13
Să ne bucurăm cu toţii
Bine v-am găsit! Am fost foarte ocupat, deci mi-a lipsit starea de spirit necesară săpatului în idei şi despicării firului în patru (de ce în patru şi nu în alt număr de subdiviziuni?). Dar destul cu partea administrativă, căci risc să transform ăsta într-un blog. Ştiţi Jaffa Cakes? Sunt niste biscuiti cu gelatină de portocale (sau zmeura). Alea făcute de Pim’s sunt delicioase, cele măsluite de alt producător sunt groaznice. Parerea mea.
Am văzut recent o piesă de teatru plină de simboluri, şi mi-am dat seama ascultând muzică pe drumul spre casă că de fapt partea bună a industriei entertainment este în întregime bazată pe simboluri. Dacă o melodie cântă fără substrat despre cum eul liric este cel mai tare pentru că are bani, maşini şi femei (sau bărbaţi), aceasta este automat catalogată ca fiind superficială.
Astfel, din dorinţa de a fi profunzi am ajuns să fim nesinceri, minţindu-ne pe noi înşine că suntem diplomaţi. Am ajuns să spunem absurdităţi ca “Iartă-mă, eu sunt mai sincer din fire”, sau să avertizăm: “O să fiu sincer cu tine acum”. Am ridicat minciuna la rang de artă, şi în perversitatea noastră o admirăm la televizor, pe scenă, în căşti, în discuţii, şi nu în ultimul rând, în interiorul fiecăruia… O admirăm aşa cum admiră ţânţarul lampa contra ţânţarilor.
Sigur, privim aşa doar dacă vrem să fim melodramatici. Ştim cu toţii că lucrurile nu sunt de fapt atât de simple: trăim într-o societate, şi asta ne dă dreptul, chiar datoria de a fi diplomaţi. În fond, câteodată o minciună mică poate chiar să facă bine, nu? Sinceritatea este de fapt un fel de boală de care trebuie să ne lecuim prin evoluţie, copiii noştri vor fi mai perfizi decât noi. Şi ce dacă o să pierdem orice reper în comunicarea interumană? Avem cu adevărat nevoie de valori absolute, când putem să ne simţim liberi înţelegând şi crezând orice vrem? Cine are nevoie de adevăr? Haideţi mai bine să mergem cu toţii la naiba.
Chestia cu simbolurile e folosita de multe ori zic eu si pentru ca e mai usor sa spui ceva, intr-un mod mai scurt, fara a te chinui sa te faci inteles in cuvinte multe, pe care ar cam trebui sa le definesti pt interlocutor. Nu musai din minciuna, ma rog, poate doar la cazurile la care te gandesti tu in mod special. Din pacate, de multe ori imposibilitatea de a te exprima altfel decat in simboluri sau, mai bine zis, in clisee, te pune (nu pe tine, desigur, si pe oricare altii, la modul general) intr-o situatie cam opusa fata de ce descrii tu: adica sa pari redundant cand ai ceva mai mult de spus…sau spui tu ca sinceritatea se simte oricum? ceea ce de altfel ar fi normal, dar nu prea merge mereu.Plus ca depinde cu cine vorbesti: daca omul e pretentios si vrea sa auda ceva exprimat musai original, etc, amaratul de purtator de mare mesaj plin de adevar risca sa se cam balbaie. sau dau acum in altceva?
si de ce piesa cu simboluri vorbeai? let me know:)
Piesa era “89, 89, fierbinte dupa 89″. Nu, nu confund simbolul cu cliseul. Spuneam ca mi se pare ca daca vrei sa spui ceva artistic, apoi e musai sa ascunzi ce ai de spus in mesaj. De aici ne-am obisnuit sa fim mai putin sinceri. Animalele nu au arta, si animalele sunt sincere.
Si inainte sa imi sara cineva in cap, n-am zis ca sa renuntam la arta, am observat doar cum ne-am lasat influentati in a nu fi sinceri.
Eu credeam ca arta buna e cea care spune ceva. Adica, sa spun asa, sincer.
Pai cred ca m-ai inteles prost: nu e un entry despre arta. E un entry despre arta de a minti si rusinea de a fi sincer.