Ștafeta

Bine v-am găsit! Plănuisem să lupt împotriva faptului că blogul cel rău devine încet-încet monoton, pe măsură ce eu abordez tot mai des teme sociale. Nu că ar fi ceva in neregulă cu ele în sine, dar voiam foarte mult să mă feresc de a deveni monodimensional sau de a mă plânge continuu despre frate in ce rahat de ţară trăim, cum e posibil aşa ceva Domnule General, ca şi când aş fi copilul nelegitim al lui Garcia Marquez cu Sandra Brown, înfiat fraudulos de Valentin Petcu şi Mircea Badea, pe care l-a învăţat web Lucian Sârbu, pe vremea când se transmitea in direct Familia Flintstone, chiar aşa, de ce nu?

Însă nici măcar umorul nu reuşeşte să mă distragă complet de la faptul că îmi e tot mai greu să mă identific cu ceea ce percep ca fiind un popor de masochişti cu ADD, indecis între a îşi suge plăcerea de la ştiri despre vedete porno autohtone şi a se apleca supuşi la picioarele crainicilor TV care ne spun in ce hal merg lucrurile. Iată-ne dorind plasme mai mari, mai multe ziare, streaming web cu emisiuni, orice ne poate face să zâmbim tâmp sau să ne plângem de milă, principalele dimensiuni ale culturii noastre media.

Mi se pare că suntem însetaţi de conţinut doar din principiu, indiferent de natura acestuia, orice fel de informaţie este binevenită, primim cu brațele deschise orice ne poate distrage de la gândul că de fapt suntem responsabili pentru ce se întâmplă in jurul nostru, săracii de noi, ocupați cu a ne ocupa mintea cu altceva decât conştiinţa faptului că privind in altă parte lăsăm lucrurile să se petreacă aşa.

Sau haideţi mai bine să ne cărăm naibii din rahatul asta de ţară, să îi rezolve altcineva problemele, noi trebuie să privim înainte şi oricum problemele nu sunt ale noastre. În cele din urmă, probabil că tinerii din ’89 pentru asta au murit, ca noi să ne putem căra peste hotare, cu regimul comunist în ceafă era într-adevăr prea complicat. Dealtfel sunt sigur că dacă tinerii facuți sită in preajma Crăciunului ne privesc de undeva, sunt mândri de noi și de felul în care folosim libertatea pe care ne-au dobândit-o. Biblic, la fel de mândri cum ar fi eventualul Hristos de felul în care ne-am defecat asupra iertării păcatelor.

Vreți sau nu, am să vă spun ce cred: am scăpat ștafeta. S-au agitat niște spirite ca la carte, iar noi ne-am îmbătat cu apă rece văzând cum iubitul conducător nu are vestă antiglonț, și am așteptat ca ceva să se schimbe de la sine, ca balaurul decapitat să moară de sete. Și iată-ne acum, al dracului de surprinși că nu s-a schimbat mare lucru, și cel puțin la fel de revoltați că nu e ca-n filme.

Să facem ceva? Nu, mai bine să privim la televizor, și ne unim vocile în a ne tângui alături de VIPuri că ce a ajuns țara noastră, să fie Dan Diaconescu aruncat la pubelă în direct. Așteptăm cu sufletul la gură ca previziunile pesimiste să se adeverească, așa cum a spus de fapt și Nostradamus, moment în care sperăm că dintre rândurile noastre se vor ridica din nou niște oameni care vor să se sacrifice pentru binele comun, și care totuși sunt suficient de naivi încât să piardă din vedere că noi ne vom bate ulterior joc de sacrificiul lor.

În stil de clișeu, vă las acum, trebuie să mă duc să arunc niște hârtii pe stradă, că oricum e murdar și nu îi pasă nimănui.

