Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă consider deasupra erorilor de scriere, de gramatică, sau de punctuație. Sunt sigur că am “comis-o” în repetate rânduri, inclusiv pe acest blog, însă e ceva ce îmi asum și încerc să remediez, odată semnalat. Ce mă amuză amar însă e că a scrie sau a te exprima corect aproape că a ajuns o rușine.

Complexul rezidențial în care locuiesc are un forum improvizat, unde eu am făcut săptămâna trecută greșeala de a reproșa cuiva că, printre altele, aruncă insulte agramate din spatele unui pseudonim. Nu era punctul principal al reproșului meu, nu era nici măcar un argument în sine, era cel mult o notă de subsol. Bineînțeles, doar despre asta s-a vorbit în continuare, despre cum aici nu e concurs de gramatică, și despre cum se discută probleme adevărate. Ironic sau nu, una dintre insultele la care mă referisem era “stupid-o”. În continuare mă amuz gândindu-mă că era vorba despre o marcă de cereale pentru micul dejun, din aceea în formă de gogoși, ca la Cheerios (respectiv Cheeri-o).

M-am simțit ca și când aș fi reproșat cuiva că trece pe roșu cu o mașina lovită și neînmatriculată, iar ca rezultat șoferul în cauză s-ar fi ofensat. Vi-l puteți imagina, dacă vreți, coborând geamul și întrebându-mă printre versuri despre valoare și dolari de ce mă iau de mașina lui, că aici e trafic, nu concurs de frumusețe.

Pentru că în această eră a vitezei suntem cu toții predispuși greșelilor, vă propun două joculețe specifice.

Răspunsul buclucaș

Îl puteți folosi, pe lângă scopul ludic, pentru a vă da seama dacă autorul în cauză pur și simplu a greșit sau chiar este un mândru semianalfabet (sau o mândră semianalfabetă). Ca bonus, vă poate ajuta să identificați și semianalfabeții din umbră, care îi vor lua solidar apărarea, temându-se de ziua în care vor fi ei înșiși descoperiți.

Găsiți într-un forum sau pe un blog o greșeală de scriere; din ce în ce mai des, le puteți găsi și pe paginile firmelor sau publicațiilor, dacă vreți să pretindeți că faceți cuiva un serviciu. Lăsați autorului un mesaj neutru, eventual anonim. De exemplu “torpilaboss87, verbul a merita nu este reflexiv, corect e ‘merită deranjul’, nu ‘se merită deranjul’”. Dacă vreți în continuare să pretindeți că le faceți un serviciu, trimiteți-l privat.

Dacă greșeala este corectată, răspunsul direct fie lipsind, fie având forma “Da, frate! Ai dreptate, îl tot aud în jur și am crezut că așa e corect”, ați făcut o faptă bună. Este acceptabil chiar și un răspuns de forma “frate, am corectat, dar ești off topic rău!”. Dacă în schimb, mândru de greșelile sale, autorul se arată ofensat sub diferite pretexte (nu e aici concurs de gramatică, mama ta este o femeie de moravuri ușoare, ești posesorul unui organ sexual de dimensiuni moleculare, etc.)… măcar nu ați făcut o faptă rea.

Găsiți înțelesul ascuns

Iată un alt joc, de data asta de imaginație, care are la rândul său avantajul că poate fi jucat de pe scaunul de birou, în văzul tuturor, creând eficient iluzia de activitate cerebrală intensă. Închipuiți-vă că autorul textului greșit este de fapt un talent literar nedescoperit, și că are o tehnică specială pentru a comprima cât mai multă informație într-un text cât m-ai scurtat. Spre exemplu, celebra întrebare:

“Ce m-ai faci, păpușe? Mergem și noi l-a o cafea?”

La prima vedere, o invitație la cafea din partea unui cocalar. Veți fi tentați să credeți că s-ar fi scris corect așa:

“Ce mai faci, păpușă? Mergem și noi la o cafea?”

