Un fel de buclă

Lumina devine instantaneu inutilă în absenţa ochilor, deoarece formele ne sunt oferite de către vedere mai degrabă decât de către lume. Dan spune, printre altele, că daca ar dispărea văzul şi pipăitul (ca simţuri), glasul ar fi noul şablon pentru frumuseţe. Atât de evident, şi totuşi această idee stă mereu ascunsă sub nasurile noastre. Rumegând în continuare, am ajuns să mă intreb: ce ar fi frumosul dacă nu am avea nici un fel de simţ fizic?

În absenţa văzului, auzului, pipăitului, mirosului, gustului, am recurge la simţurile numerotate în diverse standarde de la 6 în sus? Ar deveni intuiţia, telepatia, imaginaţia si toate celelalte înlocuitoarele lor? Ce fel de artă ar exista într-o astfel de lume, şi ce fel de artişti? Am judeca frumosul după inteligenţa acţiunilor, după nobleţea spiritului? Nu ar fi minunat să putem vedea fără vreun efort frumuseţea interioară, să renunţăm definitiv la superficialitate? Nu ar fi sublim să putem fi exact atât de frumoşi pe cât am vrea să fim?

Poate că ar fi frumos, dar probabil că am găsi o cale sa stricăm şi asta, cum ar fi să  inventăm rapid nişte standarde mult prea ridicate pentru majoritatea populaţiei.  Ar fi cam la fel ca acum, doar că am citi “Dilema” în loc să citim “Playboy”. Am găsi apoi X, o formă de expresie şi mai înaltă decât ideea şi ne-am lamenta neînţeleşi că lumea nu trece de formă (idee) ca să ajungă la X, care este de fapt fondul. Stop. Repeat.

Omul a fost şi va fi mereu un inventator. Dacă nu ar exista superficialitate, cu siguranţă că ar inventa-o. Mereu.