Cu pantalonii in vine

Mi s-a tot spus, iar in urma a tot felul de intamplari in viata mea am ajuns cu tristete la concluzia ca unele lucruri pur si simplu nu depind de mine, desi ma privesc direct. Evident, nu ma refer la tot felul de nimicuri, cum ar fi vremea. Ma refer la situatii in care sunt implicat direct, si pe care nu le pot schimba (nu in bine, oricum) indiferent ce as incerca.

Ideea de a trai devine astfel oarecum lipsita de sens, or pentru cineva care consdera ca o idee trebuie sa aiba sens pentru a nu fi absurda aceasta este o grea lovitura data respectivei idei. Sigur, as putea sa ma fac ca nu observ, deoarece in mod sigur mi-ar fi mai usor. Si despre asta as vrea sa aberez astazi.

Merg pe strada, pentru ca vreau sa ajung acasa. Cand ajung la rascruce, privesc si vad niste drumuri, care mai cu scaieti, care in rampa, care in panta. Un neavizat ar intreba de ce nu apuc pe drumul asfaltat care coboara, deoarece acesta ar fi cel mai usor. Eu stiu insa mai bine, eu nu voi apuca pe drumul usor pentru ca nu duce acasa. In plus, toata lumea apuca pe el, si nu o data am ironizat asta.

Toate bune si frumoase, vorba vine. Drumul nu e usor, dar macar ma va duce unde imi doresc sa ajung… imi place mie sa ma amagesc. Undeva pe drum ma ratacesc insa, sau raman prins in scaieti, sau imi scrantesc piciorul, sau orice altceva m-ar impiedica sa ajung la casuta mea cu femei gonflabile si barbati la fel de gonflabili, cu care sa ma joc ca cu piesele de lego.

In cele din urma, nici pe drumul anevoios nu ajung acasa, desi era singurul care ducea acolo, sau despre care stiam ca duce acolo. Viata m-a sodomizat din nou cu al ei strap-on dildo. Constat asadar ca as fi avut sanse mai mari sa apuc pe oricare drum, in ideea ca poate ducea acasa fara ca eu sa fi stiut asta.

Probabil ca nu, dar oricum as fi avut sanse mai mari sa ajung decat acum, aplecat cu pantalonii in vine, prins in scaieti si cu piciorul rupt. Singura mea sansa ar fi fost asadar sa ma avant pe orice drum, fara sa gandesc. Evident, nu am fost in stare. Nimeni nu este cu adevarat multumit, iar eu nu sunt multumit de mine. Mi-ar placea sa pot avea iluzia unei decizii, sa am iluzia faptului ca felul in care se desfasoara viata mea depinde in principal de mine, ca are rost sa mai stau sa vad ce se intampla.

Mi-as dori sa fiu mai prost. Sunt insa si lucruri pe care nu am cum sa le schimb, oricat de mult mi-as dori…