În consecință, la multe dintre articolele ulterioare mele voi oferi subtitrări, care pot fi găsite la finalul articolului. Bineînțeles, se va pierde câte ceva în traducere, dar sunt vremuri grele și cu toții trebuie să ne adaptăm. Probabil că ironia se va pierde prima.

Subtitrări:
Sunt oameni care nu-nțeleg ce scriu. De-asta o să pun subtitrări în josul paginii, unde scrie “Subtitrări”. O să fie tot ce am zis în pagină, dar mai pe scurt, așa.

Iată cum mă risc eu din nou, în speranța că se merită. Ati observat, poate, ca am schimbat tema de WordPress, în ipoteza că vă plictisiseți de cea precedentă, care oricum nu era tata’ lor la capitolul uzabilitate. Una din noutățile aduse este că acum pot susține diferite cauze printr-un banner 125*125. Așa că daca aveți o cauză despre care credeți că merită susținută, trimiteți-mi un banner și un link.

Bine v-am regăsit din nou, deci!

Din aceeași categorie, am constatat că aceeași chiriașă acumulase o datorie de 900 RON la RDS, iar din acest motiv eu am rămas fără Internet. Bineînțeles că inițial am avut un sentiment neplăcut față de aceasta, aș putea chiar să zic că m-am îngrijorat. Constat însă, pe măsură ce trece timpul, că de fapt nu îmi lipsește atât de mult. Sigur, poate că voi v-ați dori updates mai dese, dar o să găsesc o soluție și pentru asta.

În cele din urmă, oricât de frustrant ar părea, fără Internet dorm mai mult și am reușit, minune a minunilor, să și scriu câte ceva. Poate că o să stau fără Internet, poate că nu, în orice caz am ținut să vă pun în vedere faptul că dacă vă obișnuiți fără el timp de două săptămâni aveți toate șansele să nu îi duceți lipsa prea acut. Și apoi, de ce nu, puteți face asta și cu televizorul. Pare o nebunie, dar înclin să cred că doar din exterior.

Asa cum Google Analytics mă asigură că ați observat, nu m-am mai adresat Internetului de ceva vreme. Vă veți bucura poate să aflați că sunt relativ sănătos, începând probabil de mâine, și că îmi continui cruciada împotriva somnului, intitulată sugestiv “I’ll sleep when I’m dead“. Adevărul este că între lucrul la fabrica de internet și alte proiecte artistice mi-a rămas mult prea puțin timp liber pentru scrie pe blog fără a face un compromis în ceea ce privește calitatea. Partea bună este că în urma acestui (nou) hiat am luat câteva decizii în ceea ce îl privește pe onlineself. Contrar obiceiului meu, o să le scriu aici, ca să fiu mai motivat să le respect.

Voi scrie pentru blogul ART Fusion, și speranța mea este că voi scrie într-o bună zi și pentru blogul DotWeb. În ideea că voi fi constrâns de Google Calendar să am aceste două activități, poate că va apărea conținut scris de mine într-un mod mai regulat. Și chiar dacă temele vor fi altele decât cele cu care ne-am obișnuit, speranța mea este că stilul meu “Duet Ion Creangă – Mihai Eminescu, editat de Vadim Tudor” va fi suficient de cool încât să vă trezească interesul despre voluntariat și web. Dacă nu, mă voi baza exclusiv pe stilul de Twitter, intitulat sugestiv “sinucidere la persoana a 3-a”.

Prima problemă pe care o voi rezolva este această temă de wordpress, care a primit feedback pozitiv doar din punct de vedere estetic. Drăguță și diversă cum este, face textul încă și mai greu de citit pentru voi, se încarcă greu și am senzația că este un coșmar din punct de vedere al SEO (a se citi “o citește Google mai greu și se hotărăște că mai bine își bagă picioarele”). Ca să nu mai vorbesc de chinul pe care îl reprezintă a căuta sau produce o imagine pentru fiecare post, a o redimensiona, uploada și adăuga. Voi face deci ceva în această privință (optimizare sau schimbare) cu prima ocazie.

