Cum ziceam, acum ceva vreme am pus punct. Până în acel moment, pusesem câteva virgule, iar în notele mele de subsol se găseau tot mai multe semne de întrebare. De fapt, poți să percepi viața ca pe niște informație neliniară, la care frazele se citesc în paralel. Îmi place metafora asta.

Mi-e greu să mă decid dacă în viața modernă sunt foarte multe virgule, pentru că zilele seamănă între ele, sau puține semne de punctuație, din cauza ritmului alert. Sau poate amândouă, cu virgulă între zile, și înșiruiri nevrotice de cuvinte între virgule. În orice caz. atât de alert este ritmul în care ne citim viețile încât sărim aproape de fiecare dată peste paranteze.

Un alt semn de punctuație pe care îl folosim des este două-puncte; de multe ori precede o listă de fapte, pentru că suntem dependenți de a face ceva; pur și simplu ne temem că dacă în loc să enumerăm chestii o să privim parantezele rămânem în urmă cu dictarea. Alte dăți, după două-puncte urmează altceva, în sensul că urmează să declanșăm în noi o schimbare majoră, de obicei în bine. Din păcate, foarte des se întâmplă ca cele două puncte să se transforme de fapt în punct și virgulă. Asta din cauză că folosim greșit tasta shift.

Cel mai des folosim tasta shift ca să punem semne de exclamare, să țipăm cu majuscule, să punem întrebări, sau să repetăm ce au zis alții. Când vine vremea schimbărilor majore cu două-puncte, suntem obosiți de ritmul cotidian în care le facem pe toate astea, și de multe ori dăm rateuri. Dacă apăsăm tasta control, de exemplu, nu se întâmplă nimic.

Alte dăți, lucrurile pur și simplu nu depind de noi. Se poate ca din cauza problemelor de comunicare, ceilalți să vadă diacritice acolo unde noi încercăm să punem punctuație. Asta e viața. Ceea ce putem face însă, este să lucrăm la propria percepție. Cine știe, poate într-o zi o să reușim să vedem emoticons în loc de punctuație, și poate că în ziua aceea asta nu o să însemne că ne-am pierdut mințile.

Un alt gând din acest context este că, fără să îmi dau cu adevărat seama, de ceva vreme încercarea mea de a fi cât mai bun a însemnat a mă raporta la perspectivele altora despre asta. Ocupat fiind să fac backflip prin cercurile de foc ale așteptărilor am pierdut din vedere că aprecierea câștigată în acest fel are valoarea de bonding a unui secret smuls cu forța.

Vorbesc la persoana întâi pentru că doar despre mine pot să monologhez cu certitudine în voce. Cred însă că pentru fiecare dintre noi există un grup restrâns și totodată foarte prețios care ne-ar da aprecierea lor și fără să încercăm să o obținem, care ne-ar accepta unicitatea, care ar înțelege că și defectele joacă un rol hotărâtor în definirea personalității, că, în cele din urmă, dincolo de modă și auto-educare suntem în continuare aceleași persoane.

Majoritatea covârșitoare a cunoscuților ar fugi însă dezgustată în secunda etichetată “2” de la punerea față-în-față cu sinceritatea absolută. Și chiar mai trist decât asta este că nimeni nu poate afirma cu deplină sinceritate că “frate, eu nu aș face așa”. Și mă gândesc că poate aici am putea să încercăm să fim mai buni, poate că inspirați de cei ce țin la noi în ciuda imperfecțiunilor noastre am putea să îi judecăm pe cei din jurul nostru mai rar decât îi înțelegem, sau măcar decât îi acceptăm.

Poate că perfecțiunea nu stă în a atinge niște standarde imposibile, în a jongla cu favoruri și zâmbete. Poate că a fi mai bun înseamnă pur și simplu a nu îi judeca pe ceilalți. Sau poate că ar trebui să ne mulțumim cu un loc călduț în majoritate, înconjurați de aprecierea stoarsă de la semenii noștri.

