Un an şi un pic

Atât de brusc s-a împlinit un an încât nici nu aş fi observat dacă nu aş fi aşteptat cu interes. În iulie 2006 mă apucam de un anti-blog. Între timp, acesta a evoluat într-un pseudo-blog, aşa că în mod realist mă aştept ca peste încă un an să devină trendy de-a dreptul. Când spun trendy mă raportez bineînţeles la standardele de atunci, pentru că am aflat recent că blogurile nu mai sunt la modă. Inima mea de blogger plânge neconsolată de la aflarea acestei veşti încoace.
La aniversare vă voi oferi nişte detalii (sper) noi din spatele acestor pagini.

“Blogus Vivendi”, acest ars poetica al stilului meu de anti-blogging, dorea să pună fundament în spatele numelui “blogul cel rău”.

“Epoleţii menstruaţiei”, probabil cel mai controversat articol al meu, a fost respins cu vehemenţă de către majoritatea reprezentantelor sexului slab, cunoscut pentru sensibilitatea sa sporită.

“Sămânţa nimicului” se naşte din insomnie şi lipsă de altceva mai bun de făcut, pentru a deveni o umplutură de calitate rar întâlnită.

“Dentiştii virtuali” sunt acei oameni care te acuză când tu nu eşti acolo ca să te aperi, şi se află printre cunoscuţii oricui pentru că noi, ca popor, citim tabloids, nu cărţi.

În momentele în care scriam “Prisma gândirii ca oglindă de bâlci” tocmai terminasem de încercat a înţelege feedback de la cel mai controversat articol al meu. După lungi încercări ajunsesem la concluzia exprimată în entry.

“Cu pantalonii în vine” marchează un moment de infinită tristeţe. Se simte?

“Despărţiţi împreună” este primul entry cu semne diacritice, şi rămâne preferatul meu pentru concizia şi detaşarea cu care exprimă ideea. Aveam mai târziu să aflu că “silent disco” era ceva ce se inventase deja, dar va jur că m-am gândit la el independent de inventatorul acestuia.

Replica “Răzbunare!” este dintr-un banc ce nu-şi are locul aici. Cu acea ocazie îmi devenise clar că suntem, ca popor, nişte şoareci care joacă pe masă.

“290”: despre birocraţie oriunde, ca un fel de buruiană.

“Un fel de buclă” este scris sub influenţa vizionării de episoade Aeon Flux (desenul animat, nu filmul). Îmi place felul în care, în acel serial, realitatea se confundă cu simbolurile.

“Dumnezeu e român”; să nu-mi spuneţi că v-aţi gândit şi v-aţi dat seama că n-ar fi, căci nu vă voi crede. În fond, fiecare popor cu Al lui, iar noi merităm Unul care să fie român.

“A delega cu adevarat” este ceva ce mi-aş dori foarte mult să fac. Oh, dacă aş putea să nu am nevoie de somn!

“Mândria de a fura” mă face să mă gândesc retrospectiv că sunt un pic anti-naţional. Mă întreb de ce ar putea să nu îmi placă această ţărişoară minunată, unde valoarea cuiva este relevantă doar în manele?

“Online” mie nu îmi place să vorbesc la telefon. Aşa cum am fost caracterizat cu umor, I am not a caller. Şi ea nu voia să accepte asta.

“O sinceră ipocrizie”. Am fost eu însumi numit ipocrit, şi poate că n-aş fi fost dacă nu m-aş fi numit singur astfel în glumă. Aveam să constat cu mult timp după aceea că unde eu arăt politeţe unii nu se obosesc să vadă altceva decât ipocrizie. N-o să mor din asta acuma…

“În copyrightul meu” a fost interpretat greşit de o mare parte a cititorilor, care au crezut că mă consider un mare creativ. Să fie clar odată şi pentru totdeauna că nu, şi pur şi simplu m-am bucurat că ceva ce am făcut eu a folosit unui străin.

“Artifficial Intelligence is no match for Human Stupidity” este despre cum unele vânzătoare sunt un fel de tonomate care merg prost, deci tonomate proaste.

“Obiectivul foto ca simbol falic” este un titlu ce a ridicat câteva sprâncene. Articolul face de fapt o paralelă între interacţiunile sociale, să zicem, şi folosirea electronicelor.

“Manole & Dracula” este primul entry gândit şi scris în metrou, sub impresia unui joculeţ Flash foarte haios pe care îl descoperisem: Manole. Manole făcea uz de legenda lui Manole fără să o transforme în kitsch, aşa cum avea să se confirme în schimb, peste câteva luni, povestea cu Dracula.

“Nopţi albe cu Andreea Esca” este un titlu in stilul tabloid, de fapt este vorba despre acea ocazie minunată cu care studenţii au văzut gratis filme româneşti noi. Superbă noapte.

“Senzaţional: Dan Diaconescu implicat în traficul de droguri!”: despre românii care trag pe nas presa de scandal.

“November 17, 2006”: ziua mea de naştere: acest entry plin de greşeli gramaticale, care este unul dintre preferatele mele, a fost scris sub povara unei dureri de măsea ce îmi furase somnul de noapte şi părea imposibil de a fi provenit din această lume. Dovadă vie că suferinţa naşte o artă mai bună.

“Tipul dobitocului” Naibii, era de aşteptat să îmi pierd răbdarea odată şi-odată.

“This shady blog-tagging business”: apogeul interacţiunilor sociale prin blog. Despre cartea “Choke” a lui Chuck Pahlanniuk, aşa cum am fost tagged pe alt blog să scriu.

“La muzeu se merge sâmbăta” este primul entry publicat cu WordPress, la acest domeniu. Vorbeşte despre nevoia de atenţie înnăscută omului.