Călătorie spre centrul Bucureștiului (3D)

Sâmbăta trecută am urcat pe bizonul argintiu pe care îl țin de obicei legat în fața peșterii mele și am purces spre peștera unde se strâng femelele și masculii tineri spre stabilirea și întreținerea relațiilor din societate. Unele grupuri de masculi vin ca să își aleagă femelele cu care vor petrece următoarea săptămână; caută femele voluptoase și în general cu aspect apetisant, pentru a le integra într-un ritual de împerechere cât mai agreabil. Femelele de la peștera socială caută la rândul lor masculi potenți măcar dintr-un punct de vedere, deși cel preferat e financiar. Fiecare sex știe ce caută celălalt, așa că totul se transformă într-un joc de etalare. Femelele caută să se arate cât mai voluptuase și dornice, în timp ce masculii se arată cât mai înstăriți, sau măcar virili. Bizonul pe spatele căruia vin sau fluierele pe care le folosesc pentru a se chema între ei joacă un rol important în asta.

Tinerii masculi și tinerele femele se plimbă prin coridoarele marii peșteri, aparent privind la uneltele din vitrine, sau la pieile pe care vânătorii le pun la vânzare, sau chiar la bucățile de carne pe care bucătarii le oferă. Sigur, foarte puțini dintre ei au cu adevărat destule bucăți de aur pentru a cumpăra ceva, dar acesta este un bun prilej pentru a etala nurii, respectiv virilitatea, mergând aparent nepăsător printre comercianți.

La nivelul cel mai ridicat al peșterii, aproape de vârful muntelui dar pe interior, artiști în ale focului și picturii se întrec în a uimi masele de tineri. Acesta e scopul meu, al nostru aici, pentru asta am încălecat pe bizonul meu argintiu și m-am învârtit cu el prin țarc timp de o jumătate de stea, până să găsesc un par liber de care să îl leg, având mare grijă să nu îl zgârii sau însângerez în coarnele celorlalți bizoni.

Plătim deci galbenii, luăm în schimb niște frunze pictate, pe care o femelă plictisită le rupe când trecem pe lângă ea. La intrarea în încaperea aleasă ni se oferă bucăți de sticlă de pus pe ochi, ca să admirăm spectacolul de pictură cu foc la adevărata lui valoare. În spatele nostru s-au aciuat niște babuini, care râd și aruncă excremente unii spre ceilalți, făcând un zgomot infernal. Nimeni nu îi gonește însă; pentru că sunt mulți, pentru că mușcă ușor, pentru că pot țipa în amulete și vor deveni și mai mulți, sau pur și simplu pentru că nimeni nu vrea să își strice seara, să pară slab în fața femelei sau să meargă acasă murdar de excremente de babuin. Așa că babuinii se întreabă insistent “bă! de unde-n-cepe locurile noastre?”, și se hotărăsc să rămână unde sunt.

Cineva suflă în lumânări, și focul cel mare începe să ardă pe perete. Stăm cu toții și privim uimiți la flăcările de pe perete, la formele ce se întrezăresc, forme care privite prin bucățile de sticlă de pe ochi par să vină înspre noi, par să fie chiar în fața noastră, par tangibile. Cu toții fascinați, îi auzim chiar și pe babuinii din spate cum exclamă “Moaaaa! Să-mi bag #a! Astea e cu efecte de-alea! Să moară familia mea!” Iar eu mă gândesc că e prea târziu, că deja prea multe familii de babuini au trăit și s-au înmulțit, și că în curând vor fi o problemă reală pentru ecosistem, o verigă slabă și mult prea mare în lanțul trofic. Mă gândesc cu tristețe că un babuin e babuin indiferent de culoarea blănii, și că exista o vreme în care țipetele lor nu erau cel mai frecvent sunet auzit. Iată-ne acum.

Aparent, locurile lor începea din ailaltă pare dă l-a rând, și a trebuit să se mute cu țipete și aruncat de excremente la scurt timp după ce a început spectacolul de pictat cu foc. Chiar și așa, prin pădurea de scaune auzeam câte un țipăt batjocoritor de fiecare dată când se întâmpla ceva spectaculos cu formele de foc. Asta până la mijlocul spectacolului, când doi dintre babuini trec peste scaune, țipând agresiv ca să caute o bucată de blană pe care o pierduse unul dintre ei. Au găsit-o, au constatat că a călcat ăștia pă ea, și au plecat la locul lor pe același drum, peste scaune.

