Secretul Crăciunului

Cineva mi-a spus odată “dude, you have become bitter!”. Statistic vorbind, rata sinuciderilor creşte de Crăciun. Cu alte cuvinte, în timp ce unii se bucură de spiritul modern al Crăciunului, reprezentat de cei 0.5 L gratuiti la fiecare sticlă de 2L de Coca-Cola, sau de alcoolul suplimentar din Tuborg Christmas Brew, alţii decid să pună capăt tristeţii. Normal, doar toţi ceilalţi le fac în ciudă cu aparenta lor fericire.

Ne aflăm într-un fel de cerc vicios: Crăciunul este timpul anului în care suntem alături de cei dragi şi în care îi iertăm pe cei ce ne-au greşit. Cu alte cuvinte, ne vom îndepărta din prieteni ca să putem să apropiem un grup atent selecţionat, şi îi vom ierta pe cei pe care i-am fi iertat oricum sau despre care nu ne mai pasă pentru că ne sunt indiferenţi.

Vom face tot felul de fapte bune, în contul cărora vom putea anul viitor să fim nişte păcătoşi lipsiţi de griji. Vom fi mai atenţi cu cei apropiaţi, ca să răscumpărăm momentele în care ne-am băgat şi în care ne vom băga picioarele în sentimentele lor. Vom evita orice fel de conflict, punându-l la murat undeva în spatele memoriei, ca să fie numai bun de stârnit de îndată ce se va fi terminat sezonul dragostei pentru aproape, în tot acest timp el prinzând densitate şi aromă de frustrare. Suntem nişte ipocriţi.

Mi-aş dori să rămânem cu toţii mai buni şi anul viitor. Mi-aş dori să ne apropiem necondiţionat unii de ceilalţi. Mi-aş dori să ningă. Mi-aş dori să putem ierta pur şi simplu. În mod simbolic, Iisus s-a născut în preajma solstiţiului. Cu alte cuvinte, nopţile încep să scadă în lungime în preajma Crăciunului. În preajma Crăciunului putem cu toţii să sperăm că lucrurile vor merge mai bine în continuare.

Chiar dacă Biblia ar fi de fapt ficţiune, de ce nu am putea să înţelegem simbolul din spatele Tatălui şi Fratelui nostru mai mare, de ce nu am putea să ne dăm seama că este vorba despre a ierta, de ce nu am putea pur şi simplu crede că dacă suntem buni cu ceilalţi, cineva va fi bun cu noi într-o zi? În fond, de Crăciun dăruim şi iertăm, aşa cum acum două milenii ni s-a dăruit şi am fost iertaţi.

Şi chiar dacă nu credem în aşa ceva, am putea să înţelegem substratul: iertarea este un însemn al puterii; altfel nu ar fi atât de greu să întoarcem proverbialul obraz. De Crăciun, fiecare poate să o ia de la început, fiecare poate fi un om nou, după chipul şi asemănarea Tatălui. Indiferent de credinţă, fiecare om are şansa ca de la Crăciun încolo să fie un Dumnezeu. Cu alte cuvinte, de la Crăciun încolo, un om poate fi un Om, trebuie doar să aibă puterea de a începe să ierte.

Şi asta, dragii mei, este cu adevărat minunat. “Because without the bitter, baby, the sweet ain’t as sweet.”