7
Digital-analog
Citeam mai demult că cele mai de succes afaceri nu au venit neapărat cu o idee inovativă, ci pur şi simplu cu un plan bine făcut, plan de care au reuşit apoi să se ţină. Asta ar fi o reţetă pentru succes doar în cazul ideal în care mediul de afaceri nu se schimbă, şi în care (sub infuenţa mediului sau nu) afacerea în sine nu se schimbă.
Valoarea patronului stă atunci în capacitatea de a reevalua în mod constant afacerea în raport cu mediul, astfel încât ea să poată funcţiona în continuare cât mai bine. Pe de altă parte, etica profesională va opri un patron bun de la a schimba afacerea dincolo de nişte limite, şi asta o va opri de la a pierde credibilitatea în faţa colaboratorilor şi competitorilor. În cel mai rău caz, atunci când va constata că modelul nu mai poate funcţiona, sau că oricât l-ar adapta, el nu va putea vreodată să funcţioneze corespunzător, patronul va retrage afacerea şi va porni o alta.
Să vă povestesc un pic despre latura mea de dezvoltator web şi programarea orientată pe obiecte. Un obiect este de fapt o noţiune abstractă, poate fi orice. Din punct de vedere programatic, un scaun nu este fundamental diferit de o veioză. Amândouă au nişte proprietăţi comune (culoare, greutate, etc.) şi nişte metode comune (ridică, aruncă, atinge, etc.).
Pe lângă proprietăţile şi metodele comune, fiecare le are şi pe cele specifice (lampa poate fi aprinsă, pe scaun te poti aşeza, etc.). Dar faptul că ele au proprietăţi comune poate fi eficientizat ca şi concept prin faptul că amândouă derivă din categoria (clasa, daca vreţi) obiectelor pe care le-am găsi într-un birou. Putem deci să ne gândim că avem un model (obiect) de bază, pe care îl extindem cu proprietăţi şi metode pentru a obţine orice obiect specific.
Apare deci un fel de paralelism între obiecte, paralelism în care o proprietate sau o metodă a unuia îşi va găsi corespondent în celălalt. Extrapolând în lumea reală, se pot găsi analogii între persoane, situaţii sau chiar noţiuni. În această ordine de idei, o viaţă poate fi privită ca fiind o afacere, unde filozofia de viaţă este planul de afacere.