Mi-am dat recent seama că aș vrea să am totuși și un outlet creativ, fără să îl amestec însă cu cel de idei structurate logic. Va apărea deci (cu a doua ocazie) un al doilea blog, înfășurat în jurul creativității mele. Fac asta pe un alt blog din două motive: ca să nu amestec tonurile, și să fiu astfel, măcar în mediul online, coerent; este o bună ocazie de a mă adresa cunoscuților mei care nu vorbesc limba Română. Da, acest blog creativ, atunci când va folosi cuvinte, le va folosi în limba lui Shakespeare și/sau a lui Bill Clinton, cu un pronunțat accent de Berceni-Rahova. Nu mă consider un mare creativ ieșit de pe băncile Politehnicii, dar speranța mea este că ce voi posta eu acolo va fi util cuiva aflat în pană de idei. De exemplu, mie peste câteva luni.

Voi continua să nu postez videoclipuri de pe YouTube sau poze de pe Interenet decât în cazuri speciale. Nu că nu aș fi un consumator de așa ceva, dar ele sălășluiesc foarte bine în Delicious Bookmarks, și acolo vor sălășlui și cu următoarea temă de WordPress, chiar dacă va trebui să fac pe web developerul pentru asta.

Nu voi mai scrie doar despre ce mi se pare interesant. Cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Voi scrie mai des despre ce mi se întâmplă (în măsura în care mi se întâmplă), despre proiectele artistice și despre vreme. În cele din urmă, cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Pe toate acestea le veți găsi, ca și până acum, în categoria “miniblogging” (sau sub tagul aferent, depinde de tema de wordpress). Caveat Lector, nu mă aștept să fiu extraordinar de coerent sau de politically-correct acolo. Ideea va fi să capturez prezentul.

Privind acum la toate acestea, scurse din mintea mea direct pe tastatură, urcate prin fenomenul de capilaritate pe ecran, îmi dau seama că mi-am bătut singur cuie la sicriul virtual. Dar asta e, ce e scris e scris, nu se poate șterge.

Pe curând.

Găsesc printre taste un nou motiv de bucurie. Ceea ce citiți acum este un blog entry ce are numărul 100. 100 de entries din iulie 2005 până acum, undeva între 4/lună și 1/săptămână, destul de aproape de ce îmi propusesem inițial. Dar în loc să mă bat singur pe spate, voi recapitula puțin. Atunci când am început un blog, am intrat în ceva ce mi se părea atunci a fi un peisaj trist, autointitulat “blogosfera”. La vârsta de 100 de entries pot să declar că, în esenta, nimic nu s-a schimbat, și să mă consolez cu gândul că măcar nu trec pe listă încă un punct de reper al îmbătranirii mele.

Încă se poartă agregarea de conținut, alegerea arbitrară a unei păreri proprii, sămânța de scandal din care cresc clickuri. Încă se mai poartă egocentrismul și îngâmfarea, încă se mai poartă stilul agresiv la adăpostul domiciliului necunoscut. În cele din urmă, e un business: se identifică o nevoie a consumatorului internaut de scandal și agresivitate, se găsește un țap ispășitor, și dă-i! Subiectul fierbinte generează interes, interesul generează clickuri, clickurile generează trafic, iar bannerele curg lanț.

În această ordine de idei, noul design de blog vine cu mai mult spațiu ce ar putea fi si publicitar. Deci dacă aveți o cauză nobilă sau o idee interesantă, contactați-mă pentru a primi niște vizibilitate la mne pe blog. Evident, nu vo face asta prea des, și evident voi decide unde, cum și cât timp. Dar hei, e gratis.

