Să nu mă înțelegeți greșit, dragi cititori! Ca arhitect de online, accelerator de comunitati si expert social-media nu pot sa nu ma bucur ca se aloca buget pentru promovare pe Facebook, YouTube si Libertatea. Serios vorbind, pe langa felia mai mare de buget pentru onlineri, mai apare si riscul ca un tânăr antreprenor sa nimereasca cu ochii pe o lista de bune practici si sa constate ca “First Name: Cafeneaua, Last Name: Cafenelelor” nu inseamna promovare pe Facebook, cum nu inseamna nici făcutul paginii și așteptat să vină lumea. În cele din urma, totul ar putea fi OK în această loterie a vieții.

În altă ordine de idei, un amic al meu a promis că îmi face cadou un MacBook Pro daca câștigă un Volvo S60. În acest sens, ajutați-mă să câștig un MacBook Pro ca să pot da click pe bannere de pe el în speranța că voi câștiga un iPhone 4. Click aici.

Later Edit:

În caz că se întreba cineva, am primit astăzi respectivul telefon, precum și respectiva pizza. Tasty, tasty pizza. Iata deci un moment unic, în care prezența online a schimbat ceva.

Vedeți voi, dragi cititori, lipsa mea de pasiune pentru fotbal, telenovele, scandal, violuri și politică îmi permitea să îmi trăiesc viața relativ liniștit, conștient că ceva e foarte în neregulă cu România și cu lumea în general, însa voit inconștient vizavi de marimea exactă a  neregulii. Lucrurile nu vor mai fi vreodată la fel.

Pe vremea când mă uitam la TV, îmi plăceau în mod deosebit reclamele. Privind acum, am constatat cu dezamăgire că standardul a scăzut (probabil odată cu salariile din domeniu), în primă fază având senzația că toate produsele sunt targetate către găini analfabete. Ulterior m-am liniștit, dându-mi seama că majoritatea română este formată din găini analfabete (și apă).

Nu neapărat un exemplu relevant, dar o bună ocazie să mă dau rotund este oferită de Maggi. “Ce fac cei trei mușchetari ai mei?”, întreabă mama găină analfabetă în prima replică din script. Așa cum probabil știți, celebrele personaje ale lui Alexandre Dumas erau muschetari, cu s. Muschetarul este un soldat (infanterist) echipat cu o muschetă. Ceea îmi ridică diferite întrebări:

1. Dacă muschetarul are muschetă, mușchetarul are … ? Mușcheta are mușchi sau pur și simplu mușcă?
2. Copywriterul a terminat liceul? Bonus: există cineva din echipa de proiect care să fi terminat liceul, putând astfel semnala această subtilă eroare?
3. Agenția producătoare a vrut de fapt să se adapteze la nivelul de găini analfabete al consumatorilor? Bonus: le-a trecut prin minte să bage și o glumă cu Alexandre Dumbass?
4. Cât costă o mușchetă? M-ar interesa să știu dacă se merită, pentru că momentan mă risc cu un pistol cu bile sub scaunul șoferului.

Timp de lucru: 15min.

Subtitrare:

Cand nu mă uitam la TV, era mai bine, că nu știam ce nasol e de fapt. Acuma mă uit și nu îmi place ce văd.

N-are legătură, dar mușchetari se scrie cu s, nu cu ș.

Ce aș avea nou de spus pe tema asta, pe lângă ce am văzut că se discută? Cred că Statul a calculat greșit când a hotărât să înceapă un război cu presa și artiștii. Dovadă stau și vor sta toate împunsăturile, și prezentarea informației astfel încât să reiasă încă și mai evident că cei ce ne conduc sunt niște leneși penibili. Să nu uităm nici de “treci la coadă”. Ceea ce pierde Statul din vedere este că Europa îo cunoaște pe artiști și că Uniunea Europeană nu va privi cu ochi buni această înjosire.

Toată această poveste arată din nou, dacă mai era nevoie, că suntem conduși de niște amatori. În încheiere, bineînțeles că niște leneși penibili nu și-ar fi închipuit că restul României nu freacă menta și că ar prefera să lucreze în loc să piardă timpul la coadă. Nu mă aștept să le fie rușine.

Se va încheia și acest an, și de data asta nu sunt foarte sigur că am ce concluzii să trag în online (și BTL). Să nu mă înțelegeți greșit, cititori dumneavoastră: nu este vorba despre un an lipsit de întâmplări definitorii și frământări, chiar dimpotrivă. Pur și simplu, problemele cu care mă confrunt au început să fie cele despre care m-au avertizat apropiații mei, sau pe care le-am observat la aceștia de-a lungul timpului. În consecință, atunci când o idee începe să treacă prin procesul necesar împroșcării în pagină, mă simt încercat de o senzație bizară, asemănătoare cu cea din momentele în care încerc să “fac conversație”. Simt că nu aș avea nimic nou de zis, și că nu aș face decât să umplu spațiul și timpul cu noțiuni banale. Voi încerca totuși, întrucât e Crăciunul.