Focul. Focul a fost puternic. Mi s-a părut că artiștii s-au concentrat foarte mult pe tehnică, și într-adevăr aceasta a format imagini spectaculoase, însă a lipsit substanța, totul căpătând în cele din urmă aromă de derizoriu. Cert este însă că babuini vor exista întotdeauna, și se vor minuna mereu când formele de pe perete prind adâncime. Cine știe, poate că în viitor se vor inventa malluri, cinema 3D și cocalari, însă  lucrurile probabil că nu se vor schimba prea mult.

Produs în România

E 1 Decembrie și gândul de a fi un patriot convins e departe de mine. 17 ani de școală românească și aproximativ 5 de serviciu m-au învățat că nu poți să ai prea mare încredere în societatea românească, oricâte surprize plăcute ți-ar oferi. Adică m-au învățat că ele sunt surprize tocmai pentru că ești obișnuit să fie nasol și din când în când dai peste normal.

Poate că de vină e teritoriul, o insulă latină într-o mare slavică, poarta închisă în calea imperiului otoman, episoade glorioase pentru noi din războaie câștigate de ei. Sau poate că de vină e regimul Ceaușescu (dacă ați urmarit Dan Diaconescu, știți deja că nu a murit, se vede pe casetă că i se mișcau pleoapele), sau poatecă principalii vinovați sunt anii de hoție la adăpostul democrației, cu toți băieții deștepți în posturi bine-puse (detalii la Vali Petcu și Lucian Sârbu). Important e, în orice caz, că am găsit un vinovat. Acum putem să ne prefacem liniștiți că trăim în altă țară, cu probleme care nu există.

Produs in România este o campanie care încurajează folosirea produselor românești. Da, poate că este o conspirație pusa la cale de masoni. Poate că ecuația economică (cumperi românește, stimulezi economia) e o aproximare de doi lei. Nu zic că ar fi așa, dar poate că e, de unde să știm noi? Adevărul e că despre spatele campaniilor nu poți să ai prea multe certitudini. Îți voi spune în schimb asta, dragă cititorule: tu ești născut și cel mai proabil probabil crescut în România. Ești un produs al acestei țări, fie ea plină de rahat și corupție. Acum închipuie-ți-l pe angajatorul tău alegând viitorii angajați din rafturile de supermarket, și evitând angajații românești, cu ideea preconcepută că nu sunt de calitate.

Versiunea scurtă: să declari din principiu că produsele românești sunt de rahat, în schimb să te aștepți să fii tratat ca o resursă umană de încredere înseamnă a te complace în ipocrizie. Mai mult, înseamnă a renunța la dreptul de a acționa conform propriilor experiențe. Nu fi fraier.

Punctuație

Acum ceva vreme am pus punct. Precizez că acum ceva vreme ca să fie clar că nu de-asta am lipsit nemotivat din browserele voastre. Pentru asta o să încerc să găsesc alte scuze, care se învârt în jurul lucrului la fabrica de internet, a fuziunii cu arta si a unui proiect despre care dacă nu știți veți afla peste ceva vreme.

Cum ziceam, acum ceva vreme am pus punct. Până în acel moment, pusesem câteva virgule, iar în notele mele de subsol se găseau tot mai multe semne de întrebare. De fapt, poți să percepi viața ca pe niște informație neliniară, la care frazele se citesc în paralel. Îmi place metafora asta.

Mi-e greu să mă decid dacă în viața modernă sunt foarte multe virgule, pentru că zilele seamănă între ele, sau puține semne de punctuație, din cauza ritmului alert. Sau poate amândouă, cu virgulă între zile, și înșiruiri nevrotice de cuvinte între virgule. În orice caz. atât de alert este ritmul în care ne citim viețile încât sărim aproape de fiecare dată peste paranteze.

