29
Banalități
Se va încheia și acest an, și de data asta nu sunt foarte sigur că am ce concluzii să trag în online (și BTL). Să nu mă înțelegeți greșit, cititori dumneavoastră: nu este vorba despre un an lipsit de întâmplări definitorii și frământări, chiar dimpotrivă. Pur și simplu, problemele cu care mă confrunt au început să fie cele despre care m-au avertizat apropiații mei, sau pe care le-am observat la aceștia de-a lungul timpului. În consecință, atunci când o idee începe să treacă prin procesul necesar împroșcării în pagină, mă simt încercat de o senzație bizară, asemănătoare cu cea din momentele în care încerc să “fac conversație”. Simt că nu aș avea nimic nou de zis, și că nu aș face decât să umplu spațiul și timpul cu noțiuni banale. Voi încerca totuși, întrucât e Crăciunul.
A spune ceea ce este evident a fost întotdeauna o problemă pentru mine. Poate că de vină este tiparul însetat de eficiență al minții obișnuită cu linii de cod, poate că este natura mea introvertită, sau poate că una derivă din cealaltă. În orice caz, am găsit mereu mare dificultate în a vorbi despre vreme, a ura “La mulți ani!”, a merge cu liftul, sau a agăța pițipoance în club. Vă las să intuiți implicațiile.
Trăim totuși înconjurați unii de altii, și conștienți cu toții că natura umană tânjește după interacțiune, aprobare, confirmare. Pentru fiecare dintre noi este important să audă de la altcineva ceea ce știe deja. Sunt stadioane și stadioane de oameni care intuiesc ce simțiți, dar au nevoie să audă. Sigur, probabil că nu va fi ca în filme, și că veți putea oricând să spuneți ce e de spus. Dar dacă nu luați acum hotarârea, veți cădea pradă propriei indecizii, o soartă mult mai amară decât a cădea pradă destinului.
Există, dragă cititorule, chiar acum cineva care așteaptă o confirmare, o întărire, un semn de la tine, chiar dacă se înțelege de la sine. Sunt unele afirmații pe care alții au nevoie să le audă, și pe care nu le spunem destul, de teamă că ne-am repeta sau că am apărea slabi. Dar haide să o facem, în ciuda ridicolului. În cele din urmă, dragă cititorule, dacă eu pot să risc penibilul în asemenea hal, promovând atitudini sufletiste în perioada Crăciunului, poate că și tu vei reuși să spui ceva banal cuiva drag.
Crăciun fericit!
Se va încheia și acest an, și de data asta nu sunt foarte sigur că am ce concluzii să trag în online (și BTL). Să nu mă înțelegeți greșit, cititori dumneavoastră: nu este vorba despre un an lipsit de întâmplări definitorii și frământări, chiar dimpotrivă. Pur și simplu, problemele cu care mă confrunt au început să fie cele despre care m-au avertizat apropiații mei, sau pe care le-am observat la aceștia de-a lungul timpului. În consecință, atunci când o idee începe să treacă prin procesul necesar împroșcării în pagină, mă simt încercat de o senzație bizară, asemănătoare cu cea din momentele în care încerc să “fac conversație”. Simt că nu aș avea nimic nou de zis, și că nu aș face decât să umplu spațiul și timpul cu noțiuni banale. Voi încerca totuși, întrucât e Crăciunul.
A spune ceea ce este evident a fost întotdeauna o problemă pentru mine. Poate că de vină este tiparul eficient al minții obișnuită cu linii de cod, poate că este natura mea introvertită, sau poate că una derivă din cealaltă. În orice caz, am găsit mereu mare dificultate în a vorbi despre vreme, a ura “La mulți ani!”, a merge cu liftul, sau a agăța pițipoance în club. Vă las să intuiți implicațiile.
Trăim totuși înconjurați unii de altii, și conștienți cu toții că natura umană tânjește după interacțiune, aprobare, confirmare. Pentru fiecare dintre noi este important să audă de la altcineva ceea ce știe deja. Sunt stadioane și stadioane de oameni care intuiesc ce simțiți, dar au nevoie să audă. Sigur, probabil că nu va fi ca în filme, și că veți putea oricând să spuneți ce e de spus. Dar dacă nu luați acum hotarârea, veți cădea pradă propriei indecizii, o soartă mult mai amară decât a cădea pradă destinului.
Există, dragă cititorule, chiar acum cineva care așteaptă o confirmare, o întărire, un semn de la tine, chiar dacă se înțelege de la sine. Sunt unele afirmații pe care alții au nevoie să le audă, și pe care nu le spunem destul, de teamă că ne-am repeta sau că am apărea slabi. Dar haide să o facem, în ciuda ridicolului. În cele din urmă, dragă cititorule, dacă eu pot să risc penibilul în asemenea hal, promovând atitudini sufletiste în perioada Crăciunului, poate că și tu vei reuși să spui ceva banal cuiva drag.
Crăciun fericit!









Dl. Marciu… cam pe ocolite o dati (scriitura, domne’!). Care e concluzia? Sa stiu eu ce tre’ sa zic de Anul Nou, ca am un stadion de asteptati. ;;)
Domnișoară, o dau și eu cum pot. Câteodată sublimul iese la iveala oricât de adânc l-am îngropa sub banal. Sau sub banan.
Stimate Domnule Cel Rau, cu riscul de a ma banaliza, salut cu mult entuziasm aceasta zgandarire a online-ului, pe care o asteptam de mult timp. Acum va rog sa ma scuzati, am un mic amfiteatru de oameni carora trebuie sa le mai reamintesc diverse