Nimic nu este mai departe de adevăr. Decodificat, textul ar putea fi:

“Păpușă, să știi că sunt deschis pentru activități erotice cu tine alături de cel puțin încă o păpușă, dacă m-ai primi. Un amic mi-a povestit că a mers să bea o cafea cu o păpușă, iar ulterior ea l-a primit în dormitorul ei, deci voi încerca să procedez și eu la fel.”

De fapt, acest proces de decodare chiar necesită o activitate cerebrală intensă, e important doar să nu începeți să râdeți. Vă garantez însă din proprie experiență că, în timp, va deveni o a doua natură.

Ca să închei, se pare că trăim în aceste vremuri în care a observa o greseală gravă într-un text scris e un semn de mare snobism. De ce mă oftică asta pe mine? Pentru că face parte din declinul general din jur, și pentru că tot continuăm să coborâm standardele în loc să rezolvăm problemele. Aștept cu interes momentul în care va deveni obligatoriu să scriem greșit, iar apoi momentul în care mergi la închisoare dacă știi să citești.

Subtitrări

Toată lumea mai greșește când scrie; câteodată, dacă ai scris greșit, se înțelege altceva. Prostia e te crezi prea deștept ca să te mai corectezi dup-aia sau prea important ca să recunoști. Dacă o ținem tot așa, în curând n-o să mai știe nimeni nimic.

Asa cum Google Analytics mă asigură că ați observat, nu m-am mai adresat Internetului de ceva vreme. Vă veți bucura poate să aflați că sunt relativ sănătos, începând probabil de mâine, și că îmi continui cruciada împotriva somnului, intitulată sugestiv “I’ll sleep when I’m dead“. Adevărul este că între lucrul la fabrica de internet și alte proiecte artistice mi-a rămas mult prea puțin timp liber pentru scrie pe blog fără a face un compromis în ceea ce privește calitatea. Partea bună este că în urma acestui (nou) hiat am luat câteva decizii în ceea ce îl privește pe onlineself. Contrar obiceiului meu, o să le scriu aici, ca să fiu mai motivat să le respect.

Voi scrie pentru blogul ART Fusion, și speranța mea este că voi scrie într-o bună zi și pentru blogul DotWeb. În ideea că voi fi constrâns de Google Calendar să am aceste două activități, poate că va apărea conținut scris de mine într-un mod mai regulat. Și chiar dacă temele vor fi altele decât cele cu care ne-am obișnuit, speranța mea este că stilul meu “Duet Ion Creangă – Mihai Eminescu, editat de Vadim Tudor” va fi suficient de cool încât să vă trezească interesul despre voluntariat și web. Dacă nu, mă voi baza exclusiv pe stilul de Twitter, intitulat sugestiv “sinucidere la persoana a 3-a”.

Prima problemă pe care o voi rezolva este această temă de wordpress, care a primit feedback pozitiv doar din punct de vedere estetic. Drăguță și diversă cum este, face textul încă și mai greu de citit pentru voi, se încarcă greu și am senzația că este un coșmar din punct de vedere al SEO (a se citi “o citește Google mai greu și se hotărăște că mai bine își bagă picioarele”). Ca să nu mai vorbesc de chinul pe care îl reprezintă a căuta sau produce o imagine pentru fiecare post, a o redimensiona, uploada și adăuga. Voi face deci ceva în această privință (optimizare sau schimbare) cu prima ocazie.

Mi-am dat recent seama că aș vrea să am totuși și un outlet creativ, fără să îl amestec însă cu cel de idei structurate logic. Va apărea deci (cu a doua ocazie) un al doilea blog, înfășurat în jurul creativității mele. Fac asta pe un alt blog din două motive: ca să nu amestec tonurile, și să fiu astfel, măcar în mediul online, coerent; este o bună ocazie de a mă adresa cunoscuților mei care nu vorbesc limba Română. Da, acest blog creativ, atunci când va folosi cuvinte, le va folosi în limba lui Shakespeare și/sau a lui Bill Clinton, cu un pronunțat accent de Berceni-Rahova. Nu mă consider un mare creativ ieșit de pe băncile Politehnicii, dar speranța mea este că ce voi posta eu acolo va fi util cuiva aflat în pană de idei. De exemplu, mie peste câteva luni.