Un alt semn de punctuație pe care îl folosim des este două-puncte; de multe ori precede o listă de fapte, pentru că suntem dependenți de a face ceva; pur și simplu ne temem că dacă în loc să enumerăm chestii o să privim parantezele rămânem în urmă cu dictarea. Alte dăți, după două-puncte urmează altceva, în sensul că urmează să declanșăm în noi o schimbare majoră, de obicei în bine. Din păcate, foarte des se întâmplă ca cele două puncte să se transforme de fapt în punct și virgulă. Asta din cauză că folosim greșit tasta shift.

Cel mai des folosim tasta shift ca să punem semne de exclamare, să țipăm cu majuscule, să punem întrebări, sau să repetăm ce au zis alții. Când vine vremea schimbărilor majore cu două-puncte, suntem obosiți de ritmul cotidian în care le facem pe toate astea, și de multe ori dăm rateuri. Dacă apăsăm tasta control, de exemplu, nu se întâmplă nimic.

Alte dăți, lucrurile pur și simplu nu depind de noi. Se poate ca din cauza problemelor de comunicare, ceilalți să vadă diacritice acolo unde noi încercăm să punem punctuație. Asta e viața. Ceea ce putem face însă, este să lucrăm la propria percepție. Cine știe, poate într-o zi o să reușim să vedem emoticons în loc de punctuație, și poate că în ziua aceea asta nu o să însemne că ne-am pierdut mințile.

Uite-așa ți-o iei (și de ce)

Bună dimineața! Trezește-te, dă-te jos din pat și pregătește-te să ți-o iei. Nu, serios: pregătește-te; dacă tot ți-o iei, măcar să fii pregătit.

Deschide ochii, urechile, nările, brațele. Îmbrățișează rahatul ăsta de oraș, cu cocalarii și gunoaiele lui. Tocmai pentru că el nu te îmbrățișează pe tine. Tocmai pentru că tu ești tu, iar el e el, și iată-vă puși în această situație în care trebuie să vă suportați reciproc în ciuda diferențelor. O să ți-o tot iei, și o să tot simți pe sufletul dezbrăcat toate porcăriile pe care obișnuiai să le lași să se scurgă peste ochii tăi închiși, peste dinții tăi încleștați, peste face-paintul tău de război.

Dacă o să alegi să nu mai faci slalom printre obstacolele ce se aruncă în calea stării tale de bine, o să le iei pe multe dintre ele în plin, probabil în cel mai dureros fel. Dacă nu o să mai trăiești teleghidat, o să simți la persoana întâi toate nedreptățile, jignirile, dezamăgirile, și în general toate tâmpeniile pe care ni le facem unii altora ca proștii, și foarte des te vei găsi nevoit să spui că ți se pare de rahat. Dar într-o zi cineva îți va întinde o mână, și tu nu o să fii prea înverșunat ca să vezi.

Bahoy cel Rău te învață să parchezi lateral

În urma succesului reportat cu entry precedent, m-am hotărât să fur pâinea băieților și fetelor de la e-learn.ro și să continui cu un nou tutorial de conduită la și în afara volanului. Cine știe, poate e rost de-o nișă aici, și ajung în sfârșit să fac parte din masoneria blogosferei (omglol, wtf?). Deci:

Bahoy cel Rău te învață lateral să parchezi lateral

Deci acest tutorial este gândit special să te încadreze într-un target, mă înțelegi tu pe mine? Ai mai multe feluri de tutoriale, e ca un 4 în 1 tutorialul ăsta.

Tutorialul 1: ești plin de ani

Dacă ai Lada vintage, in niciun caz să nu o dai la fier vechi. Dacă ai Trabant, cu atât mai puțin, că e din carton și iei țeapă. Mai bine o ții cu cauciucurile lăsate și luneta praf pe un loc de parcare ferit, nu cumva să îți zgârie cineva vopseaua.

