Câteodată arăți semne, alteori doar le gândești

Sunt un nesimțit, și merit din plin ceea ce am să vă povestesc în continuare. Vedeți voi, eu am acest obicei de a cere nota de plată printr-un semn, mimând că scriu ceva într-un carnețel în timp ce fac eye-contact cu baiatul (sau fata) care își îndeplinește obligația de a îmi scuipa în mâncare. Obișnuiam să dau crezare logicii, care îmi spune că nu are rost să îl plimb până la masa mea și înapoi ca să îi spun stupid “nota, dacă se poate”, respectiv “nota; fă-mi-o, te rog” dacă e fată.

Obișnuiam să consider că îi ajut, și că faptul că am comunicat verbal cu ei până atunci e o dovadă suficientă de respect; nu e ca și când aș fi un grohăitor în garderoba Naike care își arată superioritatea vorbindu-le de sus. Aparent, nu toată lumea gândește așa, inclusiv Karma, care a decis astăzi să îi răzbune pe toți ospătarii pe care i-am jignit până acum comunicându-le intențiile mele prin semne.

Am fost la o terasă lângă parcul Operei, unde pe rând s-au întâmplat diverse. De exemplu,  băiatul de mese a decis să contribuie la condiția mea fizică, făcându-se de negăsit după prima comandă, iar eu văzându-mă nevoit să ma joc “v-ați ascuns-elea” cu el. M-am întors la masă fără rezultat, și pentru următorul sfert de oră mi-am exersat rabdarea.

Tot pentru a veni în întâmpinarea dorințelor mele, ospătarul m-a încurajat spre a fi un nostalgic, dându-mi șansa de a privi întreaga seară la guma de mestecat pe care o aruncasem în scrumieră.

Dorind într-un anumit moment să mai cer o băutură cu adaos comercial, am căutat din priviri pe băiatul de mese, însă nu l-am zărit. Am ridicat așadar mâna, iar în scurt timp, o domnișoară mi-a strigat din ușă “da, ce vreți?”. “… Să mai comand ceva…”. Tot din ușă. “Da, ce?” “Vreți să vă strig până acolo?… Bine, [asta] și [cealaltă]” “[cu totul altceva] și o ce?”. Nicu, salvator, ridică o [asta] și o [cealaltă] de pe masă și îi arată, în timp ce eu nu știam dacă să râd sau să râd amar. Nu am putut în cele din urmă să nu apreciez încercarea domnișoarei de a mă ajuta să nu mă simt vinovat pentru că eu stau relaxat la masă în timp ce ea muncește.

În cele din urmă, ne hotărâm să nu abuzăm de ospitalitatea localului și hotărâm să plecăm. Din mărinimie, întreg personalul era așezat la o altă masă, dorind să ne dea voie să plecăm fără să plătim, în cadrul unui program de fidelizare a clienților. Din nou, ceva ce am apreciat cu toții. În cele din urmă, aceeași domnișoară (probabil mai sensibilă) a cedat insistențelor noastre, spunând către colegul ei “fă-le și tu nota la ăia”. Nu știu despre ceilalți, dar eu personal m-am simțit de-al casei.

Chiar și nota de plată purta dovezile lor de respect, incluzând 30% în plus, pentru niște băuturi pe care nu le consumasem. Am dedus că au vrut să ne flateze, punându-ne în grupul baștanilor care lasă șpagă 30%, însă fiind mai modești din fire, am refuzat, rugându-l pe băiatul de mese să nu preia asupra sa efortul de a calcula, sau măcar să ne dea voie să îl ajutăm.

A urmat acest episod de role-playing, în care el se pregătea probabil de casting în rolul de milițian pre-’89. Mascându-și emoțiile sub un zâmbet degajat, ne-a întrebat pe rând, ca și când ne-a spus ca și când ne-am fi cunoscut de-o viață ce am consumat noi, insistând că este imposibil ca niște consumatori cu stil ca noi să se fi rezumat la o listă atât de scurtă de produse, rugându-ne din priviri să renunțăm la modestie. Trebuie să recunosc că am simțit acest vibe în grup, că toți am fi vrut în acel moment să ne ridicăm și să îl îmbrățișăm pe el, pe colegii lui și nu în ultimul rând pe patronul localului, dacă l-am fi găsit.

În ciuda insistentelor lor, am plătit până la urmă 105% din valoarea notei și am plecat voioși spre casă. Acest episod a fost un prilej de dezvoltare personală pentru mine: obișnuiam să îi plasez pe cei care mă servesc la masă pe același nivel cu mine, însă acum am văzut dincolo de orice îndoială că există unii care se ridică mult deasupra mea și chiar a consumatorilor mai baștani decât mine, meritând întregul meu respect și adresarea cu “dumneavoastră”.