4
Lăpușneanu are încă dreptate
Acum ceva vreme, la Forumul Donatorilor am pus în scenă o piesă de teatru-forum, menită să evidențieze, printre altele, felul în care implicarea corporațiilor în dezvoltarea comunității este de multe ori îngreunată de minți închise acestei direcții. Personajul meu, șeful cel mare spunea amar la un moment dat despre asta “Credeam că este momentul să creștem ca și companie, dar constat că mă înșel, se pare că noi de fapt nu merităm așa ceva”.
Am cunoscuți care se plâng de prestația lui Băsescu sau se amuză la gândul că Becali se vrea domnitor peste români, iar eu am o problemă cu asta. Sigur că nu consider că vreunul dintre ei merită a-mi fi președinte, și dacă ar fi decizia mea nu l-aș încorona pe vreunul dintre ei. Dar acestea sunt niște vremuri apuse, cu boieri, răzăși și jalbe în proțap. În prezent, decizia aparține majorității. Majorității majore și vaccinate, responsabilă pentru acțiunile sale. Și din păcate, personaje de acest fel reprezintă al naibii de bine majoritatea.
Precum întreaga populație a Bucureștiului și a câtorva județe învecinate, am fost de 1 Decembrie să privesc folosirea banilor publici pentru aprinderea celui mai mare brad de Crăciun din Europa. Am avut astfel ocazia să stau printre analfabeții patriei, scuipătorii de semințe a căror conversație furunculară poate fi acoperită doar de manelele de pe telefon.
Mi-am privit concitadinii îmbulzindu-se în metroul deja plin, împingându-se în mulțime, călcându-se în picioare aproape. Am ascultat reprezentante ale sexului frumos spunându-și “Fă!” și înjurând în feluri anatomic imposibile. Am simțit coatele ascuțite ale unor tineri cărora instinctul de coadă la pâine li s-a transmis genetic.
Printre toate acestea mi-a fost din ce în ce mai clar că, 1 Decembrie fiind, asist la o sărbătoare a identității naționale, că sunt martorul unei afirmări a acesteia. Pentru că oricât de rotunzi ne-am da față de străini, de fapt ăștia suntem, și atâta timp cât rămânem proști și mulți, ne merităm atât imaginea cât și soarta.
Sa iei metroul, sa fii inghesuit si impins din toate partile, concitadini care nu isi cer scuze. Un drum lung si obositor pentru unii care nici nu stiu ca drumul pana acolo este doar inceputulu. Toata osanda pentru doar 10 minute de lumini si pocnitori.
Eu zic ca au meritat, pentru unii nu prea.
Da, aproape că a meritat. Momente ce mi-au adus aminte de drumul spre mare cu personalul de noapte, momente care la rândul lor aproape că au meritat. În cele din urma, cred că perspectiva depinde de deschiderea faţă de fiecare din cele două jumătăţi.
Nevertheless, o caracteristică împărtăşită de ambele este aerul autohton.
Nu stiu ce sa zic da vezi ca si eu ascult manele la telefon intr-adevar nu mai ascult pe strada da fiecare are dreptul de a face ce doreste. Asta e buni sau rai tot romani ne numim. Nu ne convine n-avem ce face….
Man, nu te jigni, ca stii la ce ma refer. E un set de valori la care aderam cu totii din comoditate si spirit de turma, acelasi spirit de turma care ne impinge sa ne calcam in picioare in metrou. Fii sigur ca faptul ca asculta manele pe strada la telefon e o potriveala. In alta ordine de idei, si daca ar fi ascultat rock, hip-hop sau clasica tot penibili ar fi fost.