Dacă ai Dacia, sâmbăta și duminica în fața blocului și împreună cu Fane de la scara 4 tunează-ți-o pentru performanțe maxime.

Asta e foarte rar, dar dacă se întâmplă ca mașina să și meargă, trebuie neapărat ca la ora 6 dimineața să cobori, să o pornești, și să turezi motorul. Poți să faci asta oricând, dar cel mai bine e sâmbătă dimineața sau duminică dimineața. Studenții ăia de stau cu chirie și nu se prezintă în ziua de pensie să plătească întreținerea n-au drept la replică. Și-așa tot vine lumea în vizită la ei și țin muzica tare până la 10 noaptea, ce-or mai face și ei acolo, drogații naibii.

Tutorialul 2: ești plin de idei

Dacă nu ai mașină, dar are fi-tu Matizul de la muncă cu care te duce la piață să-ți cumperi șlapi, trebuie neapărat să-i păstrezi loc de parcare în fiecare zi, nu contează dacă stă cu tine sau nu.

Dacă fi-tu e plecat în Spania (cu Matizul de la muncă), poți să păstrezi locul de parcare pentru Fane de la scara 4 sau pentru fi-su, care vine cu Matizul de la muncă să vă ducă în piață să vă cumpărați șlapi.

Dacă vezi o mașină care nu are ce căuta pe locurile care le-ai moștenit de la strămoșii tăi care parcau acolo de la 1935, ridică-i ștergătorul, învață-l înjurături noi cu rama de la ochelari, și în general abuzează de CASCO lui pe cât posibil. Sigur nu te va călca când traversezi prin mijlocul bulevardului ca să-ți iei rame noi de ochelari și papuci de casă.

Tutorialul 3: ești plin de tupeu (ăsta e un lucru bun)

Dacă stai la bloc, trebuie să știi că locurile de la Primărie sunt pentru fraieri. Vezi tu sapa aia de o ții în portbagaj? Aia e autorizația ta.

Dacă găsești pe careva parcat pe locul tău, învață-l minte: arde-i o sapă peste parbriz, sau și mai bine blochează-l să nu poată să iasă, și când vrea să plece dimineața la serviciu și te claxonează să vii jos, dobitocule, să-i faci loc să plece, arde-i o sapă direct peste ochi. Că trăim într-o societate, ce marșarieru’ tău?

Era o carte despre cum să faci interfețe web, se chema “dont meic mi sinc”, și zicea că nu trebe să-i faci pe oameni să gândească când vin pă pagina ta. Exact la fel, dacă vine cineva pe locul tău de parcare, nu trebe să te facă să te gândești. Adică el lasă numărul de telefon în parbriz ca să-l suni? El n-a văzut că sunt 10 cifre?? Adică tu ai timp să stai un sfert de oră să citești bilețelul? “4*4=16 CORECT” scrie pe mașina lui, să-n-vețe naibii să nu se bazeze pe intuiția ta și să nu te pună să muncești în timpul tău liber.

Dacă ți-e lene să cobori și să-i spargi fața la noul venit, bagă mare și țipă după el de la balcon.

Dacă balconul tău e deasupra locului de parcare, nici n-ai nevoie să-ți zic eu ce poți să faci. Dar eu îți zic oricum: poți să arunci cu apă murdară, cu vopsea, cu o pungă de șuruburi, cu o piatră sau o cărămidă. Mult mai bine decât să arunci priviri. Garantat dacă își găsește luneta varză o să stea liniștit că asta e viața și nu o să mai parcheze acolo.

Tutorialul 4: ai gânduri mari

Îți zic de la început că ăsta e pentru cunoscători. Dacă n-ai valoare și tupeu, nu e pentru tine, pentru că î-ți faci mulți dușmani. Și ca și în alte dăți, eu îți zic clar: dacă se merită, trebuie pentru ca să te riști, dar dacă nu se merită, n-are rost să te riști ca prostul. Deci eu te-am avertizat.

