Dumitru 2.0

Aveam să aflu că în aceste vremuri de criză financiară vecinul meu Dumitru nu o duce extraordinar de bine. A renunţat la locul de muncă anterior în favoarea unui business propriu, asistent de parcare freelance. Întâmplător m-am întâlnit cu el recent, când tocmai aveam nevoie de cineva care să mă asigure de corectitudinea manevrelor de parcare, sugerându-le imediat ce începeam a le efectua.

M-a văzut venind, şi a citit în farurile mele intenţia de a opri. Politicos ca întotdeauna, m-a sfătuit:

“Salut, Ioane! Mă bucur să te revăd. Să ştii că admir măiestria cu care parchezi, puţini s-ar fi descurcat la fel de bine. Dacă se ridică de aici maşini mă întrebi? Să ştii că nu e exclus, dar asta e responsabilitatea mea. In cel mai rău caz te sun să vii să o muţi dacă este. Îi înţeleg şi pe cei de la primărie… Adevărul este că dacă nu ar fi ocupată o bandă întreagă cu maşini parcate s-ar circula cu totul altfel. E greu şi pentru ei, cei parcaţi. Păi poţi să îţi închipui, Ioane, ce înseamnă să ieşi cu spatele înainte în trafic? Cât de periculos este? Mă bucur însă că a fost demarată o campanie btl pe tema asta. Tocmai când începusem să îmi pierd încrederea in Capitală, am observat cum unii parchează perpendicular in spatele a 2-3 maşini, ca să nu existe riscul să iasă cu spatele din parcare dimineaţa, când e aglomerat şi periculos. Câteodată, ca avertisment de prudenţă, ridică ştergatoarele sau desumflă cauciucurile. Există voci de bloggeri şi jurnalişti dezamăgiţi, dar eu spun uite! Uite spiritul întreprinzător şi patriot al românului!”

În acest punct al discuţiei m-am îndepărtat uşor, întrucât mă grăbeam să arunc nişte hârtii la coşul de gunoi, motiv pentru care nu l-am mai auzit vorbind, însă presupun că a continuat cu pasiune:

“Păi cum să îl ajuţi pe concetăţeanul tău mai bine decât oferindu-i timp să iasă din tumultul cotidian, să fie pătruns de aerul proaspăt al dimineţii în timp ce îşi aşează ştergatoarele sau îşi umflă la loc cele 4 cauciucuri, cum altfel  să îl provoci emoţional, înspre dezvoltarea personală, decât punându-l în situaţia de a căuta o pompă sau un service auto dimineaţa la ora 7 într-un cartier străin? Cum altfel să îl înveţi despre lipsa de importanţă a posesiilor materiale decât trecând cu cheia pe lângă porţiera lui? Cum să îl dezvolţi pe
partea socială mai eficient decât punându-l să interacţioneze cu alţi indivizi in timp ce merge cu autobuzul?

Îţi spun Ioane, suntem pe drumul cel bun.”