6
Despre alegeri, în fond de ce nu?
În liceu nu mi-a plăcut matematica, cel mai probabil pentru că era ora la care se puneau cel mai rar absențe. Nu că aș fi făcut ceva relevant cu timpul respectiv, cel puțin nu am făcut ceva de care să îmi amintesc acum. În cele din urmă, cui îi pasă de Cauchy? De vreo două ori pe an participam la festivaluri de teatru. Unul era festivalul George Constantin, celălalt era festivalul de teatru de la liceu. Bineînțeles, în pregătirea acestora mă retrăgeam în subsolul liceului, împreună cu colegii de trupă. Repetam, ne certam, ne împăcam, frecam menta, visam la premii și apreciere. Cumva, cele două săptămâni din fiecare semestru în care strângeam absențe și experiență de viață sunt printre cele mai relevante experiențe din trecutul meu de liceean.
De aceea, decizia de a mă pregăti pentru Politehnică i-a luat prin surprindere pe mulți. Înzestrat cu o memorie foarte slabă, am considerat mereu un chin să trebuiască să învăț, însă m-am adaptat acestei situații atât de bine încât mi se părea normal ca învățatul să fie o povară, ceva ce e făcut pentru că trebuie. Mi-era teamă că dacă voi învăța ceva ce mi-ar plăcea, Universul va face implozie. Așa că m-am hotărât să fac altceva decât mi-aș fi dorit, și nici măcar să nu caut să aflu ce mi-aș fi dorit de fapt, și m-am îndreptat voios spre Politehnică, fiind convins în adâncul meu că e normal să nu îți placă ce înveți. Cititorii mei mai vechi au dedus probabil ce a urmat în relația mea cu Politehnica, și că am avut noroc să o termin înainte să mă termine ea pe mine.
Fast-forward către acum, cinci ani mai târziu, Ing. Tudor Marciu la un atelier de scriere de proiecte europene pentru ONGuri. La ART Fusion, bineînțeles. Privesc la acest bilet, tras la sorți dintre cele două, bilet ce conține o temă de discuție pentru echipa mea. Pe el scrie (aproximativ, pentru că sunt înzestrat cu o memorie foarte slabă) “cu ce probleme se confruntă tinerii (studenții?) din București?”. Cum vorbeam zilele trecute cu Marius, în spatele lui “sunt student” se ascund o grămadă de ramificații, afirmația “sunt student” rezumă în două cuvinte întreaga viață studențească, cu petreceri, viață de cămin, job prost plătit, colegi, entuziasm, sesiune de două (sau trei) ori pe an, libertate, nopți albe, viață, stress.
În timpul studenției, cea mai mare problemă cu care m-am confruntat a fost facultatea, care încerca fără remușcări să mă oprească de la a îmi trăi viața de student. De multe ori m-am văzut pus în situația de a recunoaște că am ales o facultate care nu mi se potrivea. Pe parcursul celor cinci ani de Politehnică am încercat pe rând sentimente de iritare, dezamăgire, frustrare, resemnare, neliniște, speranță, oboseală, indecizie, neputință, inutilitate. Pentru că deși la prima vedere domeniul mi-ar fi plăcut, el s-a dovedit a reprezenta cu totul altceva decât aș fi crezut. Și nu în ultimul rând, pentru că metodele de evaluare, suportul tehnologic, și atmosfera generală erau cu totul altfel decât mi-aș fi dorit.
În timpul facultății, (aproximativ) doi dintre colegii mei au avut joburi în domeniul studiat, sau care măcar să aibă legătură cu acesta. Acum, după terminarea facultății, aproximativ jumatate dintre ei (dintre cei rămași, vreo 15 din 27, apropo) s-au reprofilat. Făcând zoom out, asta înseamnă că o grămadă de posturi din companii sunt ocupate fie de studenți în alte domenii -care vor fi plătiți slab pentru că fac o muncă necalificată, sau în cel mai bun caz calificată doar prin experiență- fie de absolvenți ai unor facultăți disjuncte domeniului. Generații întregi de tineri care se trezesc în fiecare dimineață blestemând în gând serviciul sau facultatea, puși în situația de a alege între o viață mediocră și niște eforturi supraomenești de avansare în carieră. Și iată-ne apoi aprobându-ne reciproc “așa-s românii, dom’le… muncesc de mântuială”. Pai… cum altfel?