A spune ceea ce este evident a fost întotdeauna o problemă pentru mine. Poate că de vină este tiparul însetat de eficiență al minții obișnuită cu linii de cod, poate că este natura mea introvertită, sau poate că una derivă din cealaltă. În orice caz, am găsit mereu mare dificultate în a vorbi despre vreme, a ura “La mulți ani!”, a merge cu liftul, sau a agăța pițipoance în club. Vă las să intuiți implicațiile.

Trăim totuși înconjurați unii de altii, și conștienți cu toții că natura umană tânjește după interacțiune, aprobare, confirmare. Pentru fiecare dintre noi este important să audă de la altcineva ceea ce știe deja. Sunt stadioane și stadioane de oameni care intuiesc ce simțiți, dar au nevoie să audă. Sigur, probabil că nu va fi ca în filme, și că veți putea oricând să spuneți ce e de spus. Dar dacă nu luați acum hotarârea, veți cădea pradă propriei indecizii, o soartă mult mai amară decât a cădea pradă destinului.

Există, dragă cititorule, chiar acum cineva care așteaptă o confirmare, o întărire, un semn de la tine, chiar dacă se înțelege de la sine. Sunt unele afirmații pe care alții au nevoie să le audă, și pe care nu le spunem destul, de teamă că ne-am repeta sau că am apărea slabi. Dar haide să o facem, în ciuda ridicolului. În cele din urmă, dragă cititorule, dacă eu pot să risc penibilul în asemenea hal, promovând atitudini sufletiste în perioada Crăciunului, poate că și tu vei reuși să spui ceva banal cuiva drag.

Crăciun fericit!

În perioada în care nu am avut acces la Internet, am pus în blender “Guts” al lui Chuck Palahniuk, spectacolul de monologuri “O amintire, un monolog, un strigat si o rugaciune“, frustrările și amintirile adolescențelor noastre, și am scornit “Porno – șase monologuri despre când nu îți ține nimeni de șase”. Din punct de vedere social, spectacolul vrea să se adreseze faptului că în prezent adolescenții învață despre sexualitate din filme porno, formându-și o imagine deformată asupra actului sexual, ce presupune acesta și ce reprezintă. Si nu numai, e putin mai complicat de-atat, dar voi vorbi despre asta in alt entry, unul dedicat. Acum mai sper doar să găsesc niște locuri (cluburi) care ar primi așa ceva în incinta lor. Patronilor de cluburi care imi cititi blogul, oferiti-va.

Am participat la “Have a Lemon, Taste Diversity!” (Unde baietii de la Lemon au dat clasa cu expozitia de sunet. Serios. ) si la “Ia Artitudine!”. Am fost o carte vie la “Living Library”, de ambele dati. “Corporatistul”, si respectiv “Corporatist / ONG-ist”. The sequel. Am mai jucat rolul unui frate sceptic despre voluntariat si puțin cocalar in piesa “Omul cu visu’ “. Tricoul cu “De puta madre” și-a facut din nou aparitia.

Se poate sa fi constatat, petrecând timp pe blogul meu, ca tot promit sa fac updates mai dese, însa rar mă țin de cuvânt mai mult de o săptămână. Nu este pentru că aș avea o viață, așa cum ați putea crede. Pur și simplu nu am avut prea multe idei în ultima vreme, și am preferat să nu scriu banalități. A trebuit, să zicem, să strâng un cache de idei, să mai acumulez experiențe despre care să pot vorbi abstract. Știți voi, complet detașat, ca și cand nu m-ar fi afectat în vreun fel.

Așadar, lectură plăcută!

Imaginați-vă un birou, cu o secretară. Imaginați-vă un client, care intră.

Andrei: Sărumâna, am o programare…

Silvia: Da, la domnul Constantin.

Andrei: Constantin? Nu știu domnișoară de nici un Constantin!

Silvia: … Cum vă numiți?

Andrei: Ignat Andrei-Cătălin.

Silvia: … Da domnu Cătălin, aveți programare la ora 12 cu domnul Constantin

Andrei: Nu se poate. Eu am vorbit cu domnul Pintea!

Silvia: Da, Pintea Constantin.

Andrei: Care e prenumele?

Silvia: … Care e prenumele?

Andrei: Pai asta va intreb eu pe dumneavoastră, care e prenumele.

Silvia: Nu, adică la Popescu Ion, care ar fi prenumele?

Andrei: Domnișoară, nu ne-n-țelegem. Eu nu am treaba cu Popescu Ion, nu cu el am vorbit la telefon. Eu cu Pintea Constantin am vorbit, cu el am treabă.

Silvia: Deci. Domnu Cătălin. Dumneavoastră aveți programare la domnul Constantin. Pintea.

Andrei: Și eu cum îi zic?

Silvia: Cum vreți… Știți, noi nu ne formalizăm ca alte firme mari. Mie de exemplu puțeti să-mi spuneți Silvia. Vreți o cafea până așteptați?

Andrei: Nu, mulțumesc. Am băut deja două.

Silvia: Avem și decofeinizată, dacă vreți…

Andrei: Daca nu e Irish Coffee tot degeaba. Plus… că asta fără cofeină strică colesterolul.

Silvia: Da?

Andrei: Da.

Silvia: Cum?

Andrei: Așa bine. Vă zic când îmi spuneți care e prenumele.

Silvia: Coadă.

Andrei: Ce?