Mă întreb cum ar arăta o lume fără advertising, sau chiar una în care advertisingul ar fi ilegal. Eu unul nu îmi pot imgagina, și asta mă sperie puțin. Mă întreb dacă persoanele publice ar mai avea blog, sau dacă siteurile de prezentare ar mai exista. Dar mai ales mă întreb dacă Vali Petcu ar mai purta tricou cu “Zoso”. Unde e limita dintre informație și reclamă? Oare va avansa această limită până când brandingul va dispărea cu totul?Oare am ști să trăim fără ca cineva să ne polueze mințile? Pentru că eu cred că dacă brusc nu ni s-ar mai băga pe gât diverse ne-am simți al naibii de bizar.

Blogul cel Rau împlineste astăzi doi ani. Doi ani de când mă plâng despre sau iau la mișto tot felul de prostii cotidiene, doi ani de cand prostiile cotidiene sunt mult mai rare decat s-ar astepta cineva, doi ani în care m-ați iertat pentru asta, citind în continuare.

Atunci când am început acest blog, am făcut-o cu scopul de a avea un jurnal al gândurilor. Pe măsură ce timpul a trecut însă, faptul că sunt înconjurat de cititori și că mesajul meu nu se pierde în vid mi-a dat un sentiment din ce în ce mai plăcut. Pe măsura ce a trecut timpul, am început să mă adresez tot mai des la persoana a doua, iar acum sunt foarte conștient și măgulit de prezența voastră.

Vă mulțumesc așadar.

În orice caz, iată-ne aici, în această situație, în blogosferă. Vestea proastă este că din motive necunoscute nu pot să scap de acest stil vorbit-scris. Vestea bună este că înainte să nu mai pot să scap am reușit totuși să scriu doua entries, ca să compensez pentru săptămânile de absență din blogosferă. Acesta este un update triplu, deci.

Antropologie futuristă pleacă de la o idee care mi-a mai stat și cu alte ocazii agățată în interiorul craniului, ca o bucată de carne, deci, pentru Dănuț de exemplu, ar putea să nu fie o noutate, așa cum nu este o noutate nici expresia cu bucata de carne, plagiată din romanul lui, Dormind cu ochii deschiși. Virgulă. Blogosferă.

Master of His Domain nu este despre Dumnezeu sau Chuck Norris. Este în schimb despre o categorie de oameni care cred că le calcă pe urme, când de fapt acestea sunt ale lui Gigi Becali și Vadim Tudor, și un pic cu vecinul meu de la etajul 2. Am menționat că acest site/blog este un pamflet? Menționez acum. Oricum, întreaga blogosferă este un pamflet.

Trăiască blogosfera, căci ea este locul în care ne putem judeca și/sau înjura unii pe ceilalți la adăpostul anonimității.

Am onoarea de a fi citit de către voi, şi am simtit deci că este cazul să beneficiati temeinic de prezenţa mea online. Doresc pe această cale să aduc multumiri si dorinţe de bine pe lumea cealaltă următorilor: lx.ro, care mi-au oferit gratuit o găzduire în valoare totală de 2 RON. Doresc de asemeni să transmit respectul meu si dureri de măsele angajaţilor RNC, care prin dedicaţia lor faţa de birocraţia standardizată m-au ajutat să vă ţin în suspans cu privire la celebra surpriză cu o lună mai mult decât plănuisem. Respect şi pace. Ca urare de bine, le doresc să nu ne întâlnim, scăpându-i astfel cu viaţă.

Trecând la chestii mai serioase, hostingul actual mi-a fost oferit prin amabilitatea DotWeb, nişte băieţi foarte cool, cărora le doresc bani, maşini, şi să îi iubească femeile. Despre povestea cu RNC, povestea cu PC Garage şi altele, intr-un viitor apropiat, când nu voi avea un deadline care să mă preseze.