Voi continua să nu postez videoclipuri de pe YouTube sau poze de pe Interenet decât în cazuri speciale. Nu că nu aș fi un consumator de așa ceva, dar ele sălășluiesc foarte bine în Delicious Bookmarks, și acolo vor sălășlui și cu următoarea temă de WordPress, chiar dacă va trebui să fac pe web developerul pentru asta.

Nu voi mai scrie doar despre ce mi se pare interesant. Cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Voi scrie mai des despre ce mi se întâmplă (în măsura în care mi se întâmplă), despre proiectele artistice și despre vreme. În cele din urmă, cine sunt eu să decid ce vă place vouă (sau dumneavoastră) să citiți? Pe toate acestea le veți găsi, ca și până acum, în categoria “miniblogging” (sau sub tagul aferent, depinde de tema de wordpress). Caveat Lector, nu mă aștept să fiu extraordinar de coerent sau de politically-correct acolo. Ideea va fi să capturez prezentul.

Privind acum la toate acestea, scurse din mintea mea direct pe tastatură, urcate prin fenomenul de capilaritate pe ecran, îmi dau seama că mi-am bătut singur cuie la sicriul virtual. Dar asta e, ce e scris e scris, nu se poate șterge.

Pe curând.

Găsesc printre taste un nou motiv de bucurie. Ceea ce citiți acum este un blog entry ce are numărul 100. 100 de entries din iulie 2005 până acum, undeva între 4/lună și 1/săptămână, destul de aproape de ce îmi propusesem inițial. Dar în loc să mă bat singur pe spate, voi recapitula puțin. Atunci când am început un blog, am intrat în ceva ce mi se părea atunci a fi un peisaj trist, autointitulat “blogosfera”. La vârsta de 100 de entries pot să declar că, în esenta, nimic nu s-a schimbat, și să mă consolez cu gândul că măcar nu trec pe listă încă un punct de reper al îmbătranirii mele.

Încă se poartă agregarea de conținut, alegerea arbitrară a unei păreri proprii, sămânța de scandal din care cresc clickuri. Încă se mai poartă egocentrismul și îngâmfarea, încă se mai poartă stilul agresiv la adăpostul domiciliului necunoscut. În cele din urmă, e un business: se identifică o nevoie a consumatorului internaut de scandal și agresivitate, se găsește un țap ispășitor, și dă-i! Subiectul fierbinte generează interes, interesul generează clickuri, clickurile generează trafic, iar bannerele curg lanț.

În această ordine de idei, noul design de blog vine cu mai mult spațiu ce ar putea fi si publicitar. Deci dacă aveți o cauză nobilă sau o idee interesantă, contactați-mă pentru a primi niște vizibilitate la mne pe blog. Evident, nu vo face asta prea des, și evident voi decide unde, cum și cât timp. Dar hei, e gratis.

Mă întreb cum ar arăta o lume fără advertising, sau chiar una în care advertisingul ar fi ilegal. Eu unul nu îmi pot imgagina, și asta mă sperie puțin. Mă întreb dacă persoanele publice ar mai avea blog, sau dacă siteurile de prezentare ar mai exista. Dar mai ales mă întreb dacă Vali Petcu ar mai purta tricou cu “Zoso”. Unde e limita dintre informație și reclamă? Oare va avansa această limită până când brandingul va dispărea cu totul?Oare am ști să trăim fără ca cineva să ne polueze mințile? Pentru că eu cred că dacă brusc nu ni s-ar mai băga pe gât diverse ne-am simți al naibii de bizar.