Silvia: Coa-dă. Silvia Coadă

Andrei: Nu domnișoară. Nu ne înțelegem. Asta e. E clar, nu ne înțelegem.

Silvia: Sigur nu vreți o cafea?

Textul face parte dintr-un proiect, pe numele lui Irish Frappe, care urmează să fie lansat, sau mă rog, să apară cândva anul acesta. Sper. Ce legătură are textul cu blogul cel rău? Hehe.

În mod sigur v-ați întâlnit și voi cu domni sau cu doamne cu maniere freestyle. Obișnuiți cu adresarea “băi, testicule!” și totodată parașutați în lumea profesiei, încearcă să fie protocolari cu adresarea “Domnu’ Tudor…”, adresare care va reuși mereu să mă binedispună. Logica din spatele formulării cu pricina îmi scapă, din motive evidente. Îmi aduce în schimb aminte de bancul cu individul care intră în bar cu un rahat de câine în mână și spune “uite dom’le în ce era să calc!”.

Iată-mă deci discutând la telefon sau chiar față în față cu oameni cu diferite tonuri.

· Tonul profesionist “Domnul Tudor”, “Domnule Tudor”, “Bună ziua, aș vrea să vorbesc cu domnul Tudor, vă rog”. “Domnule Tudor, eu am mai trimis niște materiale și colegului dumneavastră, domnul Doru”.

· Tonul duios al operatorului helpdesk proaspăt angajat: “Spuneți, domnule Tudor, cu ce vă pot ajuta?”.

· Tonul ironic al clientului ce vrea să pară nemulțumit: “Domnuuu… Tudor.”

· Tonul superior: “Domnule Tudor…”

· Tonul vag amenințător: „Domnu Tudor…”

Multe fețe, același umor involuntar caracteristic omului care încearcă să pară serios, însă a uitat să se încheie după ce a mers la toaletă.

În continuare, în inerția scrierii de ghiduri:

Bahoy cel Rău te învață să fi un șofer meseriaș:

Semaforul cu trei culori e pentru fraieri. De fapt, el are șase culori: verde, verde spre galben, galben, galben spre roșu, roșu, roșu spre verde. Cel mai bine e să nu treci pe roșu, decât dacă te grăb-ești. Pe celelalte cinci, liber!

Benzile sunt un fel de femei. Cu cât a-i mai multe și le schimbi mai des, cu atât mai bine. E foarte mișto, dacă poți să fi și ninja, să nu dai semne de ce vrei să faci, și săi surprinzi pe toți. Aștia de te claxon-ează șiși bagă în mă-ta defapt de admiră și sunt invidioși. Dar dacă te înjură că ești ninja, tu aratale numa sabia și garantat o să tacă din gură.

Despre cum î-ți tunezi mașina e alt tutorial, deci nu îți esplic aici, dar să știi că dacă o lași așa cum a venit din fabrică o să fi luat de fraier și până și pietonii or să treacă prin fața ta.

Locuri de parcare? Ha! Păi tu ai timp și benzină să cauți? Nu m-ai bine lași tu mașina undeva? Că doar n-or fi proști să nu te evite.

Loc de parcare? E vreun fraier care parchează pă locul tău? Nu fii fraier, să treci cu cheia pe la portiere. Treci cu levierul peste parbriz. Dacă ești mai puțin bazat și ți-e frică să nu se întâmple repercursiuni, poți să-i ridici ștergătoarele. Am auzit ca unii își lasă numărul în ștergător din cauza asta. Da ce, tu ești Gara de Nord să-i suni pe toți? Ia bagă un levier aci la băiatu!

Prioritatea e o chestiune organică. Mulți i-am auzit că zice de semne și de dreapta. Io te-n-văț că-i de tupeu, care-l are m-ai mare. No să-ți dea nimeni de dreapta, așa că trebuie să ți-o iei tu singur. Bagăte în intersecție, că vă descurc-ați voi cumva.

Fi pregătit să bagi o foaie la gabor, că m-ai umblă după șpagă, dă-i în mă-sa de papagali! E invidioși că ei nu știe să conducă ca noi, și trebe să pună sirena ca să se bage pă contrasens. nește fraeri.

Hai că ne vedem în intersecție, dacă e. Vam pupat pă portofele, șoferii lu tata!

Eu: o tipa trendy, frumoasa, cu clasa, care nu a avut decat iubiti cu bani. Nu am iesit nicodata cu bmw. Toti iubitii imi faceau cadouri scumpe si imi plateau consumatia in toate locurile trendy in care ieseam. Plus ca niciodata, dar niciodata nu am iesit cu un nimeni. Intotdeauna am iesit doar cu personaje mondene.
El: un tip dragut, dar sarac. Locuieste intr-un cartier marginas si e student la stat. Conduce un amarat de Logan.
Noi: ne-am intalnit intamplator la ziua unui coleg de-al lui(un tip uratel dar foarte bogat). Eu vroiam sa ma combin cu colegul lui dar el m-a atras atat de tare incat am zis: “Ce naiba! Putem sa ne-o tragem macar azi!”. Problema e ca azi s-a prelungit la nesfarsit. E foarte bun la pat si arata bine. Ce n-as da sa fie si bogat! Vreau sa termin cu el si nu prea pot. De cate ori ne vedem si vreau sa pun punct, sfarsim in pat. Nu stiu cum sa scap de el. Imi e rusine fiindca nimeni din grupul meu nu a iesit niciodata cu un sarantoc.

