De fapt e vorba doar de lene

Îmi amintesc de un trecut nu foarte îndepărtat, trecut în care citeam că vechiul joc al tinerilor în care era antrenat vocabularul prin asocieri de cuvinte a fost înlocuit de mimă, un joc asemănător, ce dezvoltă expresivitatea prin vorbirea fără cuvinte.

Steagul Web 3.0 ar putea foarte bine să fie microblogging, care presupune încă şi mai puţin efort intelectual decât bloggingul despre omleta de dimineaţă, în schimb este asociat cu o dorinţă de povestire despre sine proporţional crescută.

Moda devine din ce în ce mai mult despre arătatul pielii, iar sexul pur şi simplu devine din ce în ce mai comun. Căutăm deci metode pentru a ne expune încă şi mai vizibil. Eu cred că facem asta pentru că ne vedem nevoiţi să decojim din ce în ce mai mult pentru a găsi în noi înşine ceva de arătat lumii.

Problema cu asta? Pe un măr curăţat în grabă din câteva tăieturi nu prea mai e loc de curbe subtile, iar limba îşi pierde rolul tactil, rezumându-se doar la a simţi gustul. Relativ asemănător, în cultura modernă dispar nuanţele. Diferenţele dintre “ai înţeles greşit” şi “ai înţeles prost”, dintre “îmi pare rău”, “scuză-mă” şi “iartă-mă”, şi multe multe altele sunt ceva asemănător cu o durere de cap, aşa că ne mulţumim să le folosim ca şi când ar fi sinonime totale.

În vederea de ansamblu, ne mulţumim să exprimăm fapte mai degrabă decât idei, pentru că certitudinea mai degrabă decât interpretabilitatea este comodă. În cele din urmă, asta face parte din evoluţia societăţii, aflată într-un proces de acomodare cu informaţia simplificată pentru eficienţă, la fel cum mai vechea societate se obişnuia odinioară cu materialele pre-procesate de maşini.