Încă…

Am trecut în ultima perioadă prin niște stări foarte pesimiste. Nici nu m-aș fi așteptat la altceva, având în vedere violența, ura și nepăsarea ce umplu cotidianul, ce își găsesc în cele din urmă loc în plămânii tăi, infectându-ți sângele împotriva celor mai bune intenții. Mi se pare trist că atâția oameni suferă degeaba, că nu mai putem avea încredere unii în alții, că ne interesează mai degrabă răzbunarea decât împăcarea, suntem mai preocupați de capra vecinului decât de afecțiunea propriei soții.

Mi-am pus în cele din urmă întrebarea “Oare am devenit într-adevăr atât de răi?”. Pentru că dacă da, acesta este felul în care am evoluat natural, și așa cum o pisică este o pisică și un lup este un lup, un om modern va fi un om modern, și nu este locul nostru să schimbăm asta. Din fericire, mi-am dat ulterior seama că nu este așa, scăparea stând tocmai în pesimismul omului modern.

Nu ne oprim să  observăm că în fiecare dimineață Soarele răsare doar pentru noi, că există mereu oameni care țin la noi în ciuda imperfecțiunilor noastre, că avem nevoie unii de alții și că, din când în când, se întâmplă ceva bun. Pășim grăbiți prin uși și pe asfalt, ținând strâns în mâini cupoanele de reduceri pentru visurile, țelurile și destinele noastre, surzi la șoaptele acestui univers minunat care există doar pentru noi.

… Și am putea crede că ăsta e un lucru rău, faptul că noi nu observăm toate astea. Dar așa cum spuneam, în existența acestei amorțeli șade alibiul nostru moral: nu le observăm pentru că ni se par firești, observăm toate ghinioanele și neplăcerile pentru că undeva foarte în adâncul nostru nu înțelegem cum și de ce există lucruri rele. Ceea ce este interpretabil, dar pentru mine înseamnă că suntem inerent buni, și că tot răul care există vine de undeva din afara noastră. Nu este deci un întuneric ce ne controlează, ci doar ceva cu care e de luptat, o umbră pe care să o risipim cu strălucirile ființelor noastre.

Bob Marley spunea despre cum poți vindeca medical ura din oameni prin a le administra iubire. Sigur că e o metaforă, dar ce ne oprește din a privi dincolo de ea? De ce nu am vedea ura, răul, nepăsarea ca intruși în ființele noastre? De ce nu am încerca apoi să luptăm împreună împotriva lor? Există o lumină în noi, putem spera la mai bine. Nu este doar în puterea noastră să schimbăm toate astea, este în natura noastră, trebuie doar să ne amintim. A da, și fiind vorba de Marley, ce face un jamaican într-un câmp de cannabis?