Despre iertare

Într-un episod foarte anterior m-am gândit despre iertare și mai ales despre ce înseamnă aceasta. Am constatat că poate sta la baza unei filozofii de viață și că, cel puțin teoretic, stă chiar la baza civilizației creștine. În lumina articolului wiki de care m-am împiedicat zilele trecute, aș vorbi azi despre dobândirea acesteia.

“Non-apology apology” este un termen care, așa cum sigur ați intuit, se referă la a spune “îmi pare rău că v-ați simțit ofensat, intenția mea era doar să vă informez; nu obișnuiesc să fiu nepoliticos, și sunt sigur ca nici dumneavoastră nu v-ați fi supărat fără motiv, deci sigur este vorba de o neînțelegere”.

Citind despre aceasta, mi-am dat seama că felul meu de a rezolva disputele de orgoliu se încadrează de cele mai multe ori în acest tipar, deci probabil că sunt o persoană groaznică. Orgoliul este, aveam să îmi dau seama, ceva ce este supus unui paradox: orgolioșii se vor simți ofensați după primul milimetru de încălcare a orgoliului și vor acționa în consecință, de multe ori împotriva logicii; nu se vor recunoaște în schimb în rolul orgoliosului… Am ajuns la concluzia că din cauza orgoliului se întâmplă această omisiune voită. Sigur, ajung la concluziile acestea extrapolând ceea ce cunosc despre sine. In all fairness, e posibil ca respectivele concluzii să fie valabile doar pentru mine. Acest site este un pamflet.

Indiferent de orgoliu, oricine va greși la un moment dat. Precum spunea o secretară de la facultatea mea, cine nu muncește, nu greșete. Dat fiind că asta se petrecea în contextul pierderii chitanței și al obligației mele de a plăti din nou restanțele, am înclinat să cred că…  dar ce cred eu despre venerabila doamnă secretară este puțin relevant. Ceea ce este totuși întrucâtva relevant este că aș fi așteptat niște scuze din partea domniei sale, însă acestea s-au încăpățânat să se transforme în această pildă scrisă cu, pentru și despre oameni incompetenți.

În contextul orgoliului, a cere iertare devine ceva foarte complicat. Pentru că, nu-i așa, de ce să ne pară rău pentru o situație în care nu am greșit, de ce să acceptăm existența unui alt adevăr decât al nostru. De ce, în cele din urmă, să ne complicăm cu noțiuni diferite pentru regret și respectiv compasiune, când am putea să eficientizăm? Haideți mai bine să ne prefacem că n-am văzut.