Vecina mea revoluționară

Precum mulți dintre noi, locuiesc undeva unde am vecini. Să spunem că media de vârstă a vecinilor mei este undeva în jurul a 30 de ani. Se pare însă că una dintre vecinele mele a locuit atât de mult în blocurile de pensionari de la periferie încât, precum pisicile lăsate prea multă vreme fără stăpân, s-a sălbăticit.

Această făptură, animată de un înalt simț civic, lasă  în spațiile publice scrisori către colocatarii săi, semnate “vecinii”. Mă întreb, dacă “vecinii” le semnează, cui se adresează aceste scrisori? Mai mult, ele mă fac să zâmbesc amar, amintindu-mi de celebra semnătură “mai mulți membri ai partidului”.

Bineînțeles, scrisorile sunt redactate făcând uz de o gramatică și redactare în cel mai bun caz șchioape. Virgule între subiect și predicat, greșeli de felul “hrănii”, spațiul de după semnul de punctuație de negăsit, întregul text scris cu majuscule, etc. .

Spre amuzamentul și dezgustul vostru, două dintre aceste întâmplări vor fi prezentate aici. Cel mai recent mesaj a fost unul personal, sub forma unui post-it (roz) lipit pe ușa-mi, post-it pe care scria “TE RUGĂM, NU MAI LĂSA LUMINA APRINSĂ PE HOL. SEMNEAZĂ, VECINII”. Aș vrea să se consemneze că, animat de dorința de transforma cât mai multe situații în provocări, de cele mai multe ori nu aprind nici măcar becul cu temporizare, cu atât mai puțin pe celălalt. Nu că ar fi treaba cuiva.

Ceea ce mi-am propus să îi pun în vedere, de îndată ce o voi identifica, tinerei autoare de epistole este că, deși nu aveam pretenția să se gândească că pentru mesajele anonime pot fi folosite cutiile poștale, ușa face parte din apartament, și ceea ce a făcut se încadrează, pe lângă calomnie și hărțuire, la încălcarea proprietății private.

O altă scrisoare, lipită în lift, viza hrănirea câinilor comunitari de pe câmpiile alăturate blocului (da, blocul se află în câmp, la minim 100m de orice altă clădire). Nu o să discut controversatul subiect al câinilor comunitari, însă m-am simțit revoltat de faptul că altcineva decât firma care administrează complexul face anunțuti publice despre ce au sau nu voie locatarii să facă.

Sigur, “deocamdată vă adresăm o rugăminte politicoasă” scria urmașa lui Guevara. Mi-o și închipui pe tânăra semidoctă, nemulțumită de reacția obținută, îmbrăcând un costum moto galben și tranșându-ne pe toți à la Kill Bill. Reacția mea a fost de a lua un pix colorat și a sublinia greșelile de gramatică și exprimare, trecând în colțul dreapta-sus “7 (șapte)” și semnând. Am fost indulgent cu nota, și rău am făcut După câteva zile, am găsit respectiva scrisoare înlocuită cu o copie curată, copie în care nu fuseseră însă corectate greșelile. Asta e, v-a trebui să o las corigentă.

Planning familial

Eram la această cafenea cu prețuri de 140% față de cele normale, discutând despre ceva cu care sper să vă delectați peste vreo două luni. În acest context, m-am tot văzut întrerupt de două fetițe de 5 ani care fugeau de colo colo, dar mai ales în jurul mesei noaste, țipând din toate puterile lor de soprane, evident. Programul grădiniței probabil că a continuat mult după momentul în care ne-am decis să plecăm naibii de acolo.

În caz că vă îngrijorați, o să vă spun acum că cele două fetițe nu erau în pericol de a fi schimbate de vreun pedofil pe una de 10, pentru că mamele lor își sorbeau tacticos cafeaua la masa de alături. Da, la masa de alături, de unde se aflau în poziția perfectă pentru a ignora zâmbitoare disconfortul nostru, ca într-o schiță de Caragiale. Mi-am dat atunci seama că nu fetițele meritau gândurile mele negre, ci aceste două pițipoance veștejite ieșite la shopping cu copiii. Recunosc că m-a surprins puțin să aud apelativul “fată…” dintr-o gură de peste 30 de ani.

La un moment dat, una dintre acestea a strigat furioasă către odrasla ei. Inima mea s-a oprit. Să fie acesta sfârșitul chinului? “[name here]! Scoate degetul din nas imediat, că iei bătaie!”. Sigur, acum mi se pare amuzant, dar atunci mi le imaginam pe acestea moarte și pe mine la închisoare și mă gândeam cât de bine ar fi.

Ce ar fi trebuit să știe aceste două cucoane cu pretenții de doamne? De exemplu, timpul de concentrare scade odată cu vârsta, deci e nerealist să te aștepți ca un copil de 5 ani să fie cuminte timp de mai mult de o oră.

Ar fi trebuit poate să le explice medicul de familie că un copil este înainte de orice o responsabilitate, și toate deciziile ce îl privesc trebuie luate ca atare. Mă gândesc cu tristețe cum acele două fetițe educate de către televizor vor ajunge în scurt timp protagoniste pe pitzipoanca.org .

Concluzia mea la asta? Dragi cititori, dacă vă place să mergeți la shopping și să nu sughițați ulterior, faceți sex protejat.