Domnul Tudor

Imaginați-vă un birou, cu o secretară. Imaginați-vă un client, care intră.

Andrei: Sărumâna, am o programare…

Silvia: Da, la domnul Constantin.

Andrei: Constantin? Nu știu domnișoară de nici un Constantin!

Silvia: … Cum vă numiți?

Andrei: Ignat Andrei-Cătălin.

Silvia: … Da domnu Cătălin, aveți programare la ora 12 cu domnul Constantin

Andrei: Nu se poate. Eu am vorbit cu domnul Pintea!

Silvia: Da, Pintea Constantin.

Andrei: Care e prenumele?

Silvia: … Care e prenumele?

Andrei: Pai asta va intreb eu pe dumneavoastră, care e prenumele.

Silvia: Nu, adică la Popescu Ion, care ar fi prenumele?

Andrei: Domnișoară, nu ne-n-țelegem. Eu nu am treaba cu Popescu Ion, nu cu el am vorbit la telefon. Eu cu Pintea Constantin am vorbit, cu el am treabă.

Silvia: Deci. Domnu Cătălin. Dumneavoastră aveți programare la domnul Constantin. Pintea.

Andrei: Și eu cum îi zic?

Silvia: Cum vreți… Știți, noi nu ne formalizăm ca alte firme mari. Mie de exemplu puțeti să-mi spuneți Silvia. Vreți o cafea până așteptați?

Andrei: Nu, mulțumesc. Am băut deja două.

Silvia: Avem și decofeinizată, dacă vreți…

Andrei: Daca nu e Irish Coffee tot degeaba. Plus… că asta fără cofeină strică colesterolul.

Silvia: Da?

Andrei: Da.

Silvia: Cum?

Andrei: Așa bine. Vă zic când îmi spuneți care e prenumele.

Silvia: Coadă.

Andrei: Ce?

Silvia: Coa-dă. Silvia Coadă

Andrei: Nu domnișoară. Nu ne înțelegem. Asta e. E clar, nu ne înțelegem.

Silvia: Sigur nu vreți o cafea?

Textul face parte dintr-un proiect, pe numele lui Irish Frappe, care urmează să fie lansat, sau mă rog, să apară cândva anul acesta. Sper. Ce legătură are textul cu blogul cel rău? Hehe.

În mod sigur v-ați întâlnit și voi cu domni sau cu doamne cu maniere freestyle. Obișnuiți cu adresarea “băi, testicule!” și totodată parașutați în lumea profesiei, încearcă să fie protocolari cu adresarea “Domnu’ Tudor…”, adresare care va reuși mereu să mă binedispună. Logica din spatele formulării cu pricina îmi scapă, din motive evidente. Îmi aduce în schimb aminte de bancul cu individul care intră în bar cu un rahat de câine în mână și spune “uite dom’le în ce era să calc!”.

Iată-mă deci discutând la telefon sau chiar față în față cu oameni cu diferite tonuri.

· Tonul profesionist “Domnul Tudor”, “Domnule Tudor”, “Bună ziua, aș vrea să vorbesc cu domnul Tudor, vă rog”. “Domnule Tudor, eu am mai trimis niște materiale și colegului dumneavastră, domnul Doru”.

· Tonul duios al operatorului helpdesk proaspăt angajat: “Spuneți, domnule Tudor, cu ce vă pot ajuta?”.

· Tonul ironic al clientului ce vrea să pară nemulțumit: “Domnuuu… Tudor.”

· Tonul superior: “Domnule Tudor…”

· Tonul vag amenințător: „Domnu Tudor…”

Multe fețe, același umor involuntar caracteristic omului care încearcă să pară serios, însă a uitat să se încheie după ce a mers la toaletă.