Ballantine’s Day

Poate că vă așteptați să mă plâng în armonie cu blogosfera despre cum orașul s-a umplut astazi (ieri) de fete și băieți puși pe ținut de mână și împreunat de buze, sau poate că dimpotrivă, va așteptați să remarc superior cum blogosfera vuiește de acest subiect, subiect pe care eu nu îl voi aborda, întrucât toți sunt niște dobitoci iar eu nu. Îmi pare rău dacă vă dezamăgesc, dar nu am 60 de ani ca să fiu deranjat de pierderea identității naționale prin migrarea de la Dragobete la globalul Valentine’s Day, și nici nu încerc să scot bani din AdSense scuipând sarcasm cu virgulă între subiect și predicat.

Ceea ce mă descumpănește însă este că, aparent, noul trend este a fi împotriva trendului, și nici nu mai știi pe care dintre ele să sari ca să fii mai original. Ar trebui oare să acționez conform propriilor idei și păreri? Ar trebui ca acestea să fie cu adevărat ale mele? Nu există doar alb și negru? La naiba, ce mă fac? Cine îmi arată și mie ce trebuie să gândesc?

Update or something of that kind

Nu am vreo scuză pentru pauza imensă pe care am luat-o de la a scrie în blog. Am bineînțeles motive, dar pe cine să “încălzească” ele? Nu a fost ceva planificat, ci pur și simplu realitatea cotidiană a inistat să mă țină ancorat într-însa și departe de blogosferă. Nu credeam să apară vreodată “blogosferă” pe blogul cel rău.

În orice caz, iată-ne aici, în această situație, în blogosferă. Vestea proastă este că din motive necunoscute nu pot să scap de acest stil vorbit-scris. Vestea bună este că înainte să nu mai pot să scap am reușit totuși să scriu doua entries, ca să compensez pentru săptămânile de absență din blogosferă. Acesta este un update triplu, deci.

Antropologie futuristă pleacă de la o idee care mi-a mai stat și cu alte ocazii agățată în interiorul craniului, ca o bucată de carne, deci, pentru Dănuț de exemplu, ar putea să nu fie o noutate, așa cum nu este o noutate nici expresia cu bucata de carne, plagiată din romanul lui, Dormind cu ochii deschiși. Virgulă. Blogosferă.

Master of His Domain nu este despre Dumnezeu sau Chuck Norris. Este în schimb despre o categorie de oameni care cred că le calcă pe urme, când de fapt acestea sunt ale lui Gigi Becali și Vadim Tudor, și un pic cu vecinul meu de la etajul 2. Am menționat că acest site/blog este un pamflet? Menționez acum. Oricum, întreaga blogosferă este un pamflet.

Trăiască blogosfera, căci ea este locul în care ne putem judeca și/sau înjura unii pe ceilalți la adăpostul anonimității.