7
Pasărea Phoenix ca simbol al reciclării propriei cenuși
Ieri, sâmbătă seara, ziua verde, concert. Aproximativ trei momente memorabile (pentru mine). În deschidere, Mahala Rai Banda, care cântă muzică lăutărească (poate nu știați). Nu manele, muzică lăutărească, țigănească. Adică în limba Romanes, cu tot cu puradel la darabană, cu ochelari de soare. Precum îi ziceam si Alinei despre O-Zone, foarte interesant în special pentru că, precum peste 25% din populația României, nu înțelegeam ce naiba cântă (fapt confirmat la una din melodii, care era în română și ar fi isterizat publicul conducător de Q7). In total, însă, mi-au gâdilat urechile într-un mod plăcut, cam ca Goran Bregović. Dar nu despre asta voiam să miștocăresc. Erau două fete (blonde) în public, care la un moment dat s-au uitat cu dezgust înspre scenă și au plecat. Făceau parte dintr-o categorie de fete care m-a făcut să-mi imaginez că și-au zis “hai să plecăm fata, că ăștia n-are sintetizator”.
Un alt moment memorabil a fost când Les Gendarmes s-au mulțumit să ne roage aproape politicos să nu mai stăm la stradă și să bem din cutiile de bere. Si noi atunci ne-am zis “Mon Dieu, les gendarmes! Hohohoho!”. În gând, bineînțeles, că altfel “la secție!” scria pe noi.
Nu în ultimul rând, Phoenix. Bună seara! Sound check ~30min, după care se apucă de treabă. Cântă jumătate de melodie, după care Covaci spune pieței Revoluției să scoată baieții de la sunet fusul din monitoare. După încă jumătate de melodie se supără de tot și spune pieței că “v-am zis să scoateți fusul din monitoare, ce-i asta? Nu știți sunetul? Învățați frate sunetul, cum se poate așa ceva? Rușine! Rușine!”. În cele din urmă, mi s-a părut al naibii de potrivit ca la un eveniment despre reciclare să fie Phoenix cap de afiș.
A, și au mai cântat alJawala, de la care am fost plecat după amintitele beri, și Timpuri Noi și Zdob și Zdub, care au “rupt”. Nu au rupt ceva anume, pur și simplu așa se spune. Am zis că mai mergem dacă e. Dacă e, așa în general, nu că dacă e ceva anume. Așa se spune. Și reciclați, băi! Că așa e civilizat.
Bonus: tricoul meu cu “Bad Motherfucker” m-a băgat în aceste două situații: cineva mă întreabă dacă nu cumva sunt fan Soundgarden, pentru că au ei acest album “badmotorfinger”. Nu, nu sunt în mod special. Tricoul meu e din Pulp Fiction. Mergând prin Cișmigiu spre dimineață, niște internaționali beți ne-au întrebat dacă nu avem un foc, și n-aveam, pentru că, la naiba, nu fumăm. Și mă întreabă unul dintre ei, nedumerit “What? You’re a bad motherfucker and you don’t smoke?”. Well, please go have homosexual intercourse, sir. Not that there’s anything wrong with it.