Inainte de asta imi uitasem cheile la birou, si ajung acasa in fata unei usi incuiate, iar in spatele ei nu era nimeni. Dorinta stringenta de a merge la toaleta, precum si speranta ca Stefan mai e inca acolo si poate sa mi le aduca m-au facut sa stau cu laptopul in brate pe scara blocului, conectat la propriul router wireless. Dar nu, Stefan nu era acolo, asa ca m-am multumit sa vorbesc online cu Vladutz si sa ii comunic situatia mea. A fost insa prima oara cand multitudinea de gadgets cu care m-am inconjurat (aproape ca) mi-a folosit la ceva. Deci “lol”.

Sa ne citim sanatosi!

M-am gândit. Mult. Şi am decis să continui cu blogul. Aveam multe îndoieli, pentru că am foarte puţini cititori. Şi mai multe îndoieli aveam pentru că mai toţi cititorii mei sunt cunoscuţi sau chiar prieteni ai lui Tudor. Aşadar, Tudor simte adeseori nevoia să mă cenzureze; fie că este vorba despre o atitudine, o exprimare sau un subiect cu totul, este foarte frustrant pentru mine să nu pot să scriu în blog ce şi cum îmi arde.

Tudor, spre deosebire de mine, trăieşte în aceeaşi lume cu voi cititorii; lumea care mie îmi e prezentată doar sub forma unor amintiri reci este aceeaşi lume în care el trebuie să trăiască zi de zi, cu consecinţele acţiunilor noastre, mai ales că mi-am propus să nu mă mai las cenzurat. Ştiind de ce sunt în stare, îmi dau seama că şi mie mi-ar fi frică în locul lui.

Ca să ajungem şi la adevăratul sens al titlului, vă voi ruga ceva: dacă îl cunoaşteţi pe Tudor, nu consideraţi scris de el ce veţi citi în aceste pagini. Da, la prima vedere este un blog, însă nu este al lui, ci al meu. Dacă puteţi face această distincţie vom fi cu toţii mai fericiţi. Ştiu că nu e uşor, dar vă rog să faceţi un efort. Dacă nu credeţi că puteţi, poate că ne-aţi face mai mult bine pur şi simplu recomandându-l cunoscuţilor; pentru luarea acestei decizii trebuie să vă cunoaşteţi sinele şi să aflaţi dacă veţi reuşi să ne separaţi mental. Eu sper din toată inima că da, însă voi prefera să rămâneţi prietenii lui Tudor mai degrabă decât cititorii mei.

În cazul în care vreţi să vă împrieteniţi şi cu mine, vă voi iubi nespus dacă îmi faceţi reclamă până la limita bunului simţ. Serios: link la status, mass, spam, telemarketing, orice mi-ar putea aduce noi cititori. Sunt sigur că sunteţi nişte oameni capabili, am încredere în voi. Nu v-aş stressa cu prostii de-astea, dar îmi e din ce în ce mai greu să scriu pentru un public atât de restrâns, oricât de select ar fi el. Dacă găsiţi câteva minute libere să adăugaţi şi câte un comment, veţi descoperi minunata plăcere de a discuta online despre o idee cu alţi oameni, oameni care deşi au gusturi asemănătoare, sunt unici, ca fiecare dintre voi.

Ştiu că vă cer multe în aparenţă, dar vă asigur că m-am gândit foarte bine la asta şi nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi fost sincer convins că înfăptuirea acestor trei dorinţe (sunt prezentate în ordinea importanţei, da) ne va face pe toţi un pic mai fericiţi în acest spaţiu virtual. Vă rog aşadar să fiţi peştişorii mei de aur.

“Blogus Vivendi”, acest ars poetica al stilului meu de anti-blogging, dorea să pună fundament în spatele numelui “blogul cel rău”.

“Epoleţii menstruaţiei”, probabil cel mai controversat articol al meu, a fost respins cu vehemenţă de către majoritatea reprezentantelor sexului slab, cunoscut pentru sensibilitatea sa sporită.

“Sămânţa nimicului” se naşte din insomnie şi lipsă de altceva mai bun de făcut, pentru a deveni o umplutură de calitate rar întâlnită.

