De ce nu mă uit voluntar la televizor

Se întâmplă ca am devenit celebru. Am apărut săptămâna trecută la televizor, și în ciuda faptului că am ținut acest fapt secret, am fost văzut. Dacă știam, spuneam de al meu blog, sa scot niste trafic. Dar n-a fost să fie. Tema? Voluntariatul. Treaba acestuia cu mine? ART Fusion. Vedeți voi, eu sunt voluntar din fire, doar nu credeați că din întâmplare fac eu Teatru-Forum și altele. Dar de ce? Pentru ca voluntariatul este facut de bunavoie, și generează voie-buna. Ce? Exact. Mă credeți sau nu, cam ăsta a fost nivelul meu de coerență în fața națiunii.

I, Robot. Film mediocru, și totuși nu lipsit de momente cu trăiri intense. În mod ironic, m-am simțit ca personajul-hologramă, așteptând ca protagonistul-moderator să îmi pună întrebările potrivite… ceea ce nu s-a întâmplat. Am reușit să spun cam 1/3 din ce îmi doream să spun, iar pentru asta a trebuit să divaghez, să intervin, să întrerup. Senzația cu care am plecat din platou a fost că tocmai revăzusem “A fost sau n-a fost?”.

Nu știu cât de convingător am fost ca voluntar, așa că voi încerca să compensez vorbind despre asta în continuare. Probabil că știți deja despre mediul de lucru relaxat, despre oamenii interesanți pe care îi puteți cunoaște, și despre fericirea împărtășită cu beneficiarii actului de voluntariat. Și dacă să marketez voluntariatul ar fi scopul meu, m-aș opri aici. Adevărul este că sunt momente în care e greu, periculos, sau pur și simplu plictisitor. Și aici șade marea sa putere. Ce? Da, în dificultate.

Samurai Jack, personaj de desene animate, care se luptă cu întruchiparea răului. Niște bătrâni învățați îi spun să urce un anume munte, munte în vârful căruia va găsi ceva care îi va da puterea de a învinge răul. Jack pornește la drum. Drumul este greu, periculos, sau plictisitor, după caz. Bineînțeles, părțile plicticoase sunt tăiate la montaj. Dar serios acum, drumul este foarte greu, mai greu (simbolic) decât orice au făcut vreodată în viață cei mai mulți dintre noi. După multe peripeții, ajunge în vârf, unde găsește… nimic. Nimic material, adică. Găsește în schimb determinare, încredere, și odată cu ele o nebănuită putere. Înțelegeți unde bat, nu? Nici nu mă așteptam la mai puțin.

“Câți voluntari sunt în România?” a întrebat insistent moderatorul. Eu i-am spus în cele din urmă, cu mult mai puțină coerență decât aici, că voluntariatul nu înseamnă neapărat un membership într-un ONG, că oricine poate fi voluntar: pe stradă când ajută un bătrân să urce în autobuz sau când curăță zăpada din fața blocului. Așa cum mi-am dat seama acum, voluntariatul poate fi văzut ca o manifestare a dorinței de a fi mai bun, și de a pune suflet. Iar eu mă încăpățânez să cred că se poate, în ciuda a ceea ce vedem la televizor.