Blogul cel rău V3

Cadou pentru voi, dragi cititori: această nouă temă de wordpress (via Smashingmagazine). Imediat vă zic și de ce. Un fel de beta, nu toate merg așa cum mi-aș dori, dar în timp dezvoltatorul web din mine își va face răbdare. Că doar nu arde.

Găsesc printre taste un nou motiv de bucurie. Ceea ce citiți acum este un blog entry ce are numărul 100. 100 de entries din iulie 2005 până acum, undeva între 4/lună și 1/săptămână, destul de aproape de ce îmi propusesem inițial. Dar în loc să mă bat singur pe spate, voi recapitula puțin. Atunci când am început un blog, am intrat în ceva ce mi se părea atunci a fi un peisaj trist, autointitulat “blogosfera”. La vârsta de 100 de entries pot să declar că, în esenta, nimic nu s-a schimbat, și să mă consolez cu gândul că măcar nu trec pe listă încă un punct de reper al îmbătranirii mele.

Încă se poartă agregarea de conținut, alegerea arbitrară a unei păreri proprii, sămânța de scandal din care cresc clickuri. Încă se mai poartă egocentrismul și îngâmfarea, încă se mai poartă stilul agresiv la adăpostul domiciliului necunoscut. În cele din urmă, e un business: se identifică o nevoie a consumatorului internaut de scandal și agresivitate, se găsește un țap ispășitor, și dă-i! Subiectul fierbinte generează interes, interesul generează clickuri, clickurile generează trafic, iar bannerele curg lanț.

În această ordine de idei, noul design de blog vine cu mai mult spațiu ce ar putea fi si publicitar. Deci dacă aveți o cauză nobilă sau o idee interesantă, contactați-mă pentru a primi niște vizibilitate la mne pe blog. Evident, nu vo face asta prea des, și evident voi decide unde, cum și cât timp. Dar hei, e gratis.

Mă întreb cum ar arăta o lume fără advertising, sau chiar una în care advertisingul ar fi ilegal. Eu unul nu îmi pot imgagina, și asta mă sperie puțin. Mă întreb dacă persoanele publice ar mai avea blog, sau dacă siteurile de prezentare ar mai exista. Dar mai ales mă întreb dacă Vali Petcu ar mai purta tricou cu “Zoso”. Unde e limita dintre informație și reclamă? Oare va avansa această limită până când brandingul va dispărea cu totul?Oare am ști să trăim fără ca cineva să ne polueze mințile? Pentru că eu cred că dacă brusc nu ni s-ar mai băga pe gât diverse ne-am simți al naibii de bizar.

Apple și felul în care scuipă în sus

Hi, I’m a Mac, and I’m a PC. Dacă va sună cunoscut, probabil că aţi luat parte la cel puţin una din şedintele de brainwashing marca Apple. Nu ştiu despre voi, dar eu unul am văzut destule clipuri pe tema “antropomorfizare”. Probabil că nici vouă nu v-a scăpat mesajul destinat subconştientului de trendfollower “eşti ceea ce foloseşti, și dacă încă mai foloseşti PC eşti super-naşpa, tinere mocofan!”.

N-o să va mint, aveam să sar la jugulara Apple mai repede și mai aprig decât sare un prozelit “de mere” la duel să apere onoarea fructului oprit. Din fericire, mi-am dat seama la timp că aş deveni un prozelit PC demn de tricou “macs are gay”. Adevărul este că Apple ştie să facă produse, motiv pentru care, dacă aș putea scoate banii din ecuaţie, m-aş înconjura de iMacs și iPhones. Problema mea e de fapt cu campania anti-PC, care mă dezgustă profund, şi mă face să mă ruşinez de macBookul de pe care vă scriu de ceva vreme. Campania lui Microsoft, în schimb, mi s-a părut făcuta cu mult mai mult bun-simţ.

Când Apple a decis să renunțe la procesoarele G în favoarea Intel, m-am gândit că acesta este începutul sfârșitului, că își începe migrarea dinspre unealtă pentru profesioniști către gadget pentru imagine. Și cred, cel puțin din perspectiva targetului de advertising, că am avut dreptate. Mă simt, în situația asta, jignit în două ipostaze: ca utilizator de PC, evident de ce. Ca utilizator de Mac, pentru că sunt încadrat în targetul casual. Îmi pare rău pentru produse, și pentru cum se murdăresc ele de la noroiul aruncat în PC-uri.

Later edit: iPod Touch are acum un difuzor integrat. Abia aștept să înceapă cocalarii din mijloacele RATB să privească la videoclipuri cu Guță și muzica bună.