Blogul cel Rau » teatru-forum

Unde te duci tu, Ano?

tudor — Wed, 05 Nov 2008 08:20:51 +0000

Iată-mă din nou în postura de frate mai mare, încercând să o fac pe sora mea să înțeleagă că e momentul să facă ceva în viață, că în clasa a 11-a nu mai poate să se țină de prostii. Eu, la vremea mea, nu mi-am permis să fac ce voiam, voluntariat și alte inutilități de-astea. Eu a trebuit să muncesc, și mi se pare normal să facă și ea la fel. Și în cele din urmă va înțelege, și va termina cu inorogii și cu norișorii, și va veni în lumea noastră, a ăstora care facem ceva cu viețile noastre.

Dar voi puteți schimba asta. Diseară (da, miercuri seară) la ora 18 la Club A, în piesa de teatru-forum intitulată “Unde te duci tu, Ano?”, titlu mult mai colorat în mintea mea frustrată. Deci veniți, dacă vă ține, să încercați să o trageți pe Ana de partea voluntariatului, însă mă îndoiesc sincer că o să vă iasă.

Diseara, ora 18, Club A, cu ART Fusion.

Bună seara, Bușteni!

tudor — Fri, 26 Sep 2008 10:07:12 +0000

Sunt convins că mi-ați simțit în ultimele zile lipsa în online și BTL, și îmi pare rău. Serios, nu intenționam să vă țin pe uscat decât în weekend, însă pur și simplu nu am apucat să vă bag ideile mele pe gât de luni și până azi. Am fost la Bușteni, unde am ținut împreună cu “doamnelor și domnilor, Eugen!” un atelier (workshop ) de teatru-forum pentru multiplicatori Tineret în Acțiune, urmând ca ei să folosească această metodă de educație non-formală, acest instrument social, pentru promovarea (multiplicarea, deh!) TIA (TÎA, dar ne facem ca la majuscule nu se pun diacritice).

Întrucât este vorba de un instrument foarte puternic, le reamintesc pe această cale domnilor voluntari și respectiv multiplicatori să îl folosească cu grijă și simț al răspunderii. Mulțumesc lui ART-Fusion și FPDL pentru că m-au chemat, și lui DotWeb că m-a lăsat. De povestit nu prea am ce să vă povestesc, pentru că probabil vă imaginați.

Un tagcloud pentru aceste trei zile ar conține: tineret, acțiune, teatru-forum, jocuri, cunoaștere, ART-Fusion, FPDL, Busteni, ore tarzii, rasete, flipchart, grupuri, echipe, teambuilding, statui, jokeraj, dat in spectacol, un marker, un ce, cate vacute am eu aici, bufet suedez, mansarda, frate iti jur, o clatita, o ce, peste doua ore, stilul Oprisan, wireless, energizant, energizant, omu cu visul, unde te duci tu ano, nu se poate, vii nu, si da, de ce nu, inconfundabil.

Pentru ca poate un tagcloud nu e satisfacator, o să vă împărtășesc în continuare ce am învățat eu în general pentru si din traininguri. Un fel de BTL tips.

e important să fii hidratat corespunzator
fâșia dintre a părea irascibil și a părea nepăsător e mereu mai îngustă decât crezi
poți să faci glume cât vrei, dacă explici teorie tot ăla plictisitor vei fi
Întotdeauna celălalt trainer are activități mai mișto
“ă” nu este un cuvânt
scade două zile din durata oricărui training/atelier
adaugă cel puțin cinci minute la fiecare pauză de cafea
nu întârzia; întârzierile sunt inevitabile, dar nu pentru tine
materialele video/foto/print nu strică, dar nici tu nu ești mobilă
e bine să fii sincer cu participanții
nu uita să oprești telefonul
nu e bine să fii complet transparent
explică regulile înainte să le încalci
ia notițe
consultă notițele
nu lua mereu notițe
nu consulta mereu notițele
fii atent la timp
nu te uita mereu la ceas
câteodată ești ăla rău; asta e, deal with it
câteodată ești ăla de treabă; nu-i nimic, înseamnă doar că e momentul să fii ăla rău
experiența nu se învață; experiența se împărtășește
în pauză tot trainer ești
respectă organizatorii
nu privi direct înspre bliț
implică-te
dă undița, nu peștele
nu pierde nopțile în loc să te odihnești
și participanții obosesc
e bine să fii serios din când în când
e bine să glumești din când în când
e bine să știi când

It’s no joke

tudor — Fri, 16 May 2008 09:07:11 +0000

Privitorii de Seinfeld deja stiu ca frica nr. 2 a americanilor este moartea, imediat dupa public speaking. In aceasta ordine de idei, ma simt usor american, intrucat diseara voi fi joker intr-o piesa de Teatru-Forum. Asta presupune ca eu sa mediez relatia dintre public si actori, vorbind liber.

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine asta ma pune in mare dificultate. Mi se pare vag amuzant ca am foarte putine retineri in a ma identifica cu un personaj respingator sau cu unul lipsit de coloana vertebrala atunci cand trebuie sa il interpretez, insa ma pierd aproape cu totul atunci cand nu imi pot ascunde sinele in spatele unuia.