“Dentiştii virtuali” sunt acei oameni care te acuză când tu nu eşti acolo ca să te aperi, şi se află printre cunoscuţii oricui pentru că noi, ca popor, citim tabloids, nu cărţi.

În momentele în care scriam “Prisma gândirii ca oglindă de bâlci” tocmai terminasem de încercat a înţelege feedback de la cel mai controversat articol al meu. După lungi încercări ajunsesem la concluzia exprimată în entry.

“Cu pantalonii în vine” marchează un moment de infinită tristeţe. Se simte?

“Despărţiţi împreună” este primul entry cu semne diacritice, şi rămâne preferatul meu pentru concizia şi detaşarea cu care exprimă ideea. Aveam mai târziu să aflu că “silent disco” era ceva ce se inventase deja, dar va jur că m-am gândit la el independent de inventatorul acestuia.

Replica “Răzbunare!” este dintr-un banc ce nu-şi are locul aici. Cu acea ocazie îmi devenise clar că suntem, ca popor, nişte şoareci care joacă pe masă.

“290”: despre birocraţie oriunde, ca un fel de buruiană.

“Un fel de buclă” este scris sub influenţa vizionării de episoade Aeon Flux (desenul animat, nu filmul). Îmi place felul în care, în acel serial, realitatea se confundă cu simbolurile.

“Dumnezeu e român”; să nu-mi spuneţi că v-aţi gândit şi v-aţi dat seama că n-ar fi, căci nu vă voi crede. În fond, fiecare popor cu Al lui, iar noi merităm Unul care să fie român.

“A delega cu adevarat” este ceva ce mi-aş dori foarte mult să fac. Oh, dacă aş putea să nu am nevoie de somn!

“Mândria de a fura” mă face să mă gândesc retrospectiv că sunt un pic anti-naţional. Mă întreb de ce ar putea să nu îmi placă această ţărişoară minunată, unde valoarea cuiva este relevantă doar în manele?

“Online” mie nu îmi place să vorbesc la telefon. Aşa cum am fost caracterizat cu umor, I am not a caller. Şi ea nu voia să accepte asta.

“O sinceră ipocrizie”. Am fost eu însumi numit ipocrit, şi poate că n-aş fi fost dacă nu m-aş fi numit singur astfel în glumă. Aveam să constat cu mult timp după aceea că unde eu arăt politeţe unii nu se obosesc să vadă altceva decât ipocrizie. N-o să mor din asta acuma…

“În copyrightul meu” a fost interpretat greşit de o mare parte a cititorilor, care au crezut că mă consider un mare creativ. Să fie clar odată şi pentru totdeauna că nu, şi pur şi simplu m-am bucurat că ceva ce am făcut eu a folosit unui străin.

“Artifficial Intelligence is no match for Human Stupidity” este despre cum unele vânzătoare sunt un fel de tonomate care merg prost, deci tonomate proaste.

“Obiectivul foto ca simbol falic” este un titlu ce a ridicat câteva sprâncene. Articolul face de fapt o paralelă între interacţiunile sociale, să zicem, şi folosirea electronicelor.

“Manole & Dracula” este primul entry gândit şi scris în metrou, sub impresia unui joculeţ Flash foarte haios pe care îl descoperisem: Manole. Manole făcea uz de legenda lui Manole fără să o transforme în kitsch, aşa cum avea să se confirme în schimb, peste câteva luni, povestea cu Dracula.

“Nopţi albe cu Andreea Esca” este un titlu in stilul tabloid, de fapt este vorba despre acea ocazie minunată cu care studenţii au văzut gratis filme româneşti noi. Superbă noapte.

“Senzaţional: Dan Diaconescu implicat în traficul de droguri!”: despre românii care trag pe nas presa de scandal.

“November 17, 2006”: ziua mea de naştere: acest entry plin de greşeli gramaticale, care este unul dintre preferatele mele, a fost scris sub povara unei dureri de măsea ce îmi furase somnul de noapte şi părea imposibil de a fi provenit din această lume. Dovadă vie că suferinţa naşte o artă mai bună.