La dispoziția ta ai o grămadă de unelte. Poți să îți faci un T de metal pe care să-l înfigi în pământ. Poți să scrii și cu vopsea în jurul lui, ca să știe fraierul că dacă încearcă să parcheze pe locul tău se alege cu probleme. Să fie fericit că de data asta îl ierți și nu-l iei la cafteală că ți-a îndoit bunătate de T, dar să nu se mai repete.

Problema cu asta e că poate pur și simplu să nu parcheze. Adică nu-i educi să vadă ce se întâmplă dacă pun mașina pe locul altuia. Deci poți să bați niște cuie într-o scândură de lemn și să ascunzi capcana asta mortală într-o pungă de cipsuri. Pană instant la fraier.

Poți, penru că probabil că ai SUV, ca toți baștanii adevărați, să îl remorchezi și să îl tragi de pe locul tău. Cauciurucile, cutia de viteză, toate astea trebuiesc reparate, și poate că așa o să învețe cine-i șef cu parcarea în bloc.

Dacă ești cu adevărat bazat, sau n-ai încă SUV, sau e la reparat că ți l-a bușit gagica, faci o acțiune comando, îți bagi măciuca în ea de alarmă, spargi geamul, scoți din viteză, cobori frâna de mână și împingi mașina până în cea mai apropiată stradă, unde pornești luminile și avariile și o lași acolo să și-o găsească și singur.

Dacă știi pentru ca să scrii, la toate astea poți să adaugi un bilețel în care să-i explici că fraere, așa se întâmplă când te pui cu barosanul. Data viitoare iese belea.

10 semne că degeaba ai 10 semne

Un thread de pe un forum de fete începe cu:

Eu: o tipa trendy, frumoasa, cu clasa, care nu a avut decat iubiti cu bani. Nu am iesit nicodata cu bmw. Toti iubitii imi faceau cadouri scumpe si imi plateau consumatia in toate locurile trendy in care ieseam. Plus ca niciodata, dar niciodata nu am iesit cu un nimeni. Intotdeauna am iesit doar cu personaje mondene.
El: un tip dragut, dar sarac. Locuieste intr-un cartier marginas si e student la stat. Conduce un amarat de Logan.
Noi: ne-am intalnit intamplator la ziua unui coleg de-al lui(un tip uratel dar foarte bogat). Eu vroiam sa ma combin cu colegul lui dar el m-a atras atat de tare incat am zis: “Ce naiba! Putem sa ne-o tragem macar azi!”. Problema e ca azi s-a prelungit la nesfarsit. E foarte bun la pat si arata bine. Ce n-as da sa fie si bogat! Vreau sa termin cu el si nu prea pot. De cate ori ne vedem si vreau sa pun punct, sfarsim in pat. Nu stiu cum sa scap de el. Imi e rusine fiindca nimeni din grupul meu nu a iesit niciodata cu un sarantoc.

Iar eu, în Berceni, patria lui Piedonne, stau și mă întreb dacă e la mișto sau nu. Pentru că dacă da, eu am pus-o. Păi păi păi ce șanse am eu să agăț tipe trendi cu cele 10 semne ale lui Invită ? (subiect de mare amuzament în sine) Păi să nu calci balaurul cu bicicleta? În acest sens am redactat următorul ghid:  

10 semne că ești un luzăr fără șanse, și că degeaba e fata disponibilă în 10 semne:

Lucrezi pentru cineva în loc să faci combinații, frate
De aici începe totul, pentru că dacă îți faci iluzia că trebuie să muncești pentru ceva, deja nu mai ai nicio șansă. Singura ta scăpare e să îți găsească ai tăi un post de director-consultant. Repede.

Turabo e scump
Păi dacă ți se pare că 10RON pentru o cafea e mult, nici nu vreau să mă gândesc mai departe. Pun pariu că te duci undeva să mănânci de prânz și te aștepți să te coste cât? 30RON? Ha!

