Mândria de a fura

Discutam la un moment dat cu cineva şi îi ziceam că nu vreau copii (nu că ei m-ar vrea pe mine). Nu vreau să am copii în principal pentru că nu aş şti ce valori părinteşti să le insuflu. Valorile insuflate mie mă învaţă să fiu cinstit şi darnic.

Nu ştiu în ce măsură a fi cinstit şi darnic l-ar ajuta pe tudor_cel_mic_şi_rău să răzbească în România secolului 21. Aş putea să îl învăţ să fie necinstit şi avar, însă e posibil să existe un Dumnezeu căruia să nu îi convină asta şi să mă pedepsească… A, da, şi pe el… Despre el era vorba, nu despre mine. Nu sunt egoist…

Serios însă, o lume cu false valori va măcina relativ repede un om integru. În România nimeni nu vrea să muncească, toată lumea preferă să fure, şi exemple sunt destule. Poate că e din vina sistemului comunist, cu greutăţile lui, poate că e spiritul haiducesc, sau poate că e orice altceva. Relevantă este însă problema, nu cauza ei.

Profesionişti în a fura transmit meşteşugul copiilor lor, cei care nu se pricep învaţă. Se caută mereu metode pentru a putea fura cât mai eficient. Furtul a devenit o industrie. Odinioară exista mândria de a fi muncitor pe şantier, acum există mândria de a fura. Ca într-o schemă piramidală, furăm unii de la alţii în loc să producem, şi tare mă îndoiesc că asta se va schimba prea curând.

Dacă ceva există, atunci poate fi furat. Mi-e silă.