“Tipul dobitocului” Naibii, era de aşteptat să îmi pierd răbdarea odată şi-odată.

“This shady blog-tagging business”: apogeul interacţiunilor sociale prin blog. Despre cartea “Choke” a lui Chuck Pahlanniuk, aşa cum am fost tagged pe alt blog să scriu.

“La muzeu se merge sâmbăta” este primul entry publicat cu WordPress, la acest domeniu. Vorbeşte despre nevoia de atenţie înnăscută omului.

“Cioara va fi albastră” despre cum comercializăm Crăciunul ca să fim slugi europene.

“Courtesy of Vodafone (and the lack thereof)” este primul post din categoria “Blog & Travel”. Numele categoriei face aluzie la numele programului “Work & Travel”, program care învaţă studenţii români că statutul de slugă pentru alt popor le conferă dreptul (şi chiar obligaţia) de a se considera stăpâni în ţara lor. În acest entry am fost la Sibiu, unde sper să mă duc şi în august, pentru că mi-a plăcut atât de mult.

“Secretul Crăciunului” marchează o revelaţie din partea mea, precum şi hotărârea de a fi mai bun. Astfel, “Tudor cel Rău” devine un alias ironic.

“O sferă europeană” trage un fel de linie şi face un fel de adunare. A fost scris foarte pe fugă, căci trebuia să ajung naibii la petrecere. A, da: şi să îl public în 2006.

A fi bun poate cu uşurinţă fi confundat cu a fi fraier. Despre asta si incertitudinea propriei identităţi în “Un teatru antic cu buget redus”. Iniţial am crezut că mă refer la teatrul antic, din cauza măştilor; de fapt, puteam la fel de bine să mă refer la teatrul forum, din cauza înlocuirii personajului. Bugetul redus, dacă este vreo îndoială, se referă la faptul ca mi-am permis un singur actor, eu.

De Sf. Ion am fost la patinoar, unde am tot căzut cu genunchiul pe cheile din buzunar. În final am fost totuşi destul de fericit, pentru că mulţi şi-au adus aminte de mine, şi chiar mi-au recomandat maliţios să îi trimit un e-mail aniversar artistului preferat, numit John. Ha-ha. “Saint John”.

“Ajunge – experiment” combină necesitatea unui entry (pentru menţinerea frecvenţei) cu expermimentarea altui stil de blogging şi cu un marketing negativ, cam cum făcea Cartman în South Park la parcul lui de distracţie. Nu am experimentat decât stiluri de blogging care mă enervează, astfel “Ia să te văd pe tine” nu este un argument în ipotetica discuţie despre acestea.

Aveam să constat în repetate rânduri şi domenii că sunt atipic. Pentru ceilalţi asta este câteodată interesant, alteori de speriat, şi de multe ori hilar. Pentru că nu am reuşit încă să acceptăm ca valide idei şi fapte cu care nu suntem de acord: “Şoferul interior” .

“Tudor din miez” a insistat să abereze despre cum a fost bolnav în loc să înveţe naibii pentru examen. Aveam să constat că cele 30 de minute de studiu ar fi fost suficiente pentru a-mi asigura promovarea.

“Penisul ca simbol falic” este un alt titlu ce a şocat. De fapt, entry-ul ce îl arborează ironizează densitatea de simboluri, densitate ce a ajuns să obtureze realitatea.

“Prefaţă” este o analiză pe text a unui blog entry ce a făcut furori prin ineditul pe care îl exprimă şi-a găsit locul în lumina reflectoarelor mele. Şi dacă se poate să râdem un pic pe lângă subiect, de ce să nu o facem? Se numeşte “Blogul cel rău”, totuşi.

“Firefox”: latura mea geeky îşi arată colţii.

“Citius, Altius, Fortius” este un entry despre cum trăim mai repede, şi în mod paradoxal, asta înseamnă că trăim mai puţin.