Iar eu, în Berceni, patria lui Piedonne, stau și mă întreb dacă e la mișto sau nu. Pentru că dacă da, eu am pus-o. Păi păi păi ce șanse am eu să agăț tipe trendi cu cele 10 semne ale lui Invită ? (subiect de mare amuzament în sine) Păi să nu calci balaurul cu bicicleta? În acest sens am redactat următorul ghid:  

10 semne că ești un luzăr fără șanse, și că degeaba e fata disponibilă în 10 semne:

Lucrezi pentru cineva în loc să faci combinații, frate
De aici începe totul, pentru că dacă îți faci iluzia că trebuie să muncești pentru ceva, deja nu mai ai nicio șansă. Singura ta scăpare e să îți găsească ai tăi un post de director-consultant. Repede.

Turabo e scump
Păi dacă ți se pare că 10RON pentru o cafea e mult, nici nu vreau să mă gândesc mai departe. Pun pariu că te duci undeva să mănânci de prânz și te aștepți să te coste cât? 30RON? Ha!

Mașinile de peste 30 000 nu sunt un țel realist
Nu zic frate că-ți trebuie Q7, dar măcar un BMW acolo să ai și tu. Serios, nu știu cum te-aștepți tu să faci mari cuceriri cu motoscuterul ăla al tău de-i zice Dacia.

În Regie există puburi mișto
Adică în Regie, lângă Politehnică? Cu toți țăranii acolo? În mod clar nu știi să apreciezi lumea fină din cluburile fine, deci nici nu avem ce discuta la capitolul ăsta. Oricum, în cluburile cu berea mai ieftină de 10RON n-ai să găsești fete destul de stilate.

Concediu înseamnă maxim o lună
Deci, ca să-mi fie clar, tu muncești la serviciu? Auăleu, poate mi-ești de-ăla de stă 8 ore și miercuri seara nu poate să meargă la Paprika Night în club Spice pentru că a doua zi muncește…

Cocktailurile sunt gay
Stii tu mă? Ai băut vreodată? N-ai baut, fir-ai al naibii de sărăntoc, bei bere că e ieftină. Păi cu bere vrei tu să te dai la fete cu stil? Cu bere, mă? 

Telefonul tău nu costă cât un Matiz SH
Deci atunci când mergi cu ea la un restaurant și scoți pe masă telefonul, o să fie unul primit gratis la abonament? N-ai 3G? Nai autofocus la camera? Spune-mi te rog că telefonul tău adevărat e la reparat, de fapt. 

Te trezești înainte de ora 11
Păi normal că pici de somn la 2 noaptea când distracția abia începe. Si te mai duci și la serviciul ăla al tău să te obosești aiurea pe un salariu de nimic. Păi tu nu știi că a avea o gagică stilată e un job în sine? Eu trebuie să te învăț? 

Stai la bloc
Deja… Adică dacă tu crezi că gagica ta o să fie vreodată de acord să respire aer de cartier, să meargă în lift cu toată plebea, degeaba îți mai zic eu ceva, că tot nu ai înțeles nimic. 

Shoppingul nu este o activitate în sine
E, păi în cazul ăsta nici sexul nu e o activitate în sine. Vrei flowchart sau ce? Sau te pomenești că nu ai bani de shopping? Nu mai bine te duci tu acasă și lași gagicile stilate pentru bărbații adevărați? 

Ei, cum spuneam, sper din toată inima că de fapt cineva face un mișto crunt. Pentru că dacă nu, sunt cu un pas mai aproape de a mă face naibii călugăr.

În imaginația mea, ei priveau înapoi cu respect și admirație către mine, și-și șopteau între ei “uite-l pe tipul ăla cu plete, e Tudor cel Rău – blogger profesionist” “Frate ce cool e! Și uite cum îl înconjoară gagicile alea bune în tricouri cu WordPress!” Bineînțeles că în cele din urmă, seminaristul mă trezea și mă întreba de ce desenez măscări pe foaie în loc să fiu atent.

Poate că am îmbătrânit, dar când privesc în aceste zile către elevii de liceu, îi văd sărind în tot felul de trenduri, ascultând o muzică bizară, mergând la școală ca să mai socializeze și ei, ce mai, niște casuali adevărați. Ieri am fost la un magazin, căutându-mi o pereche de pantaloni, iar vânzătoarea, crezându-mă mai tânăr, îmi recomanda cu căldură un model anume, spunând “ăștia merg la orice, sunt casual”.

Inițial voiam să postulez că eu nu eram așa; mi-am dat apoi seama că la randul meu eram considerat un casual, îngrozind și iritând pe diverși cu trendurile care mi se păreau atunci profunde și veșnice, încercând cu teribilism să înclin balanța puterii în favoarea generației mele, și în general defecându-mă asupra valorilor considerate atunci clasice. Așa că, la o privire mai atentă, eram exact cum sunt ei acum, doar că în alt context. Context care într-adevăr era mai bun, dar asta nu îi condamnă, chiar dimpotriva.

