Nopţi albe cu Andreea Esca

Introducerea manualelor alternative a însemnat pentru unii un nou prilej de dezbateri televizate, la vremea aceea. Într-unul dintre manuale, pe lângă revoluţia din (sau, pentru amuzament, de la) 1989, element inovator ce ţine de istoria recentă, apăreau numele unor personaje care încă nu intraseră complet în istorie, în sensul că mai trăiau. Andreea Esca este un asemenea personaj, fără a avea totuşi vreo vină.

Am fost la “nopţi albe pentru tineri”, la  proiecţiile de filme româneşti de la casa de cultură a studenţilor. Să vă prezint programul serii, ca să ştim sigur despre ce vorbim: “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, “Hîrtia va fi albastra”, “A fost sau n-a fost?” si “Legături bolnăvicioase”, între primele două fiind intercalate scurt-metrajele “Marilena de la P7″ si “Lampa cu căciulă”. Acum, că am demonstrat că ştiu despre ce vorbesc, pot să schimb subiectul şi să vorbesc despre ce îmi propusesem de fapt.

Aparent, tematica serii a fost “Revoluţia de la 1989″. Deşi a trecut prin roluri de Deus-ex machina, personaj central, si personaj principal in lipsă, 22 Decembrie a fost, într-un fel sau în altul, prezent în primele trei lung-metraje. Ei bine, aici voiam să ajung. Maratonul de proiecţii se aseamănă întrucâtva cu revoluţia. În primele minute, a devenit evident că sonorul este prea slab, iar în urma insistentelor spectatorilor ca situatia sa fie remediata, acesta a disparut cu totul, obţinând din partea acestora aplauze ironice. “Moartea” unui proiector ne-a scutit de teama că am putea vedea subliminal filme pornografice, între role apărând pauze de câte cinci minute. În aceste vremuri manelate, Casa de cultură probabil că nu a mai găzduit de ceva timp un eveniment de o asemenea complexitate, de unde şi problemele de organizare.

Mai mult decat confuzia şi dezorganizarea, mai mult decât reacţiile populare, evenimentul este legat de revoluţie prin faptul că este vorba despre tineri, tineri care se pot considera diferiţi, şi cărora nu le este teama să fie rebeli, roacheri pe care partidul nu îi vrea tunşi, tocmai ca urmare a respectivei revoluţii, atât de uşor de luat în derizoriu, de fapt. Oricum va fi uitată, aşa cum se întâmplă cu tot ce ajunge în cărţile de istorie.

Cam atât voi avea răbdare să vă povestesc, dacă nu vă ajunge, trebuia să veniţi, nu să mergeţi în club, frate. Eu unul mă bucur sincer că am stat o grămadă de ore pe scaun să mă uit la filme cu şi despre revoluţie. Nu, serios.