Mașinile de peste 30 000 nu sunt un țel realist
Nu zic frate că-ți trebuie Q7, dar măcar un BMW acolo să ai și tu. Serios, nu știu cum te-aștepți tu să faci mari cuceriri cu motoscuterul ăla al tău de-i zice Dacia.

În Regie există puburi mișto
Adică în Regie, lângă Politehnică? Cu toți țăranii acolo? În mod clar nu știi să apreciezi lumea fină din cluburile fine, deci nici nu avem ce discuta la capitolul ăsta. Oricum, în cluburile cu berea mai ieftină de 10RON n-ai să găsești fete destul de stilate.

Concediu înseamnă maxim o lună
Deci, ca să-mi fie clar, tu muncești la serviciu? Auăleu, poate mi-ești de-ăla de stă 8 ore și miercuri seara nu poate să meargă la Paprika Night în club Spice pentru că a doua zi muncește…

Cocktailurile sunt gay
Stii tu mă? Ai băut vreodată? N-ai baut, fir-ai al naibii de sărăntoc, bei bere că e ieftină. Păi cu bere vrei tu să te dai la fete cu stil? Cu bere, mă? 

Telefonul tău nu costă cât un Matiz SH
Deci atunci când mergi cu ea la un restaurant și scoți pe masă telefonul, o să fie unul primit gratis la abonament? N-ai 3G? Nai autofocus la camera? Spune-mi te rog că telefonul tău adevărat e la reparat, de fapt. 

Te trezești înainte de ora 11
Păi normal că pici de somn la 2 noaptea când distracția abia începe. Si te mai duci și la serviciul ăla al tău să te obosești aiurea pe un salariu de nimic. Păi tu nu știi că a avea o gagică stilată e un job în sine? Eu trebuie să te învăț? 

Stai la bloc
Deja… Adică dacă tu crezi că gagica ta o să fie vreodată de acord să respire aer de cartier, să meargă în lift cu toată plebea, degeaba îți mai zic eu ceva, că tot nu ai înțeles nimic. 

Shoppingul nu este o activitate în sine
E, păi în cazul ăsta nici sexul nu e o activitate în sine. Vrei flowchart sau ce? Sau te pomenești că nu ai bani de shopping? Nu mai bine te duci tu acasă și lași gagicile stilate pentru bărbații adevărați? 

Ei, cum spuneam, sper din toată inima că de fapt cineva face un mișto crunt. Pentru că dacă nu, sunt cu un pas mai aproape de a mă face naibii călugăr.

Despre fotbal, în fond de ce nu?

Am reușit să închei studiul asupra conjugării vorbelor și acțiunilor. Concluzia la care am ajuns, cu destul de puțină surprindere, este că persoana a treia vede lucrurile altfel decât persoana întâi. Din perspectiva persoanei a treia, alegerile făcute sunt chiar alegeri, nu acționarea conform unor principii, în încercarea de a păstra consecvența.

Din perspectiva persoanei a treia, nimic nu e chiar în halul ăsta de greu sau de înfricoșător, și orice rezultat negativ era de fapt perfect previzibil. Colegii mei de apartament se uitau într-o seară la meci, prilej de parcurgere a întregului spectru emoțional fără a părăsi măcar fotoliul. Și, vorba lor, e ușor să joci fotbal de la TV. Microbiștii mi-au devenit mult mai simpatici în această nouă lumină, a abilității de a folosi cunoștințe existente pentru rezolvarea de situații noi, urcând cu această ocazie în clasament în defavoarea multora care de-a lungul timpului au tot rămas corijenți la această materie.

Se ia așadar una parte critică neconstructivă, una parte lipsă de empatie (din comerț), se amestecă de mai multe ori, până când se obține o pastă de culoarea ciocolății. Se adaugă necunoștință de cauză și importanță proprie după gust. Apoi se țipă ritualic “fault!” și se servește brusc. Varianta maritimă este cunoscută și sub numele de morala lui Pește, conform legendei.