“Cioara va fi albastră” despre cum comercializăm Crăciunul ca să fim slugi europene.

“Courtesy of Vodafone (and the lack thereof)” este primul post din categoria “Blog & Travel”. Numele categoriei face aluzie la numele programului “Work & Travel”, program care învaţă studenţii români că statutul de slugă pentru alt popor le conferă dreptul (şi chiar obligaţia) de a se considera stăpâni în ţara lor. În acest entry am fost la Sibiu, unde sper să mă duc şi în august, pentru că mi-a plăcut atât de mult.

“Secretul Crăciunului” marchează o revelaţie din partea mea, precum şi hotărârea de a fi mai bun. Astfel, “Tudor cel Rău” devine un alias ironic.

“O sferă europeană” trage un fel de linie şi face un fel de adunare. A fost scris foarte pe fugă, căci trebuia să ajung naibii la petrecere. A, da: şi să îl public în 2006.

A fi bun poate cu uşurinţă fi confundat cu a fi fraier. Despre asta si incertitudinea propriei identităţi în “Un teatru antic cu buget redus”. Iniţial am crezut că mă refer la teatrul antic, din cauza măştilor; de fapt, puteam la fel de bine să mă refer la teatrul forum, din cauza înlocuirii personajului. Bugetul redus, dacă este vreo îndoială, se referă la faptul ca mi-am permis un singur actor, eu.

De Sf. Ion am fost la patinoar, unde am tot căzut cu genunchiul pe cheile din buzunar. În final am fost totuşi destul de fericit, pentru că mulţi şi-au adus aminte de mine, şi chiar mi-au recomandat maliţios să îi trimit un e-mail aniversar artistului preferat, numit John. Ha-ha. “Saint John”.

“Ajunge – experiment” combină necesitatea unui entry (pentru menţinerea frecvenţei) cu expermimentarea altui stil de blogging şi cu un marketing negativ, cam cum făcea Cartman în South Park la parcul lui de distracţie. Nu am experimentat decât stiluri de blogging care mă enervează, astfel “Ia să te văd pe tine” nu este un argument în ipotetica discuţie despre acestea.

Aveam să constat în repetate rânduri şi domenii că sunt atipic. Pentru ceilalţi asta este câteodată interesant, alteori de speriat, şi de multe ori hilar. Pentru că nu am reuşit încă să acceptăm ca valide idei şi fapte cu care nu suntem de acord: “Şoferul interior” .

“Tudor din miez” a insistat să abereze despre cum a fost bolnav în loc să înveţe naibii pentru examen. Aveam să constat că cele 30 de minute de studiu ar fi fost suficiente pentru a-mi asigura promovarea.

“Penisul ca simbol falic” este un alt titlu ce a şocat. De fapt, entry-ul ce îl arborează ironizează densitatea de simboluri, densitate ce a ajuns să obtureze realitatea.

“Prefaţă” este o analiză pe text a unui blog entry ce a făcut furori prin ineditul pe care îl exprimă şi-a găsit locul în lumina reflectoarelor mele. Şi dacă se poate să râdem un pic pe lângă subiect, de ce să nu o facem? Se numeşte “Blogul cel rău”, totuşi.

“Firefox”: latura mea geeky îşi arată colţii.

“Citius, Altius, Fortius” este un entry despre cum trăim mai repede, şi în mod paradoxal, asta înseamnă că trăim mai puţin.

Din nou despre simboluri, şi cum ne ascundem în spatele acestora atât de des încât am uitat să fim sinceri. “Să ne bucurăm cu toţii”. Acest entry încheie cu una dintre expresiile mele preferate, expresie pe care îmi pare rău că nu am ocazia să o folosesc mai des.

Îmi doream de multă vreme să încerc şi alte stiluri de blogging, mai ales pe acesta. Iniţial nu am ştiut cum să îl numesc, dar acum ştiu cu siguranţă că il pot încadra în categoria self-righteous emo. În mod bizar, “Afară plouă – experiment” nu a fost perceput ca o ironie, şi chiar a plăcut. Atunci m-am speriat.

“Cu un pas mai aproape” oferă din nou un insight în filozofia mea de viaţă. Despre a te preface că eşti mai bun, despre evoluţie, despre viaţă şi moarte. Nu, e mult mai pământean decât sună.

“I’ve been to Asia, very nice country”: blog & travel din Turcia. Aveam să calculez că am călătorit cam 1500 Km până la Kayseri. Totally worth it.

Şi din nou blog & travel! “Can the Count come out and play?” se referă la Contele Dracula, atât de greşit perceput de străini şi cu atâta neruşinare exploatat de români. Aş fi fost la Braşov cu musafirii, dar au vrut neapărat să vadă Bran, şi eventual pe Dracula.

“Entuziasmul, noul sex”: dacă tot postez rar, măcar să şochez; este vorba despre cum entuziasmul manifestat de cineva îi atrage pe cei din jur.

“Murim pe rând”, adică visele, adică părţi din noi mor pe rând.

Ăsta a fost un an de blogging. Vreau să vă mulţumesc, aţi fost alături de mine şi am simţit asta. În ultima vreme am postat mai rar din cauză că nu am mai avut la fel de mult timp ca înainte, dar mai ales pentru că de multe ori m-aş fi repetat.

Concluzeionez că pe plan filozofic şi social am epuizat subiectele pe care le puteam exprima, iar să le abordez din nou ar fi redundant. Când va apărea vreunul nou, fiţi siguri că veţi fi primii care vor afla. Până atunci spuneţi “Hello!” unui nou stil de blogging, mai puţin ancorat în realitate, mai liric, mai artistic. Stil de blogging pe care va trebui să îl găsesc.

Să ne citim sănătoşi!