Multicolor

Sunteți probabil failiarizați cu inițiativa Jurnalului Național de  schimba numele oficial al concetățenilor noștri de origine indiană din romi înapoi în țigani, ocazie pentru mare agitație și încingere de spirite pe internetul românesc. Este într-adevăr un subiect sensibil. Nu neapărat pentru că subiectele ce ating, chiar și marginal, probleme de discriminare sunt sensibile prin natura lor, ci mai degrabă pentru că în aceste vremuri grele cineva trebuie să fie de vină.

Iar în această problemă, eu mă declar… pentru. Am cântărit motivele, și pur și simplu balanța mea înclină spre “pentru”. Dintre motive:

• Cei mai mulți dintre romii cu care am intrat în contact nu aveau o problemă cu a fi numiți țigani.
• O parte dintre romii cu care am intrat în contact spuneau “Păi ce, mă bei ca să îmi zici rom? Zi-mi taică țigan!”
• Dacă “țigan” ar fi termenul oficial, folosirea în sens derogator ar scădea în frecvență, iar asta ar putea duce, subconștient, la o atitunine mai puțin ostilă față de romi. Nu e de neglijat subconțtientul național, pentru că el se transmite copiilor.
• “Țigan” este un nume pe care țiganii și l-au dat singuri, înainte să se numească romi. “Rom” înseamnă bărbat.
• Chiar dacă pe plan internațional ei tot “Romani” se vor numi, se va genera în jurul subiectului suficientă mișcare încât ignoranța vizavi de acest subiect să dispară măcar parțial.

Privind evoluția subiectului, am fost cuprins treptat de un pronunțat dezgust. Discuția a fost transformată rapid într-una despre discriminare, între dobitocii care strigă “ciori împuțite” la adăpostul anonimatului și prozeliții pe probleme de discriminare, care abia așteaptă o nuanță de gri pe care să o tragă spre negru. Ambele tabere au folosit acest prilej pentru a da frâu liber urii față de romi și respectiv iubirii de sine, ignorând aproape complet subiectul discuției, așa cum huliganii a două galerii de fotbal se iau la bătaie indiferent de rezultatul meciului.

În cele din urmă, nu pot să spun că mă entuziasmez foarte tare; chiar dacă numele va fi schimbat, efectele vor începe să apară abia peste 5-10 ani. Oricum, motivele pentru care Jurnalul propune schimbarea respectivă se intersectează cel mult parțial cu cele pentru care cred eu că ar trebui făcută.

În întâmpinarea abordărilor superficiale vă amintesc că am participat voluntar în cel puțin două proiecte care aveau ca scop principal integrarea romilor în societate și îmbunătățirea condiției acestora, și am îmbrăcat tricouri de organizator de festival împotriva discriminării la ambele ediții “Ești spectator? Ia artitudine!” . Dacă mă veți eticheta rasist nu ați înțeles nimic, și riscați să vă etichetez la rândul meu oi. Ca să fim înțeleși.

Produs în România

E 1 Decembrie și gândul de a fi un patriot convins e departe de mine. 17 ani de școală românească și aproximativ 5 de serviciu m-au învățat că nu poți să ai prea mare încredere în societatea românească, oricâte surprize plăcute ți-ar oferi. Adică m-au învățat că ele sunt surprize tocmai pentru că ești obișnuit să fie nasol și din când în când dai peste normal.

Poate că de vină e teritoriul, o insulă latină într-o mare slavică, poarta închisă în calea imperiului otoman, episoade glorioase pentru noi din războaie câștigate de ei. Sau poate că de vină e regimul Ceaușescu (dacă ați urmarit Dan Diaconescu, știți deja că nu a murit, se vede pe casetă că i se mișcau pleoapele), sau poatecă principalii vinovați sunt anii de hoție la adăpostul democrației, cu toți băieții deștepți în posturi bine-puse (detalii la Vali Petcu și Lucian Sârbu). Important e, în orice caz, că am găsit un vinovat. Acum putem să ne prefacem liniștiți că trăim în altă țară, cu probleme care nu există.

Produs in România este o campanie care încurajează folosirea produselor românești. Da, poate că este o conspirație pusa la cale de masoni. Poate că ecuația economică (cumperi românește, stimulezi economia) e o aproximare de doi lei. Nu zic că ar fi așa, dar poate că e, de unde să știm noi? Adevărul e că despre spatele campaniilor nu poți să ai prea multe certitudini. Îți voi spune în schimb asta, dragă cititorule: tu ești născut și cel mai proabil probabil crescut în România. Ești un produs al acestei țări, fie ea plină de rahat și corupție. Acum închipuie-ți-l pe angajatorul tău alegând viitorii angajați din rafturile de supermarket, și evitând angajații românești, cu ideea preconcepută că nu sunt de calitate.

Versiunea scurtă: să declari din principiu că produsele românești sunt de rahat, în schimb să te aștepți să fii tratat ca o resursă umană de încredere înseamnă a te complace în ipocrizie. Mai mult, înseamnă a renunța la dreptul de a acționa conform propriilor experiențe. Nu fi fraier.