sinusoidal

Mi-am amintit în urma unei discuții recente că orice seamănă cu un drog, în sensul că se construiește o toleranță, adică nu va exista vreodată o doză îndestulatoare, adică nemulțumirea vizavi de ce e oferit poate doar să crească.

Mai concret, prezența cuiva va fi observată doar în măsura în care e diferită cantitativ de cea obisnuită, în sensul că o creștere va fi bineînțeles apreciată pentru un scurt timp, necesar trecerii în cotidian a acesteia, iar o revenire la normal de sus în jos va fi întotdeauna văzută ca o scădere, generând aproape invariabil o proporțională dezamagire, ceea ce mai departe ne poate duce la tristul gând că orice ascensiune e de fapt doar găsirea unui loc mai înalt pentru a începe căderea.

Conștientizarea acestei perspective adaugă o dimensiune egoistă oricărei acțiuni, dedicări sau hotărâri cu timp finit, întrucât la finalul acestuia (cunoscut dinainte sau nu) doar sinele își va aminti cu adevarat, sinele va fi principalul beneficiar.

Oricât de impersonal aș spune, se poate citi printre rânduri că de fapt e vorba despre mine și despre cum împart eu sinele în mai multe părți decât conține, astfel încât fiind pus în situația de a da 150% nu pot decât să dezamăgesc cu amărâtul meu 110% .