În lumina acestei experiențe, iată un tutorial pentru dezvoltarea abilităților de baștan infatuat. Vă voi lăsa să trageți singuri concluziile din faptul câ asimilarea cunostințelor conținute în acesta durează în jur de 10 minute. Enjoy!

În primul rând, tu știi deja tot ce e de știut, oricine (chipurile) încearcă să îți explice ceva vrea doar sa te abureasca.

În aceeași ordine de idei, tu ești un expert în orice domeniu, și poți oferi consultanță. Explică-le ce e în neregulă cu businessul lor, și spune-le cum să rezolve situația. Îți vor fi recunoscători.

In al doilea rand, oricum tu esti cel mai inteligent om din incapere, asta e clar. Daca nu ai inteles ce ti-au spus, asta e din vina lor, pentru ca toata lumea stie ca prestatorii de servicii sunt incapabili sa comunice cu oamenii. Asa ca nu-i lasa sa iti piarda timpul, mult mai bine folosibil de către tine ca să le explici din nou exact ce vrei de la ei. Neapărat întrerupe-i când vorbesc, așa le arăți cine e șeful.

Nu uita că prestatorii de servicii înțeleg greu, deci cel mai bine simplifici printr-o analogie simplă. Nu contează că analogia nu ilustrează de fapt situația, important e ca ei să înțeleagă analogia și sa se simtă astfel încurajați, crezând că nu sunt proști.

Este important ca prestatorii de servicii să te cunoască, asta duce la o calitate mai puțin scăzută a serviciilor. Povestește-le deci despre tabieturile tale, despre ce hobbyuri ai, despre ceasul tău de mii de Euro, despre orice le va arăta cât de cool ești tu. Nu te lăsa indus în eroare de semnele de plictiseală pe care le vor da: e felul lor ciudat de a-și manifesta aprecierea.

Acești sclavi ai tăi trăiesc doar pentru a te servi, asta dă sens vieții lor. Ține un contact apropiat cu ei, întreaba-i cum merge treaba măcar o dată pe oră, vor fi încântați. Nu neglija week-endurile, serile sau pauza de masă: în aceste momente, ei îți simt lipsa cel mai tare, așa că abordeaza-i online, sau cel mai bine caută-i la telefon. Și neapărat răzgândește-te cât mai des. În fond, vremurile se schimbă dintotdeauna, e cazul să țină pasul.

Stoarce cât mai mult din înțelegerea pe care o aveți. În fond, aceasta arată clar un singur lucru: că scopul ambelor părți e ca tu să o duci mai bine. De ce nu ai încerca atunci să ai avantajul maxim?

Oricum sunt cu toții niște nemernici puși pe furat, și habar n-au să o facă nici pe asta. Oricum, dacă te superi, îi cumperi pe toți, cu tot cu firma lor de doi lei și apoi îi dai afară doar ca să te amuzi. Oricum, la cât îi plătești ar trebui să-ți zică “sărumâna, nașule!” și apoi să o facă.

( Foto: Alexandru Velcea )

Suntem toți niște casuali în pieile noastre. O ardem original și încercam să obținem cât mai multe meritând cât mai puțin. În acest scop șmecherim cu un accentuat simț al datoriei pe cât mai mulți fraieri, convingându-ne singuri sau reciproc despre cum ăsta e un comportament ce trebuie afișat cu mândrie, despre cum, băi momițe, așa e viața asta, prea scurtă ca sa nu te riști pe niște chestii care clar se merită, că doar n-o sa ramai de veghe pe-afară, eu trebuie să te-nvăț?

Suntem și vom tot fi mereu prezenți, trăi-v-ar penele voastre de papagali. Ne condamnați verbal în timp ce vă autosatisfaceți secret cu gândul la cum fața de noi sunteti doar niște sclavi, simpli paznici ai impunătorului vostru higher moral ground. În ciuda eforturilor voastre, suntem acum mai puternici ca niciodată si o să tot creștem. Si apoi o să venim după voi: o să ne bagam pe voi așa de tare că o să vă fie frică să mai ieșiți din casă. Cine suntem noi? Noi suntem viitorul.