Din nou despre simboluri, şi cum ne ascundem în spatele acestora atât de des încât am uitat să fim sinceri. “Să ne bucurăm cu toţii”. Acest entry încheie cu una dintre expresiile mele preferate, expresie pe care îmi pare rău că nu am ocazia să o folosesc mai des.

Îmi doream de multă vreme să încerc şi alte stiluri de blogging, mai ales pe acesta. Iniţial nu am ştiut cum să îl numesc, dar acum ştiu cu siguranţă că il pot încadra în categoria self-righteous emo. În mod bizar, “Afară plouă – experiment” nu a fost perceput ca o ironie, şi chiar a plăcut. Atunci m-am speriat.

“Cu un pas mai aproape” oferă din nou un insight în filozofia mea de viaţă. Despre a te preface că eşti mai bun, despre evoluţie, despre viaţă şi moarte. Nu, e mult mai pământean decât sună.

“I’ve been to Asia, very nice country”: blog & travel din Turcia. Aveam să calculez că am călătorit cam 1500 Km până la Kayseri. Totally worth it.

Şi din nou blog & travel! “Can the Count come out and play?” se referă la Contele Dracula, atât de greşit perceput de străini şi cu atâta neruşinare exploatat de români. Aş fi fost la Braşov cu musafirii, dar au vrut neapărat să vadă Bran, şi eventual pe Dracula.

“Entuziasmul, noul sex”: dacă tot postez rar, măcar să şochez; este vorba despre cum entuziasmul manifestat de cineva îi atrage pe cei din jur.

“Murim pe rând”, adică visele, adică părţi din noi mor pe rând.

Ăsta a fost un an de blogging. Vreau să vă mulţumesc, aţi fost alături de mine şi am simţit asta. În ultima vreme am postat mai rar din cauză că nu am mai avut la fel de mult timp ca înainte, dar mai ales pentru că de multe ori m-aş fi repetat.

Concluzeionez că pe plan filozofic şi social am epuizat subiectele pe care le puteam exprima, iar să le abordez din nou ar fi redundant. Când va apărea vreunul nou, fiţi siguri că veţi fi primii care vor afla. Până atunci spuneţi “Hello!” unui nou stil de blogging, mai puţin ancorat în realitate, mai liric, mai artistic. Stil de blogging pe care va trebui să îl găsesc.

Să ne citim sănătoşi!

Aşa cum poate aţi observat (într-un moment oarecare din viitor), am reparat în cele din urmă buclucaşa căsuţă cu formularul de pus comentarii. Conform bug-ului semnalat de Dan cu ceva vreme în urmă, formularul era invizibil folositorilor de Internet Explorer 6 (sau mai vechi), aceştia trebuind să depună eforturi intense pentru a-mi comunica părerea lor. Deoarece greşeala este a lui Microsoft, mi-a luat ceva vreme să încerc în zadar să o găsesc la mine, încheind prin rezolvarea problemei prin celebra metodă a nodului gordian. Vă recomand totuşi să folosiţi Firefox, pentru că Internet Explorer urâţeşte designul.

Am să încetez aici a vă plictisi cu detalii, dar concluzia este următoarea: acum nu vă mai puteţi ascunde în spatele ferestrei. Acum voi şti că dacă nu aţi comentat, asta înseamnă că nu aţi vrut. Sau că folosiţi Opera, Safari, sau mai ştiu eu ce. Adevărul este că habar n-am ce browsere folosiţi (motiv pentru care poate o să vin în casele voastre şi o să vă supraveghez), dar eu folosesc cu sfinţenie Firefox, şi viaţa mea este mult mai fericită din acest motiv. Trimiteţi acest link la 10 persoane în 10 minute şi veţi avea Internet toată viaţa.

Dacă o găină şi jumătate face un ou şi jumătate într-o zi şi jumătate, câte ouă fac nouă găini în nouă zile?