Da, proiectul pe care l-am conceput atunci și pe care îl scriem acum se adresează felului în care tinerii liceeni aleg de cele mai multe ori facultatea: fără să știe ce vor să se facă atunci când vor crește mari, fără să știe care sunt facultățile care pregătesc pentru carierele respective, și fără să știe cu adevărat ce vor învăța acolo, cum, de la cine și alături de ce fel de colegi. Proiectul se numește “Știu ce vreau!”, este un proiect-pilot care se adresează tinerilor de liceu, și se va desfășura cel mai probabil pe parcursul anului școlar/universitar 2009-2010. Detalii despre cum și ce, după ce vor fi stabilite.
Mi se pare o idee foarte tareeeeeeeeeeee:)
E geniala ideea proiectului. Cred ca e o problema care ne macina pe multi. Iti vine sau nu sa crezi chiar m-am surprins zilele trecute gandindu-ma cum ar fi fost daca as fi stiut de prin clasa a zecea ce facultate vreau sa fac. Cred ca am intalnit maxim doua persoane care sa fi stiut de pe la jumatatea liceului ,care s-au pregatit ca atare si care nu au regretat alegerea facuta.
Rezultatul si mai trist al acestei situatii des intalnite la noi este ca majoritatea celor ce se regasesc in ce ai descris tu mai sus nu reusesc sa afle ce vor ei de la viata si ce le-ar placea sa faca nici macar dupa ce esueaza dupa o prima proasta alegere. Multi dintre ei, trebuind sa lucreze, ajung in cele din urma sa nu mai aiba timp sa se gandeasca macar la viata lor si la ce vor ei de la ea, ajungand un fel de legume dupa parerea mea. Din pacate in momentul de fata si eu ma simt cam la fel, dar traiesc putin mai bine gandindu-ma ca am constientizat problema. Mult noroc cu proiectul, e una dintre cele mai bune idei pe care le-am auzit de ceva vreme incoace.
Mersi!
Sper ca si europenii sa creeada ceva asemanator. Intr-adevar, mi-as dori o lume in care tinerii sa faca ce le place, in care o facultate sa fie mai mult decat un trofeu, in care sa nu fie de neconceput ca ceea ce inveti sa te intereseze cu adevarat, sau sa fii foarte bun in ce faci la serviciu pentru ca cineva ti-a explicat pe o tabla.
Iata un drum lung si intentia unui pas.
Eu nu stiu nici acum ce o sa fac toata viata, chiar daca m-am specializat intr-un domeniu pentru moment. Nu vreau si nu concep sa fac acelasi lucru toata viata. Poate intr-o dimineata o sa ma scol si o sa vreau sa ma apuc de altceva. Am facut-o deja de 2 ori si vreau sa-mi traiesc viata stiind ca am intotdeauna posibilitatea asta la indemana. Vreau sa fac ce imi place in momentul respectiv, nu vreau sa-mi petrec 30 de ani in campul muncii urand ceea ce fac doar pentru ca am facut o greseala prosteasca in copilarie…
In ceea ce priveste facultatea, eu cred ca e orientativa. Cu exceptia catorva facultati ultraspecializate (precum medicina, avocatura, arhitectura etc.), cred ca facultatea este doar un pas in evolutia ta intelectuala. Te invata sa inveti, te invata sa gandesti intr-un anume fel, sa interactionezi cu oameni de o anumita factura, sa te exprimi etc. Cel putin cu asta m-am ales eu in urma facultatii mele. Mi-a dezvoltat capacitatea de a ma adapta unui areal de slujbe in care se incadreaza capacitatea mea intelectuala, talentul, valentele mele.
Pai… nu vad cu ce te-ar incurca sa faci o facultate care sa nu te surprinda negativ, si care sa te sustina macar in primul domeniu pe care vrei sa il abordezi. Nu e ca si cand ar fi alegerea altcuiva.