drăguță și diversă cum este, face textul încă și mai greu de citit pentru voi, se încarcă greu și am senzația că este un coșmar din punct de vedere al SEO (a se citi “o citește Google mai greu și se hotărăște că mai bine își bagă picioarele”). Ca să nu mai vorbesc de chinul pe care îl reprezintă a căuta sau produce o imagine pentru fiecare post, a o redimensiona, uploada și adăuga. Voi face deci ceva în această privință (optimizare sau schimbare) cu prima ocazie.

Mi-am dat recent seama că aș vrea să am totuși și un outlet creativ, fără să îl amestec însă cu cel de idei structurate logic. Va apărea deci (cu a doua ocazie) un al doilea blog, înfășurat în jurul creativității mele. Fac asta pe un alt blog din două motive: ca să nu amestec tonurile, și să fiu astfel, măcar în mediul online, coerent; este o bună ocazie de a mă adresa cunoscuților mei care nu vorbesc limba Română. Da, acest blog creativ, atunci când va folosi cuvinte, le va folosi în limba lui Shakespeare și/sau a lui Bill Clinton, cu un pronunțat accent de Berceni-Rahova. Nu mă consider un mare creativ ieșit de pe băncile Politehnicii, dar speranța mea este că ce voi posta eu acolo va fi util cuiva aflat în pană de idei. De exemplu, mie peste câteva luni.

Voi continua să nu postez videoclipuri de pe YouTube sau poze de pe Interenet decât în cazuri speciale. Nu că nu aș fi un consumator de așa ceva, dar ele sălășluiesc foarte bine în Delicious Bookmarks, și acolo vor sălășlui și cu următoarea temă de WordPress, chiar dacă va trebui să fac pe web developerul pentru asta.

Nu voi mai scrie doar despre ce mi se pare interesant. Cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Voi scrie mai des despre ce mi se întâmplă (în măsura în care mi se întâmplă), despre proiectele artistice și despre vreme. În cele din urmă, cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Pe toate acestea le veți găsi, ca și până acum, în categoria “miniblogging” (sau sub tagul aferent, depinde de tema de wordpress). Caveat Lector, nu mă aștept să fiu extraordinar de coerent sau de politically-correct acolo. Ideea va fi să capturez prezentul.

Privind acum la toate acestea, scurse din mintea mea direct pe tastatură, urcate prin fenomenul de capilaritate pe ecran, îmi dau seama că mi-am bătut singur cuie la sicriul virtual. Dar asta e, ce e scris e scris, nu se poate șterge.

Pe curând.

Ballantine’s Day

Poate că vă așteptați să mă plâng în armonie cu blogosfera despre cum orașul s-a umplut astazi (ieri) de fete și băieți puși pe ținut de mână și împreunat de buze, sau poate că dimpotrivă, va așteptați să remarc superior cum blogosfera vuiește de acest subiect, subiect pe care eu nu îl voi aborda, întrucât toți sunt niște dobitoci iar eu nu. Îmi pare rău dacă vă dezamăgesc, dar nu am 60 de ani ca să fiu deranjat de pierderea identității naționale prin migrarea de la Dragobete la globalul Valentine’s Day, și nici nu încerc să scot bani din AdSense scuipând sarcasm cu virgulă între subiect și predicat.

Ceea ce mă descumpănește însă este că, aparent, noul trend este a fi împotriva trendului, și nici nu mai știi pe care dintre ele să sari ca să fii mai original. Ar trebui oare să acționez conform propriilor idei și păreri? Ar trebui ca acestea să fie cu adevărat ale mele? Nu există doar alb și negru? La naiba, ce mă fac? Cine îmi arată și mie ce trebuie să gândesc?

Dumitru 2.0

Aveam să aflu că în aceste vremuri de criză financiară vecinul meu Dumitru nu o duce extraordinar de bine. A renunţat la locul de muncă anterior în favoarea unui business propriu, asistent de parcare freelance. Întâmplător m-am întâlnit cu el recent, când tocmai aveam nevoie de cineva care să mă asigure de corectitudinea manevrelor de parcare, sugerându-le imediat ce începeam a le efectua.

M-a văzut venind, şi a citit în farurile mele intenţia de a opri. Politicos ca întotdeauna, m-a sfătuit:

“Salut, Ioane! Mă bucur să te revăd. Să ştii că admir măiestria cu care parchezi, puţini s-ar fi descurcat la fel de bine. Dacă se ridică de aici maşini mă întrebi? Să ştii că nu e exclus, dar asta e responsabilitatea mea. In cel mai rău caz te sun să vii să o muţi dacă este. Îi înţeleg şi pe cei de la primărie… Adevărul este că dacă nu ar fi ocupată o bandă întreagă cu maşini parcate s-ar circula cu totul altfel. E greu şi pentru ei, cei parcaţi. Păi poţi să îţi închipui, Ioane, ce înseamnă să ieşi cu spatele înainte în trafic? Cât de periculos este? Mă bucur însă că a fost demarată o campanie btl pe tema asta. Tocmai când începusem să îmi pierd încrederea in Capitală, am observat cum unii parchează perpendicular in spatele a 2-3 maşini, ca să nu existe riscul să iasă cu spatele din parcare dimineaţa, când e aglomerat şi periculos. Câteodată, ca avertisment de prudenţă, ridică ştergatoarele sau desumflă cauciucurile. Există voci de bloggeri şi jurnalişti dezamăgiţi, dar eu spun uite! Uite spiritul întreprinzător şi patriot al românului!”

În acest punct al discuţiei m-am îndepărtat uşor, întrucât mă grăbeam să arunc nişte hârtii la coşul de gunoi, motiv pentru care nu l-am mai auzit vorbind, însă presupun că a continuat cu pasiune:

“Păi cum să îl ajuţi pe concetăţeanul tău mai bine decât oferindu-i timp să iasă din tumultul cotidian, să fie pătruns de aerul proaspăt al dimineţii în timp ce îşi aşează ştergatoarele sau îşi umflă la loc cele 4 cauciucuri, cum altfel  să îl provoci emoţional, înspre dezvoltarea personală, decât punându-l în situaţia de a căuta o pompă sau un service auto dimineaţa la ora 7 într-un cartier străin? Cum altfel să îl înveţi despre lipsa de importanţă a posesiilor materiale decât trecând cu cheia pe lângă porţiera lui? Cum să îl dezvolţi pe
partea socială mai eficient decât punându-l să interacţioneze cu alţi indivizi in timp ce merge cu autobuzul?

Îţi spun Ioane, suntem pe drumul cel bun.”