În cele din urmă, a spune orbește/surzește “tinerii din ziua de azi ne trag în jos foarte tare” e doar un alt fel de a fi un frate mare care dă vina pe următorul, pe care se știe că nu îl va lua nimeni în serios. Dacă “tinerii din ziua de azi” sunt mereu, ca obiceiuri să zicem, undeva sub nivelul contextului pe care noi, “adulții” îl reprezentăm, nu ar fi o ipocrizie mai mică să ridicăm contextul mai degrabă decât să ne așteptăm irațional ca ei să înceteze a fi infantili și teribilisti? Sau putem să visăm în continuare cai verzi pe pereți și peste 40 de ani să ne arătăm la rândul nostru foarte mirați când nu ni se cedează locul în autobuz sau nu ne cresc pensiile.

In this episode, I am supposed to cross out what does not apply for my month. Buuuut, being the rebel that I am, I will just comment on each one, like the Lemming did when she tagged me. Because we all know that astro-signs are real, and determine our lifestles and personal traits beyond any other criteria. Again, people in my blogroll should take it upon themselves to do this and link themselves from here via a comment, and people not in by blogroll should get a blog, as i hear it’s going out of style, so they’ll be retro if they do. Also, prepare to scroll as November is towards the bottom.

Later edit: please forgive any self-rightousness, I have a lot of qualities, but it is my modesty I am most proud of.

JANUARY:
Stubborn and hard-hearted. Ambitious and serious. Loves to teach and be taught. Always looking at people’s flaws and weaknesses. Likes to criticize. Hardworking and productive. Smart, neat and organized. Sensitive and has deep thoughts. Knows how to make others happy. Quiet unless excited or tensed. Rather reserved. Highly attentive. Resistant to illnesses but prone to colds. Romantic but has difficulties expressing love. Loves children. Loyal. Has great social abilities yet easily jealous. Very stubborn and money cautious (not all that much?).

FEBRUARY:
Abstract thoughts. Loves reality and abstract. Intelligent and clever. Changing personality. Attractive. Sexy. Temperamental. Quiet, shy. Honest and loyal. Determined to reach goals. Loves freedom. Rebellious when restricted. Loves aggressiveness. Too sensitive and easily hurt. Gets angry really easily but does not show it. Dislikes unnecessary things. Loves making friends but rarely shows it. Daring and stubborn. Ambitious. and humble. Realizes dreams and hopes. Sharp. Loves entertainment and leisure. Romantic on the inside not outside. Superstitious and ludicrous. Spendthrift. Tries to learn to show emotions.

MARCH:
Attractive personality. Sexy. Affectionate. Shy and reserved. Secretive (not much, unless they’re other peoples secrets). Naturally honest, generous and sympathetic. Loves peace and serenity. Sensitive to others. Loves to serve others. Easily angered. Trustworthy. Appreciative and returns kindness. Observant and assesses others. Revengeful. Loves to dream and fantasize. Loves traveling. Loves attention. Hasty decisions in choosing partners (I just disproved this one). Loves home decors. Musically talented. Loves special things. Moody.

APRIL:
Active and dynamic. Decisive and hasty but tends to regret. Attractive and affectionate to oneself. Strong mentality. Loves attention. Diplomatic. Consoling, friendly and solves people’s problems. Brave and fearless. Adventurous. Loving and caring. Suave and generous. Emotional. Aggressive. Hasty. Good memory. Moving. Motivates oneself and others. Sickness usually of the head and chest. Sexy in a way that only their lover can see.

MAY:
Stubborn and hard-hearted. Strong-willed and highly motivated. Sharp thoughts. Easily angered. Attracts others and loves attention. Deep feelings. Beautiful physically and mentally. Firm Standpoint. Needs no motivation. Easily consoled. Systematic (left brain). Loves to dream. Strong clairvoyance. Understanding. Sickness usually in the ear and neck. Good imagination. Good physical. Weak breathing. Loves literature and the arts. Loves traveling. Dislike being at home. Restless. Not having many children. Hardworking. High spirited. Spendthrift.

June:
Thinks far with vision. Easily influenced by kindness. Polite and soft-spoken. Having ideas. Sensitive. Active mind. Hesitating, tends to delay. Choosy and always wants the best. Temperamental. Funny and humorous. Loves to joke. Good debating skills. Talkative. Daydreamer. Friendly. Knows how to make friends. Able to show character. Easily hurt. Prone to getting colds. Loves to dress up. Easily bored. Fussy. Seldom shows emotions. Takes time to recover when hurt. Brand conscious. Executive. Stubborn.

JULY:
Fun to be with. Secretive. Difficult to fathom and to be understood. Quiet unless excited or tensed. Takes pride in oneself. Has reputation. Easily consoled. Honest. Concerned about people’s feelings. Tactful. Friendly. Approachable. Emotional temperamental and unpredictable. Moody and easily hurt. Witty and sparkly. Not revengeful. Forgiving but never forgets. Dislikes nonsensical and unnecessary things. Guides others physically and mentally. Sensitive and forms impressions carefully. Caring and loving. Treats others equally. Strong sense of sympathy. Wary and sharp. Judges people through observations. Hardworking. No difficulties in studying. Loves to be alone. Always broods about the past and the old friends. Likes to be quiet. Homely person. Waits for friends. Never looks for friends. Not aggressive unless provoked. Prone to having stomach and dieting problems. Loves to be loved. Easily hurt but takes long to recover.

