7
Saint John
Pentru că e ziua mea, îmi permit să scriu pe blog de dragul scrisului în blog. În fond, e dreptul meu. Dacă nu ştiaţi, adresa siteului meu făcut de mine ar fi putut foarte bine să fie ioncelrau.lx.ro . Da, aşa cum îmi amintesc dacă îmi fac abonament la metrou sau autobuz, mă numesc şi Ion. De fapt, n-am nimic împotrivă, doar că nu sunt obişnuit ca lumea să mi se adreseze cu numele personajului îndrăgostit de pământ. Viţa de vie avea o melodie intitulată “Sapa”.
De fiecare Sf. Ion mă simt vinovat pentru că în toate celelalte zile mă prefac că ma cheamă doar Tudor. Ceea ce, în cele din urmă, nu e prea frumos din partea mea. Sunt o grămadă de oameni pe care îi cheamă tot Ion, şi cu care pot astfel să mă identific, este ca un fel de club. Am o viziune a unei lumi în care dansăm toţi în tăcere cu căştile la urechi, de ziua noastră de nume.
Atât Bogdan cât şi Ioana (la mulţi ani!) mi-au adus aminte în glumă (sau poate că nu) că astăzi este ziua lui John Frusciante (Ionuţ, pentru unii bloggeri răi), şi asta mă îngrijorează. Mă îngrijorează pentru că înseamnă că cei din jurul meu nu minţeau când îmi dădeau de înţeles că îi deranjez cu obsesia mea. Nu îmi dau însă seama de ce; în fond nu e ca şi când nu aş asculta şi altceva din când în când (săptămânal, aproape).
Îmi place linia melodică, tonul sincer al vocii, curajul cu care se avântă la note rezervate în mod normal pentru cântăreţe sau cântăreţi de sex feminin; mă identific cu versurile criptice şi atitudinea deprimată. Şi deprimantă în cele din urmă; dar hei, o emoţie e o emoţie, şi chiar dacă nu e pozitivă este o dovadă clară a faptului că eşti din carne. Dar gata cu prostiile, de acum înainte voi asculta Rudărel. Aş asculta Guţă, dar e prea mainstream.
Mulţumesc celor care mi-au urat “La mulţi ani!”. Vă jur, fraţilor, că m-am bucurat ca un copil la fiecare telefon, SMS sau IM (numite PM în unele cercuri). Vă înţeleg perfect pe cei care aţi uitat, pentru că mie mi se întâmplă mult mai des. Că veni vorba, să mă iertaţi voi cei uitaţi la rândul vostru de către mine, pentru că sigur existaţi. Şi cer iertare şi fraţilor mei la care din diverse motive nu ar fi ajuns urările mele electronice, eu le jur că le-am trimis. Fără număr! (şi poate de-aia nau ştiut căs de l-a mine).
nitel incorect si agresivo-defensiv de data asta. la multi ani, oricum.
Incorect adica lipsit de cinste si onoare? Sau incorect adica cu greseli de gramatica? Agresivo-defensiv sa-mi sara ochii dac-am vrut sa fiu, am incercat doar sa strecor cat mai multe glumite. Sa mor io!
Shit yeah, zau daca n-a fost un blog entry dintre cele mai blinde, si stiu eu ce zic, Mr. Bitterman!
Mi-a placut. Faina si alternanta Rudarel/JF (caci presupun ca Rudarel este tinarul usor tomnatic din primele imagini de mai sus 
)
“îmi permit să scriu pe blog de dragul scrisului în blog” zicea un blogger in fraza de inceput. De-aia e bland, ca nu e rezultatul unor adanci cugetari. In curand o sa updatez blogul de 3 ori pe zi, si o sa povestesc ce am mancat la pranz, cum am mers cu metroul si ce am mai facut de la ultimul entry. Asta ca sa aduc la normal nivelul de rautate
.
Da, Rudarel este the seasoned poet and musician din primele doua poze, iar rockerul imputit si lipsit de talent din ultimele doua este intr-adevar John Anthony Motherfucking Frusciante. Am incercat sa surprind (cu ajutorul Google) cate doua cadre cu fiecare: unul in focul creatiei si unul in procesul cugetarii filozofice.
Se va observa din atitudinea relaxata ca pentru maestrul Rudarel muzica vine, curge daca vreti, din suflet, in timp ce John Frusciante, acest anti-talent, trebue sa stoarca cu greu fiecare nota din instrumentul sau simplist. Kamav Mangules!