Imediat după Revoluție, doamna Istrate, învățătoarea de la clasa III B de la școala din urbea X convoacă o ședință cu părinții. “Dragi părinți, au apus vremurile comunismului, este timpul să construim o societate modernă, cu țeluri, idealuiri și educație sexuală. Vă veți duce acasă și le veți explica urmașilor dumneavoastră cum să perpetueze existența bravului nostru popor” “Dar doamna învățătoare, sunt copii de clasa a III-a (B), ce pot ei să înțeleagă?!” “Ei, domnule Roman, le explicați și dumneavoastră cu albinuțele și fluturașii”. Tatăl lui Bulă, ajuns acasă, spune “Bă Bula, ia fă-te-n-coa! Și adă și țuica aia… Mai ții minte, bă Bulă, când o așteptam pe mă-ta pe peron la gară să vină de la navetă? Mai ții minte gagica aia cu curu mare, de era pă peron? Mai știi ce i-am făcut noi ei? E, să știi, așa e și cu albinuțele și fluturașii.”

Cum spuneam, am crescut în niște vremuri dure. Vremuri în care părinții de fete se preocupau sa nu se întâmple mai degraba decât să se întâmple în siguranță, sau din motivele din care ar trebui sa se întâmple. Părinții de băieți în schimb, se preocupau cu a fi niște părinți cool, cu a își aminti că și ei au fost tineri, sau pur și simplu cu a nu observa împrăștierea numelui de familie pe pereții băii. Niște vremuri ale contrastului, în care despre sexualitate se vorbea fie în șoaptă, fie în gura mare.

Acum, într-o pauză publicitară, câteva secrete pe care le-am aflat de-a lungul acestor vremuri dure.

• Dragi părinți de fete, se poate întâmpla și ziua. Se poate întâmpla și în timpul orelor de curs, fiicele voastre știu să facă rost de scutiri. Ceea ce aveți este iluzia controlului.
• Dragi părinți de băieți, un prezervativ în portofel nu este un substitut pentru responsabilitate. Nici măcar cele cu aromă nu oferă garanția folosirii.
• Băieți, o sarcină nedorită este o complicație al dracului de mare, si totuși nu e cel mai mare pericol.
• Dragi părinți, nu vă ascundeți în spatele interdicțiilor, și nu îi subestimați pe copiii voștri. Dacă există o cale să facă ceva, o vor găsi.
• Dragi părinți, adolescenții sunt ușor de provocat, și există situații în care e prea târziu pentru o pedeapsă.
• Fetelor, pentru voi nu am niciun sfat. Aș fi ipocrit să vă zic că e bine să vă dezbrăcați după un pahar de vin, dar aș fi un trădător față de noi, bărbații, dacă v-aș zice să nu. Singura mea speranță e că veți înțelege oricum.
• Sexul pe bani e cel mai ieftin. Ce plătești, aia ai.
• Băieți, nu există sex fără obligații.♦

Am crescut, și am crezut un timp că vremurile, la rândul lor, au crescut cu mine. Și, într-un sens, așa s-a și întâmplat. Au crescut însă strâmb și în general diform: nu doar că problemele cu care m-am confruntat ca adolescent există încă, dar din cauză că despre sexualitate fie s-a tăcut, fie s-a urlat, s-a încetat aproape de tot să se vorbească normal.
Efectul imediat este că tinerii din ziua de azi și de ieri, si cel mai probabil și de mâine, fie au un contact prematur și scos din context cu propria sexualitate, fie sunt nevoiți să își satisfacă curiozitatea în promiscuitate, acceptând orice adevăr care pare mai adevărat decât cel cu albinuțele și fluturașii.

“Porno – șase monologuri despre când nu îți ține nimeni de șase” este un spectacol pe care l-am scris în această ordine de idei. Între titlu și ce v-am povestit până acum ma îndoiesc că e nevoie să vă spun mare lucru despre el. În sine, nu se pretinde a fi o soluție pentru ce am zis eu în acest entry, ci pur și simplu o imagine. Speranța mea este că soluția va apărea încet-încet în urma întipăririi imaginii în conștiința colectivă. Dar ca să fiu complet sincer, speranța mea cea mai realistă este că spectatorii se vor simți bine și/sau își vor aminti diverse.