AUGUST:
Loves to joke. Attractive. Suave and caring. Brave and fearless. Firm and has leadership qualities. Knows how to console others. Too generous and egoistic. Takes high pride in oneself. Thirsty for praises. Extraordinary spirit. Easily angered. Angry when provoked. Easily jealous. Observant. Careful and cautious. Thinks quickly. Independent thoughts. Loves to lead and to be led. Loves to dream. Talented in the arts, music and defense. Sensitive but not petty. Poor resistance against illnesses. Learns to relax. Hasty and trusty. Romantic. Loving and caring. Loves to make friends.

SEPTEMBER:
Suave and compromising. Careful, cautious and organized. Likes to point out people’s mistakes. Likes to criticize. Stubborn. Quiet but able to talk well. Calm and cool. Kind and sympathetic. Concerned and detailed. Loyal but not always honest. Does work well. Very confident. Sensitive. Good memory. Clever and knowledgeable. Loves to look for information. Must control oneself when criticizing. Able to motivate oneself. Understanding. Fun to be around. Secretive. Loves leisure and traveling. Hardly shows emotions. Tends to bottle up feelings. Very choosy, especially in relationships. Systematic.

OCTOBER:
Loves to chat. Loves those who loves them. Loves to take things at the center. Inner and physical beauty. Lies but doesn’t pretend. Gets angry often. Treats friends importantly. Always making friends. Easily hurt but recovers easily. Daydreamer. Opinionated. Does not care of what others think. Emotional. Decisive. Strong clairvoyance. Loves to travel, the arts and literature. Touchy and easily jealous. Concerned. Loves outdoors. Just and fair. Spendthrift. Easily influenced. Easily loses confidence. Loves children.

NOVEMBER:

Has a lot of ideas.
Yeah, but they just go to waste, mostly.

Difficult to fathom.
What’s a fathom? Well, it’s said that us scorpios are a difficult people. If only people would fathom us more…

Thinks forward.
Yeah. Actually, too much so. Sort of always preparing for the future, some time in the near future when I will actually do something about something.

Unique and brilliant.
Who am I to say? Yeah, sure, I guess. The Internet did say I have an IQ of 140. Unique is overrated, kind of like Apple computers.

Extraordinary ideas.
Yeah, but they just go to waste, mostly. Department of Redundancy Department.

Sharp thinking.
Well, i recently cut my hair, so maybe that reffers to the new hairstyle. Beyond that, I doubt one can really evaluate.

Fine and strong clairvoyance.
That Clarvoyance is so fine! Well, anyway, it’s useless, because nobody ever believes me.

Can become good doctors.
And I’m supposed to know this how? I’m an engineer, for crying out loud! I work in an Internet factory.

Dynamic in personality.
It’s good that my personality is dynamic, because i’m too lazy to be dynamic myself.

Secretive.
I can keep secrets. I do if i have to. I’d rather not. So I vote NO!

Inquisitive.
Oh, yes. That is so me… It’s like they know me. How do they? What do they think of my blog? How did they find out about it?

Knows how to dig secrets.
I have found that the phrase “well, you don’t have to tell me, but if you want to talk about it…” yelds a lot of confessions. Beyond that, one needs nipple clamps.

Always thinking.
Rarely doing

Less talkative but amiable.
Not lately. But people do like me for some reason. Maybe it’s my dynamic personality.

Brave and generous.
I once defied the English to save England from the English. I’d be a lot braver, were I not so afraid of pain.

Patient.
This one is tough. I am patient with people, and i will wait for weeks and months for stuff. But I can’t wait or five-minute intervals, surprisingly enough.

Stubborn and hard-hearted.
I guess I’m stubborn, but that has more to do with upholding principles. My heart is a rock.

Determined.
Sometimes.

Never give up.
Seldomly give[s] up, does so reluctantly.

Hardly becomes angry unless provoked.
Kind of, yes. But you wouldn’t like me when I’m angry.

Loves to be alone.
No, not really. Well, sometimes I need to be alone, but i doubt that counts. A loner I am not.

Thinks differently from others.
In a way. I mean, I use associations, abstract thought and intuition as much as the next person. Maybe I’m doing it wrong.

Sharp-minded.
Funny. Again, because of the hair, maybe.

Motivates oneself.
I don’t like to talk about it… Oh, “Motivates”! I thought you said something else. On second thought, it’s the same thing, kind of.

Does not appreciate praises.
Well, if they’re delivered properly. Just like criticism except, you know, with more joy.

High-spirited.
Not in the morning, I’m not.

Well-built and tough.
I’m a lean, mean, coding machine.

Deep love and emotions.
Deep love, sometimes. Deep emoticons every time.

Romantic.
Did I mention emoticons? But sometimes, yes. More than I like to admit.

Uncertain in relationships.
Maybe… I’m not sure.

Homely.
Depending on the meaning, no. Just plain homely no.

Hardworking.
On side quests.

