Ce parere vor avea antropologii viitorului despre zeul din metal și plastic în fața căruia cu siguranță ne închinam, purtând mereu în jurul gâtului sau în buzunar talismane care sa il reprezinte, făurite din trupul său? Cum vor privi ei altarele din locuintele noastre, construite pentru acelasi zeu, in fata statuii căruia sacrificam mancare și petreceam apoi ore întregi așteptand îndrumare și nădajduind la mai bine?

Toate acestea și multe multe altele, dar mai ales: vor fi prea departe de adevăr?

Suntem toți niște casuali în pieile noastre. O ardem original și încercam să obținem cât mai multe meritând cât mai puțin. În acest scop șmecherim cu un accentuat simț al datoriei pe cât mai mulți fraieri, convingându-ne singuri sau reciproc despre cum ăsta e un comportament ce trebuie afișat cu mândrie, despre cum, băi momițe, așa e viața asta, prea scurtă ca sa nu te riști pe niște chestii care clar se merită, că doar n-o sa ramai de veghe pe-afară, eu trebuie să te-nvăț?

Suntem și vom tot fi mereu prezenți, trăi-v-ar penele voastre de papagali. Ne condamnați verbal în timp ce vă autosatisfaceți secret cu gândul la cum fața de noi sunteti doar niște sclavi, simpli paznici ai impunătorului vostru higher moral ground. În ciuda eforturilor voastre, suntem acum mai puternici ca niciodată si o să tot creștem. Si apoi o să venim după voi: o să ne bagam pe voi așa de tare că o să vă fie frică să mai ieșiți din casă. Cine suntem noi? Noi suntem viitorul.