Încercăm încă să stabilim un program ferm al spectacolelor, însă tot ce vă pot spune acum este că ele se vor juca după 20 ianuarie. Voi reveni cu detalii, dar până atunci multumesc mult Laurei, Anei, Alinei și lui Jorj, întrucât au fost atât de cool încât să apară pe afiș. Dacă nu v-am ofensat încă, vă anunț că vom primi cu inima deschisă buzz și awareness. Va mulțumim anticipat.

În caz că vă îngrijorați, o să vă spun acum că cele două fetițe nu erau în pericol de a fi schimbate de vreun pedofil pe una de 10, pentru că mamele lor își sorbeau tacticos cafeaua la masa de alături. Da, la masa de alături, de unde se aflau în poziția perfectă pentru a ignora zâmbitoare disconfortul nostru, ca într-o schiță de Caragiale. Mi-am dat atunci seama că nu fetițele meritau gândurile mele negre, ci aceste două pițipoance veștejite ieșite la shopping cu copiii. Recunosc că m-a surprins puțin să aud apelativul “fată…” dintr-o gură de peste 30 de ani.

La un moment dat, una dintre acestea a strigat furioasă către odrasla ei. Inima mea s-a oprit. Să fie acesta sfârșitul chinului? “[name here]! Scoate degetul din nas imediat, că iei bătaie!”. Sigur, acum mi se pare amuzant, dar atunci mi le imaginam pe acestea moarte și pe mine la închisoare și mă gândeam cât de bine ar fi.

Ce ar fi trebuit să știe aceste două cucoane cu pretenții de doamne? De exemplu, timpul de concentrare scade odată cu vârsta, deci e nerealist să te aștepți ca un copil de 5 ani să fie cuminte timp de mai mult de o oră.

Ar fi trebuit poate să le explice medicul de familie că un copil este înainte de orice o responsabilitate, și toate deciziile ce îl privesc trebuie luate ca atare. Mă gândesc cu tristețe cum acele două fetițe educate de către televizor vor ajunge în scurt timp protagoniste pe pitzipoanca.org .

Concluzia mea la asta? Dragi cititori, dacă vă place să mergeți la shopping și să nu sughițați ulterior, faceți sex protejat.

M-a amuzat mereu interesul pe care îl stârnește un scandal personal în viața unei figuri publice, și măcar o dată aș vrea să văd o asemenea figură publică spunând “Nu inteleg de ce trecutul meu personal a devenit brusc relevant în problema competentei mele în prezent”. Bill Clinton, de exemplu. Din păcate, ceea ce vedem mereu sunt dezmințiri, mușamalizări, diversiuni sau scuze.

Am privit recent la poze și filme din vremea facultății. Ca să fim înțeleși, există undeva în lumea aceasta, bine ascunse, filmulețe cu mine înjurând, strigând “frate, îți jur!” către neant, cântând manele, și în general manifestându-mă în feluri care ar face deliciul presei de scandal dacă aș fi vreodată altceva decât un simplu cetățean. Aproape toate acestea se desfașoară bineînțeles sub conturul pletelor ce obișnuiau până nu demult să-mi fie semnătură și simbol al înțelepciunii.

Desi sunt la fel de mândru de faptele în discutie ca de noua mea freză, mă bucur că le-am făcut. Sunt convins ca odata cu trecerea anilor, le voi privi cu tot mai multa nostalgie, întrucât definesc drumul meu către cine sunt în orice moment ulterior, dar mai ales pentru că sunt o mărturie a libertății pe care o aveam, și a faptului că am avut curajul să nu o irosesc complet.

Respectiv, mesajul pe care vreau să îl las aici este: ești cine ești, și calitățile tale sunt produsul experiențelor. Este anormal ca tot ce ești acum să pălească în lumina a ce ai făcut în trecut, și e lipsă de respect de sine să crezi altceva. Poate că este mai ușor să îți duci trecutul în brațe decât să îl lași să te apuce de glezne, sau poate că nu. În cele din urmă însă, trecutul este ceva etern, și ne-am păcăli singuri dacă am crede că putem să-i negăm existența.