High abilities.
No abilities whatsoever when high. I can do pretty authentic accents, maybe, but that’s about it.

Trustworthy.
Surprisingly enough, yes. Or so I’ve come to deduce.

Honest and keeps secrets.
Aside from this description colliding with itself? Sure, why not?

Not able to control emotions.
Usually, I control them just fine. Other times I decide it’s not really worth it. But after that, it feels just plain wrong

Unpredictable.
I like to be.

DECEMBER:
Loyal and generous. Sexy. Patriotic. Active in games and interactions. Impatient and hasty. Ambitious. Influential in organizations. Fun to be with. Loves to socialize. Loves praises. Loves attention. Loves to be loved. Honest and trustworthy. Not pretending. Short tempered. Changing personality. Not egotistic. Take high pride in oneself. Hates restrictions. Loves to joke. Good sense of humor. Logical.

So, from the “Let us get better aquainted to the evil blogger” series, the “Seven things that scare me” meme. (meme esti tu, bai Lemming! etc. )

• Dismemberment (of self)
• Pysical pain (for self or others)
• The ‘hood badasses
• Dogs (due to childhood trauma)
• The possibility of breaking stuff
• Debt
• People (sometimes, when they sneak up on me and go “boo!” like this one time in band camp)

Kind of scraping the barrel there, not a lot of fears. Wich is either good, or means I’m repressing my true fears.

Seven things I like the most

• Laughing
• Calling bluffs (and thwarting evil plans)
• Cartoons
• Losing myself in the experience (e.g when listening to music, watching a cartoon, others)
• Going back to sleep if it’s Saturday or even too early to go to work
• Technology towards comfort (wireless stuff for example; or Gmail)
• Symbols (logos, fonts, icons, avatars, etc)

Seven important things in my room

• My camera
• My computer and the Internet (soooo geeky)
• My trusty backpack (well, not one in particular, just the current trusty backpack)
• Whatever T-shirt is my favourite T-shirt at the time
• The british flag on my ceiling (it hides the ghastly hole in my ceiling)
• My lava-lamp
• Did I mention my computer? Well, I have two.

In my defence, I don’t have a lot of stuff in my room; also, I don’t spend a lot of time at home

Seven random facts about me

• I watch movies several times. I watch scenes several times. I listen to songs several times. You get the picture.
• I fidget; also, I chew stuff
• I’m a slow eater
• I think I have a mild form of either ADD or OCD, but I probably have none, so that means I have a mild form of ipochondry. I forget which one, because I only remember useless stuff.
• My handwriting is… well, I’d rather type, and trust me, you as well would rather I type
• I should wear my glasses, but I do without
• I like to play with fire (literally)

Seven things I plan to do before I die

• live
• learn
• understand
• write something relevant
• change the world through my business
• shave my head
• play guitar

… not in that particular order

Seven things I can do

• write (there’s a difference between “I don’t” and “I can’t”)
• code (there’s a difference between “I do” and “I like to” )
• design (sadly, there’s also a difference between “I can” and “I can do it well”)
• teach
• hold a grudge
• forgive
• issue realistic non-apology apologies

Seven things I can’t do

• lie convincingly
• just let it go and stop bringing it up
• wait
• take criticism if not delivered with diplomacy
• draw
• sleep
• fake concern; not a lot of genuine concern, for that matter

Seven things on someone that catch my attention (besides cleavage)

• voice
• a certain spark in someone’s eye, hard to describe, but sometimes there’s a moment, and we both know it
• vocabulary
• style
• kindness
• sence of humour
• knowledge

Seven things I say the most; wel, that varies, because I borrow a lot of catchphrases; I’ll just go with things I say often:

• “like I said before…”
• “hence…” (sometimes actually in English)
• “[somethong], bro!”
• “I see how one may come to think that, but…”
• “not really, no” (actually in English)
• “What the hell?” (and others of the sort)
• “… maybe it’s just me, but…”

Seven Celebrity crushes

Sadly, I shall have to pass on this one, as there were none. Maybe if I met someone in real life… Or got a TV…

Seven people i want to take the test

Well, I’not going to call names, but people in my blogroll can do this and post a comment. So there! That’s more than seven. Happy now, Internet?

Also, there are two parts to this, so get ready for part two somewhere between tomorrow and next month.

Ar trebui, în cele din urmă, ca promovator voluntar al Gmail si GoogleTalk si asa mai departe, să mă bucur nespus, nu? Ei bine, nu eman entuziasm cum emană cocalarii talent. Nu mă bucur nespus, pentru ca prevăd că în viața mea de developer web or să apara chestii noi de rezolvat. Și nu mă bucur mai ales pentru că la adăpostul sloganului “Dați la gioale lui Microsoft, încurajați Open-Source!”, Google Chrome fură de fapt piața lui Firefox. Credeți că nu e așa? Serios? Credeți că cineva care a folosit IE atâta amar de vreme o să treacă acum pe Chrome? Eu nu cred. Aștept deci ca Google să cumpere Mozilla și apoi să își lanseze propria distribuție de Linux și propria linie de PCuri și electronice.

