Consumatorul profesionist

Scott Adams explică în cartea sa, “The Dilbert Principle” (o carte geniala, apropo, despre spiritul corporatist) de ce tiparnița a făcut omenirii mai mult rău decât ciuma, de exemplu. Argumentarea pe care o folosesște este, pe scurt, că dacă înainte de invenția tiparniței indivizii erau mai mult sau mai putin limitați la ceea ce puteau ei înșisi să conceapă sau măcar să înțeleagă (din punct de vedere tehnologic și științific), apariția tiparniței a favorizat propagarea în masă a cunoștințelor. Drept consecință, acum avem la îndemână concepte pe care nu le stăpânim.

Asta înseamnă că daca într-o zi computerul nu mai pornește, cei mai mulți dintre noi vor apela la ajutorul unui specialist sau vor cumpăra un altul de la cineva care le produce, în loc să îl deschidă și să îl repare sau să își construiască singuri un altul. Poate că nu e cel mai bun exemplu, dar înțelegeți ce vreau să spun. Mai mult, întreaga noastră civilizație este construită în jurul acestui principiu, înspre încurajarea consumatorismului. În cele din urmă, priviți din afară (din afara umanității), am apărea ca niște copiii iresponsabili care au furat mașina părinților și fac accidente, întrucât nu știu să o conducă.

Ceea ce am făcut noi inventând tiparnița a fost să pornim pe drumul spre trișarea selecției naturale. Ceea ce s-a întâmplat de fapt a fost că din cauza tiparniței, cunoașterea a crescut mai repede decât capacitatea noastră de cunoaștere. E ca și când ne-am fi făcut fițuici pentru examenele de evoluție. Prin contrast, dacă tiparnița nu s-ar fi inventat, am fi continuat să evoluăm în ritmul nostru natural, ajungând, după un timp mult mai lung ce-i drept, la nivelul tehnologic de acum, însă pe care fiecare dintre noi să îl “merite”.

Înainte să îmi subliniați că fără știință (deci tiparniță) am fi murit încă de holeră în secolul 21, amintiți-vă că ceea ce discutăm aici este un concept pur teoretic. Bineînțeles că pentru fiecare dintre noi care, in cazul fericit în care ar fi apucat să se nască, ar trăi într-un Ev Mediu prelungit, asta ar fi un mare neajuns. Din nou însă, privind din afară, am fi fost niște ființe mai responsabile.

În orice caz, mi s-a părut o perspectivă interesantă, chiar dacă ireală.

Subtitrare:

Dacă nu se inventa tiparnița, am fi murit în continuare de holeră, dar când s-ar fi inventat mașinile nu ne-am mai fi călcat unii pe alții cu ele. S-a întâmplat altfel și asta e, dar e mișto să ne gândim cum ar fi fost.

Ballantine’s Day

Poate că vă așteptați să mă plâng în armonie cu blogosfera despre cum orașul s-a umplut astazi (ieri) de fete și băieți puși pe ținut de mână și împreunat de buze, sau poate că dimpotrivă, va așteptați să remarc superior cum blogosfera vuiește de acest subiect, subiect pe care eu nu îl voi aborda, întrucât toți sunt niște dobitoci iar eu nu. Îmi pare rău dacă vă dezamăgesc, dar nu am 60 de ani ca să fiu deranjat de pierderea identității naționale prin migrarea de la Dragobete la globalul Valentine’s Day, și nici nu încerc să scot bani din AdSense scuipând sarcasm cu virgulă între subiect și predicat.

Ceea ce mă descumpănește însă este că, aparent, noul trend este a fi împotriva trendului, și nici nu mai știi pe care dintre ele să sari ca să fii mai original. Ar trebui oare să acționez conform propriilor idei și păreri? Ar trebui ca acestea să fie cu adevărat ale mele? Nu există doar alb și negru? La naiba, ce mă fac? Cine îmi arată și mie ce trebuie să gândesc?

Suntem grași. Pentru că putem.

Ieri am făcut această treabă: am fost în pauza de masă la McDrive. Așa, pentru că pot. Data trecută când am fost, nu am fost pentru mine, așa că am considerat necesar să fac pe șoferul de limuzină, oprind cu geamul pasagerului din spate în dreptul ferestrei. Mishu, în calitate de baștan, a dat astfel comanda, spre uimirea (și ulterior amuzamentul) personalului de elită de la McDonald’s.

Ieri, cu ocazia faptului că am făcut gestul necugetat de a lua și pentru mine mâncare, mi-am dat seama de următorul aspect: comanda a fost cu adevărat gata în timpul necesar trecerii noastre de la o fereastră la alta. Cu tot cu drumurile dinspre și înapoi spre birou, toată treaba a durat undeva între 10 și 15 minute. Deci e foarte ușor și comod să mănânci cu acest sistem bazat pe efort minim. Deci de-aia sunt americanii grași. Deci salată de varză.