Prevăd că după acest post Google o să se răzbune acum și “blogul cel rău” o să găsească rezultate pentru animal porn, deci profit de ultimele vizite ca să vă amuz cu acest clip:

M-a amuzat mereu interesul pe care îl stârnește un scandal personal în viața unei figuri publice, și măcar o dată aș vrea să văd o asemenea figură publică spunând “Nu inteleg de ce trecutul meu personal a devenit brusc relevant în problema competentei mele în prezent”. Bill Clinton, de exemplu. Din păcate, ceea ce vedem mereu sunt dezmințiri, mușamalizări, diversiuni sau scuze.

Am privit recent la poze și filme din vremea facultății. Ca să fim înțeleși, există undeva în lumea aceasta, bine ascunse, filmulețe cu mine înjurând, strigând “frate, îți jur!” către neant, cântând manele, și în general manifestându-mă în feluri care ar face deliciul presei de scandal dacă aș fi vreodată altceva decât un simplu cetățean. Aproape toate acestea se desfașoară bineînțeles sub conturul pletelor ce obișnuiau până nu demult să-mi fie semnătură și simbol al înțelepciunii.

Desi sunt la fel de mândru de faptele în discutie ca de noua mea freză, mă bucur că le-am făcut. Sunt convins ca odata cu trecerea anilor, le voi privi cu tot mai multa nostalgie, întrucât definesc drumul meu către cine sunt în orice moment ulterior, dar mai ales pentru că sunt o mărturie a libertății pe care o aveam, și a faptului că am avut curajul să nu o irosesc complet.

Respectiv, mesajul pe care vreau să îl las aici este: ești cine ești, și calitățile tale sunt produsul experiențelor. Este anormal ca tot ce ești acum să pălească în lumina a ce ai făcut în trecut, și e lipsă de respect de sine să crezi altceva. Poate că este mai ușor să îți duci trecutul în brațe decât să îl lași să te apuce de glezne, sau poate că nu. În cele din urmă însă, trecutul este ceva etern, și ne-am păcăli singuri dacă am crede că putem să-i negăm existența.

“Non-apology apology” este un termen care, așa cum sigur ați intuit, se referă la a spune “îmi pare rău că v-ați simțit ofensat, intenția mea era doar să vă informez; nu obișnuiesc să fiu nepoliticos, și sunt sigur ca nici dumneavoastră nu v-ați fi supărat fără motiv, deci sigur este vorba de o neînțelegere”.

Citind despre aceasta, mi-am dat seama că felul meu de a rezolva disputele de orgoliu se încadrează de cele mai multe ori în acest tipar, deci probabil că sunt o persoană groaznică. Orgoliul este, aveam să îmi dau seama, ceva ce este supus unui paradox: orgolioșii se vor simți ofensați după primul milimetru de încălcare a orgoliului și vor acționa în consecință, de multe ori împotriva logicii; nu se vor recunoaște în schimb în rolul orgoliosului… Am ajuns la concluzia că din cauza orgoliului se întâmplă această omisiune voită. Sigur, ajung la concluziile acestea extrapolând ceea ce cunosc despre sine. In all fairness, e posibil ca respectivele concluzii să fie valabile doar pentru mine. Acest site este un pamflet.

Indiferent de orgoliu, oricine va greși la un moment dat. Precum spunea o secretară de la facultatea mea, cine nu muncește, nu greșete. Dat fiind că asta se petrecea în contextul pierderii chitanței și al obligației mele de a plăti din nou restanțele, am înclinat să cred că…  dar ce cred eu despre venerabila doamnă secretară este puțin relevant. Ceea ce este totuși întrucâtva relevant este că aș fi așteptat niște scuze din partea domniei sale, însă acestea s-au încăpățânat să se transforme în această pildă scrisă cu, pentru și despre oameni incompetenți.

În contextul orgoliului, a cere iertare devine ceva foarte complicat. Pentru că, nu-i așa, de ce să ne pară rău pentru o situație în care nu am greșit, de ce să acceptăm existența unui alt adevăr decât al nostru. De ce, în cele din urmă, să ne complicăm cu noțiuni diferite pentru regret și respectiv compasiune, când am putea să eficientizăm? Haideți mai bine să ne prefacem că n-am văzut.

Mai concret, prezența cuiva va fi observată doar în măsura în care e diferită cantitativ de cea obisnuită, în sensul că o creștere va fi bineînțeles apreciată pentru un scurt timp, necesar trecerii în cotidian a acesteia, iar o revenire la normal de sus în jos va fi întotdeauna văzută ca o scădere, generând aproape invariabil o proporțională dezamagire, ceea ce mai departe ne poate duce la tristul gând că orice ascensiune e de fapt doar găsirea unui loc mai înalt pentru a începe căderea.

Conștientizarea acestei perspective adaugă o dimensiune egoistă oricărei acțiuni, dedicări sau hotărâri cu timp finit, întrucât la finalul acestuia (cunoscut dinainte sau nu) doar sinele își va aminti cu adevarat, sinele va fi principalul beneficiar.

Oricât de impersonal aș spune, se poate citi printre rânduri că de fapt e vorba despre mine și despre cum împart eu sinele în mai multe părți decât conține, astfel încât fiind pus în situația de a da 150% nu pot decât să dezamăgesc cu amărâtul meu 110% .